Autoarea Doina Blaga își lansează sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, volumul „Germeni și microplante pentru sănătate”, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Corpul B, de pe strada George Barițiu nr. 7.
Cartea este concepută ca un ghid practic pentru cei care vor să cultive germeni și microplante în propria bucătărie. Volumul explică, pas cu pas, alegerea semințelor, pregătirea mediului de creștere, recoltarea și păstrarea plantelor, dar propune și idei de folosire a acestora în salate, smoothie-uri sau alte preparate.
„Trăim într-o eră în care vrem să știm exact ce punem în farfurie. Cultivarea germenilor și microplantelor acasă nu este doar un trend, ci o metodă simplă și extrem de ieftină de a avea acces la hrană vie, proaspătă și neprocesată, în orice sezon. Această carte este o invitație de a redescoperi puterea naturii concentrate într-o singură lingură de verdeață”, declară Doina Blaga, autoarea volumului.

La lansare vor participa dr. Georgiana Nicolescu, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, și conf. univ. dr. Cecilia Georgescu, din cadrul Facultății de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului Sibiu. Evenimentul va fi prezentat de Odeta Veștemean.
„Această carte ne îndeamnă să privim cu mai multă atenție către natură și către rolul alimentației în menținerea sănătății şi aduce în prim-plan germenii și microplantele, adevărate comori nutriționale. Ne ajută să înțelegem cum le putem integra în alimentația de zi cu zi. Aceste plante mici pot oferi o nouă perspectivă asupra alimentației conștiente și a prevenției. Vă invităm la o întâlnire între știință și natură, o invitație la alegeri alimentare conștiente, la a descoperi o carte despre prevenție, echilibru și grija față de propria sănătate”, a declarat Dr. Georgiana Nicolescu.
„Germenii și microplantele sunt adesea considerate „superalimente”. De ce sunt numite „superalimente”? Deoarece concentrează toată energia viitoarei plante adulte! Studiile arată că porțiile mici de germeni sau microplante au o densitate nutritivă extremă și o biodisponibilitate mult mai ridicată a compușilor bioactivi. Beneficiile cheie pentru corp sunt: super-vitaminizare (conțin o cantitate de vitamine și minerale de câteva ori mai mare decât plantele mature), protecție celulară (sunt pline de polifenoli și carotenoide care blochează stresul oxidativ și protejează celulele), efect antiinflamator (compușii specifici ajută la reducerea inflamațiilor din organism) și combustibil curat (sursă excelentă de proteine vegetale, fibre și acizi grași esențiali”, declară Conf. Univ. Dr. Cecilia Georgescu.
Programul include o demonstrație de cultivare, întrebări și răspunsuri, autografe și degustarea unor preparate cu microplante. Cartea va putea fi cumpărată de la autoare, la un preț promoțional, împreună cu un mini-kit de cultivare.
Doina Blaga este autoarea blogului „Îndrăznesc să trăiesc sănătos”. În portofoliul său se regăsesc titluri precum: Îndrăznesc să trăiesc sănătos (2013), Slujirea din bucătărie (2014), Carte de bucate pe anotimpuri (2014), Mă bucur că sunt femeie (2015), Și tu poți să coci Pâinici din făină integrală (2015), Firimituri de iubire (2016), De vorbă cu Omuleț (2016, 2017), Alimente fermentate pentru sănătate (2024), Germeni și microplante pentru sănătate (2026).
Nekta Ioana DEDU
Teodora NAN
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA