Raul Țărnaru, fondatorul Novarion, compania care dezvoltă la Sibiu ansamblul imobiliar The Lake, a preluat 80% din firma Novarion DMX Construction, pe care intenționează să o listeze la bursă. Practic, Țărnaru a intrat în acționariat prin compania Novarion Holding pe care o controlează.
Profit.ro transmite că Novarion DMX Construction SA (fosta DMX Construction SRL) a primit aprobarea de finanțare în cadrul apelului de proiecte „Listarea la bursă a întreprinderilor” aferent Componentei 9, Investiția 3.2 – PNRR, prin schema de minimis destinată sprijinirii companiilor românești în procesul de listare. În acest context, compania a demarat procedurile pentru listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București.
„Achiziția este un pas strategic și confirmă direcția pentru care muncim de câțiva ani. Prin această integrare, consolidăm Novarion DMX Construction și îi întărim poziția în perspectiva listării pe piața de capital și a dezvoltării unor proiecte de anvergură”, a declarat pentru TRIBUNA Raul Țărnaru, Președinte Consiliul de Administrație, Novarion DMX Construction.
Tribuna a publicat pe larg informații despre The Lake, ansamblul dezvoltat de Novarion în zona Lacul lui Binder, în cadrul unui dialog cu Raul Țărnaru, disponibil AICI. Novarion DMX Construction este firma care construiește efectiv ansamblul The Lake, dezvoltat de Novarion.

Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Cosmin PAL
Cosmin PAL