CUM VA ARĂTA NOUL AN ȘCOLAR. SCHIMBĂRI MAJORE LA SIBIU

CUM VA ARĂTA NOUL AN ȘCOLAR. SCHIMBĂRI MAJORE LA SIBIU

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Elevii care termină gimnaziul în acest an vor avea parte de schimbări importante la admiterea la liceu. Învățământul profesional dispare ca rută separată, numărul claselor de a IX-a scade, iar clasele vor avea mai mulți elevi. Modificările sunt prevăzute în structura anului școlar 2026–2027 și sunt determinate de scăderea numărului de elevi și de aplicarea noii legislații din educație.

Reduceri vor apărea și la unele specializări. Nu va mai fi înființată o clasă de Științele naturii la Colegiul „Școala Națională de Gaz” din Mediaș, iar în Sibiu dispare o clasă de Mecanică și trei clase de Turism, la mai multe licee tehnologice.

În anul școlar 2025–2026, în județul Sibiu sunt înscriși 3.684 de elevi în clasa a VIII-a. Acesta este și numărul estimat al elevilor care vor intra în clasa a IX-a în anul școlar 2026–2027. Pe baza acestui efectiv, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a stabilit numărul claselor de liceu pentru anul viitor.

Dacă în anul școlar actual există 145 de clase de a IX-a, pentru anul școlar 2026–2027 sunt propuse 136 de clase. Reducerea este determinată de faptul că actuala generație de absolvenți de gimnaziu este mai mică decât cea din anul precedent.

Pentru anul școlar 2026–2027, clasele de a IX-a din județ sunt repartizate pe cele trei filiere de învățământ. Filiera teoretică va cuprinde 44 de clase, filiera vocațională 12 clase, iar cea mai mare pondere o va avea filiera tehnologică, cu 80 de clase, ceea ce reflectă orientarea planului de școlarizare spre formarea profesională.

„Prin eliminarea învățământului profesional la clasa a IX-a, ca rută separată, începând cu anul școlar 2026-2027, elevii care înainte optau pentru aceasta vor intra în competiție directă pentru locurile de la liceele tehnologice, ceea ce ar putea ridica mediile de admitere la aceste unități și posibila creștere a nivelului abandonului școlar la clasa a IX-a”, a transmis IȘJ Sibiu pentru Tribuna.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În planul de școlarizare pentru anul 2026–2027 sunt prevăzute 35 de clase de învățământ tehnologic dual. Astfel că, elevii vor avea posibilitatea să se pregătească în domenii precum mecanică, electromecanică, electric, comerț, turism și alimentație publică, industrie alimentară, dar și în domeniul esteticii și îngrijirii personale.

Ce specializări dispar din liceele din Sibiu din toamnă

Reduceri vor apărea și la unele specializări. La Colegiul Tehnic „Școala Națională de Gaz” din Mediaș nu va mai fi înființată o clasă de Științele naturii. În municipiul Sibiu vor fi eliminate o clasă de Mecanică la Liceul Tehnologic „Avram Iancu” și trei clase de Turism, la Colegiul Tehnic „Cibinium”, Colegiul Economic „George Barițiu” și Liceul Tehnologic „Automecanica”.

Burse, mese calde și transport gratuit

Pentru a reduce riscul abandonului școlar, în special în cazul elevilor care ar fi ales învățământul profesional, autoritățile transmit că vor pune accent pe sprijinul financiar și pe dezvoltarea învățământului tehnologic și dual. Așadar, elevii care aleg aceste rute pot primi burse lunare de cel puțin 300 de lei, condiționate de prezență. În cazul învățământului dual, sprijinul este completat de burse oferite de companiile partenere, care pot dubla suma primită de la stat, dar și de facilități precum transport gratuit, masă caldă și echipamente de lucru.

O altă măsură pentru prevenirea abandonului școlar este posibilitatea de a încheia studiile mai devreme, cu o calificare recunoscută. Elevii care aleg filiera tehnologică și constată că nu pot continua până la Bacalaureat pot obține, la finalul clasei a XI-a, un certificat de calificare profesională de nivel 3, care le permite să intre legal pe piața muncii.

