Ne grăbim ca să ajungem undeva, pentru ca de acolo să ne grăbim iar

Ne grăbim ca să ajungem undeva, pentru ca de acolo să ne grăbim iar

Aşa cum orice gol este menit să se umple în aşa fel încât va fi insuficient, la fel, orice mijloc de a-ţi economisi timpul face şi el ce poate, dar ajunge să fie insuficient. În ambele cazuri, cauza este una singură: tu. Tu, cel care nu mai ai timp, deşi ai o colecţie, un arsenal întreg de obiecte, mijloace, metode care există tocmai ca timpul tău să fie economisit. Drept pentru care, neavând timp, devii un veşnic grăbit, un agitat, chiar un apucat, care acţionează în aşa fel încât timpul/spaţiul câştigat prin folosirea acelor chestii să fie imediat ocupat, până la situaţia de a deveni insuficient. Drept pentru care tu intri într-o spirală a grabei. Din care nu mai ieşi ori pentru că nu vrei, ori pentru că nu mai poţi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ai totul la dispoziţie ca să ai timp. Maşină ca să nu mai mergi cu autobuzul şi să stai în staţie până vine. Unelte electrice, de la şurubelniţă la orice altceva, ca să nu mai faci tu lucru manual (iar dacă ţi se ia curentul, să te uiţi lejer pe pereţi şi să visezi la uneltele lui moşu). Orice mijloace de comunicare care economisesc timp, că ai trecut de la telefon fix, interurban, pager şi fax, la smartphone şi reţele de chat. Nici cu mâncarea nu te mai chinui să o cocnereşti pe la superbucătăria aia a ta, că poţi comanda, cumpăra la pachet, mânca direct. Cafeaua care era unul dintre elementele ideii de relaxare, cafeneaua fiind locul unde STĂTEAI să bei cafea şi să vorbeşti una alta, a devenit tot un ceva luat în grabă: „to go”. Plimbarea de dragul plimbării a devenit o alergare sau o cursă în viteză cu bicicleta sau trotineta, şi chiar îi întreb pe cei care practică aşa ceva cum reuşesc să se bucure de peisajul ce-i înconjoară.

Cu toate aceste „ajutoare” (dintre care am pomenit doar câteva), în mod normal şi logic ar fi trebuit ca oamenii să aibă mult timp liber, mult mai mult decât înapoiaţii ăia de înaintaşi care uite, reuşeau şi să muncească şi să stea cu luleaua-n gură şi să meargă la cârciumă-restaurant, şi să se plimbe pe Corso, ba chiar să facă un drum cu trenul la o adică, pe la vreo staţiune, asta fără a face crize că nu e wifi sau loc de joacă.

Uite care este explicaţia. Tu te grăbeşti ca să termini treaba şi să te apuci de alta la care te grăbeşti ca să faci altceva tot pe grabă. Tu te grăbeşti să ajungi într-un loc de unde te vei grăbi ca să ajungi în alt loc de unde te vei grăbi să ajungi acasă unde te vei grăbi să te relaxezi pe fugă.

Da, chiar şi relaxarea o faci în grabă. Te agiţi să vezi ce mai e nou pe reţele, te uiţi hipnotizat la reeluri şi videouri pe care le schimbi după cinci secunde, stai cu ochii în plasmă ca într-o meditaţie pentru a te integra în digital, apăsând, ca un automat, butonul de „channel”. Muzica nu o mai asculţi în fotoliu, ci ori la câşti, pe fugă, ori în maşină, pe altă fugă, ori chiar când alergi. Nu mai ai timp chef nici de copiii proprii, pentru că „dă-i telefonul să se linişteacă”. Nu ai timp liber pentru că te conversezi pe orice altceva decât pe calea normală, de la om la om. Când mergi la restaurant, staţi la masă şi vă uitaţi hipnotizaţi în ecranele acelea, în loc să vă simţiţi bine unii cu ceilalţi, să râdeţi, să vă veseliţi, că de aia v-aţi adunat împreună. Nu mai pomenesc de cititul unei cărţi, că „scrie prea mult” şi, normal, nu ai timp.

Înţeleg că imaginea asta de ocupat îţi dă o aură de importanţă. „Uite la el în câte e implicat, nu are timp nici pentru el!”. Adică persoana nu are timp de prostii, are veşnic treabă. Când de fapt ar putea avea o viaţă mult mai simplificată. Şi nu voi mai auzi conspiraţii că „s-a micit ziua”. Nu ziua s-a micit, ci bucuria de a trăi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
11 martie 2026 la 16:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 11 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit
acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 22.08.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
SADU: Va fi demarată cea mai amplă acţiune de cadastru imobiliar
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Interul debutează în deplasare, în noul sezon al Ligii 3. Mediaşul joacă acasă
Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul sezonului 2026/27 al Ligii 3, eşalon în care judeţul Sibiu are...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Biblioteca ASTRA va putea păstra jumătate din banii obținuți din chirii. Ce schimbare a făcut Consiliul Județean Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va putea păstra 50% din veniturile obținute din închirierea spațiilor pe care le are...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Spitalul Județean Sibiu caută bani de avocat pentru un dosar penal deschis de polițiștii de la Economic. Ce verifică anchetatorii
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu vrea să angajeze servicii juridice specializate în drept penal pentru a fi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
CSC Şelimbăr, încă un transfer de la FC Hermannstadt. ”Călăreţii roşii” acoperă cu un singur jucător posturile unde sufereau
Oficialii grupării sibiene declarau, recent, că urmăresc transferul unui fundaş de bandă şi a unui mijlocaş central, în...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Șoferul autobuzului implicat în accidentul din Mediaș, alcoolemie de 1,26 mg/l. A lovit 12 mașini. Patru persoane au ajuns la spital
Polițiștii au oferit noi informații despre accidentul grav produs joi pe strada Mihai Eminescu din Mediaș, în apropierea...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.