Pandemia de Covid a demonstrat, fără drept de tăgadă, că românii, indiferent de statutul social, de școlile absolvite, sunt specialiști imbatabili în ARN-messager, epidemiologici înnăscuți, medici sub acoperire, care îți pot spune oricând ce mama zmeului se întâmplă în corpul uman, atunci când în el pătrund seruri de tot felul. Am auzit în ultimul an, de când vaccinarea le-a sucit și mai mult mințile oamenilor, felurite păreri și scenarii de bodegă, revărsate pe ulițe, mai mult sau mai puțin asfaltate, ca într-o inundație, un cataclism în care logica și cumpătarea și-au găsit sfârșitul. Fotbalul și politica, domenii în care se spunea că tot românul e priceput, au fost abandonate pentru a fi îmbrățișată priceperea într-ale medicinei, geneticii și chiar nanotehnologiei. De la înălțimea amețitoare a vastelor cunoștințe, specialiștii de cartier și-au susținut spumegând teoriile, asigurându-ne ba că vaccinul e mană cerească, ba că e curată otravă. Dar uite că această revelație de sezon în urma căreia a fost devoalată patima științifică a românului e pe cale să se topească într-o altă revelație, aceea de geostrateg infailibil. Conflictul mocnit dintre Rusia și Ucraina a trezit în foarte mulți români orgoliul acela de neștiutor grabnic vârâtor de nas în oalele în care nu știe ce fierbe. E festival de dat cu părerea despre cauzele, efectele și intențiile ascunse ale conflictului ce stă să bubuie. Mulți au descoperit peste noapte că ursitoarele le-au bălmăjit ceva despre capacitățile lor de strategi în geopolitică și țin morțiș să-și etaleze presupunerile, scufundându-le în baițul certitudinii. Ascultându-i, ai zice că au tras cu urechea pe când Putin și Biden stăteau la pescuit, iar acum au dat năvală în piața publică să-i dea în gât cu tot cu intențiile lor. Amuzant e cum se plasează toți acești specialiști în războaie clasice și neconvenționale, în taberele pe care le consideră purtătoarele adevărului. În realitate, nu moare nimeni de grija Ucrainei, această țară având doar ghinionul geografic de a se afla la răscrucea unor mari interese. România e din nou într-o poziție ingrată, dar unii cred că am tras lozul cel mare pentru că suntem băgați în seamă și apărem pe hărțile fierbinți. Era de preferat să fim o Elveție în care e liniște, să nu fim gazde pentru trupe și loc de adăstare pentru baze militare. Avem destule belele pe cap, nu văd de ce i-ar încălzi pe unii „rolul important pe care îl joacă România” în acest conflict. Ne place să băgăm capul în poză, să ne dăm alea trei fire de păr cu gel, ca să părem că avem creastă. Asta e : așezarea geografică ne face parte dintr-un conflict cu care n-avem nimic de-a face, ăsta e mersul istoriei, înțelegem că suntem folosiți, dar toate astea n-ar trebui să fie un motiv de bucurie sau mândrie. Nu avem niciun merit că lucrurile stau în acest fel, iar istoria ne-a demonstrat că atunci când pe teren joacă marile interese, România e sacrificată în doi timpi și trei mișcări. Analiștii și strategii de talcioc ce cântăresc situația, reducând-o la un scenariu de film, n-au habar de istorie și de faptul că ea are prostul obicei de a se repeta.