De asemenea, elevii care fac naveta din localitățile rurale către orașele din județ, precum Sibiu, Mediaș, Cisnădie, Copșa Mică, Dumbrăveni, Miercurea Sibiului, Tălmaciu, Săliște sau Agnita, pot beneficia de decontarea abonamentelor de transport sau de transport gratuit pe zona metropolitană, prin TURSIB.

„Principala provocare a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu pentru anul școlar 2026-2027 o reprezintă echilibrarea noilor standarde legislative privind creșterea efectivelor de elevi în clase din zonele cu o redusă presiune demografică. Implementarea noii Legi a Învățământului Preuniversitar impune o regândire a spațiilor de școlarizare, având ca scop creșterea calității actului didactic prin grupe mai mari de studiu. Totodată, IȘJ Sibiu își menține prioritatea strategică de a corela oferta educațională cu realitatea pieței muncii, prin extinderea învățământului dual și tehnologic, asigurând astfel un parcurs profesional viabil pentru elevi și un suport solid pentru mediul de afaceri local. Eforturile instituției se concentrează pe o tranziție eficientă către un sistem de învățământ modern, care să răspundă simultan nevoii de echitate, accesibilitate și performanță, în ciuda constrângerilor logistice și legislative actuale”, mai adaugă instituția.

În anul școlar 2025–2026 sunt înregistrați 15.976 elevi la nivel gimnazial și 11.528 elevi la liceu, iar pentru anul școlar 2026–2027 estimările indică 17.396 elevi la gimnazial și 13.347 elevi la liceu.

Autor - Ștefania VESA
11 februarie 2026 la 18:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 22 ore
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Elevi ai Școlii Militare din Sibiu, avansați la gradul de elev sergent
Mai mulți elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Raluca Turcan propune interzicerea telefoanelor mobile în școli inclusiv în pauze. Dezbatere despre dependența de ecrane, la Avrig
Deputata PNL Raluca Turcan a organizat la Avrig o dezbatere despre efectele utilizării excesive a telefoanelor și rețelelor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Bastionul Soldisch din Sibiu va deveni centru educațional. Cât costă pregătirea restaurării
Muzeul ASTRA a obținut o finanțare de aproape 478.000 de lei pentru continuarea proiectului de revitalizare a Bastionului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Muzeul ASTRA a reamenajat Sectorul Olărit și a organizat 28 de ateliere dedicate meșteșugului ceramicii din Horezu
Sectorul Olărit din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost reorganizat în cadrul proiectului cultural „Stăpânii...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
96 de fotografi au participat la Maratonul de Fotografie de la Sibiu. Expoziția finaliștilor are loc sâmbătă
Aproape 100 de fotografi au participat la cea de-a patra ediție a Maratonului de Fotografie 2026, organizat la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
De la violență la extremism: lecții de prevenție pentru elevii unei școli din Sibiu
Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în 2 și 6...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
Patru elevi sibieni, premiați la Cluj pentru aplicația care combate risipa alimentară
Patru elevi ai Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu au primit Premiul Special „Accenture” la Gala DpIT,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 5 zile
Elevii au strâns gunoaiele lăsate pe potecile din Țara Colibelor. Daniela Cîmpean: „De ce trebuie ca niște copii să strângă ceea ce adulții au lăsat în urmă?”
Elevii Colegiului „Daniil Popovici Barcianu” din Sibiu au participat la o acțiune de ecologizare pe potecile din Țara...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Studenții din Sibiu pot învăța să cânte la chitară, chiar dacă nu au experiență. Înscrierile sunt deschise până pe 7 noiembrie
Studenții din Sibiu care își doresc să învețe să cânte la chitară au ocazia să participe la un...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
„Peste 22% dintre copiii de 11-15 ani au simptome de dependență de rețelele sociale”. Raluca Turcan: România ocupă primul loc din 44 de țări
Sute de mii de copii din România sunt vulnerabili în fața utilizării problematice a telefoanelor și rețelelor sociale,...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.