Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a transmis astăzi printr-un comunicat de presă detalii cu privire la numărul de pacienți diagnosticați cu pneumonie. Informațiile vin în contextul Zilei Mondiale a Pneumoniei, marcată în fiecare an la data de 12 noiembrie.
˝Ziua Mondială a Pneumoniei reprezintă un prilej de a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante afecțiuni respiratorii, asupra riscurilor pe care le presupune și, mai ales, asupra importanței diagnosticului și tratamentului acordate la timp˝- transmite Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Pentru spital, pneumonia reprezintă una dintre principalele patologii întâlnite în activitatea medicală curentă, cifrele confirmând impactul acestei afecțiuni asupra comunității. Astfel, conform cifrelor transmise presei, în anul 2025, din totalul celor 3.968 de pacienți externați, 3.030 au avut ca diagnostic principal pneumonia, reprezentând aproximativ 77% din total. În plus, de la începutul anul 2026 și până în prezent, aproape 2.500 de pacienți au beneficiat de tratament pentru pneumonie, reprezentând aproximativ 70% din totalul pacienților tratați.
Aceste date evidențiază rolul important al spitalului în gestionarea cazurilor de pneumonie și necesitatea asigurării permanente a unor servicii medicale specializate, adaptate complexității afecțiunilor respiratorii.
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, Cristian Roman, subliniază importanța eforturilor permanente ale instituției pentru asigurarea tratamentului și îmbunătățirea actului medical: „Pneumonia reprezintă o provocare importantă pentru sistemul medical, iar numărul mare de pacienți care ajung în spital cu acest diagnostic demonstrează cât de necesare sunt serviciile noastre medicale. Ne concentrăm permanent eforturile pentru asigurarea resurselor necesare, dezvoltarea serviciilor și îmbunătățirea condițiilor de diagnostic și tratament. Misiunea noastră este ca fiecare pacient să beneficieze de îngrijire specializată, atenție și soluții terapeutice adaptate stării sale de sănătate.”
La rândul său, Directorul Medical al spitalului, dr. Lavinia Danciu, evidențiază rolul esențial al medicilor pneumologi în diagnosticarea și tratarea pneumoniei: „În fața pneumoniei, experiența și profesionalismul medicilor pneumologi sunt esențiale. Fiecare pacient are particularitățile sale, iar stabilirea diagnosticului corect, alegerea tratamentului adecvat și monitorizarea atentă pot influența decisiv evoluția bolii. Medicii noștri răspund zilnic acestei provocări, prin competență, implicare și responsabilitate, oferind pacienților din comunitate acces la îngrijire medicală specializată. Este important ca oamenii să nu ignore simptomele respiratorii și să solicite consult medical la timp.”
Cu ocazia Zilei Mondiale a Pneumoniei, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu reamintește populației că prevenția, vaccinarea conform recomandărilor medicale și prezentarea la medic la apariția simptomelor respiratorii sunt esențiale. Febra, tusea, dificultățile de respirație, durerea toracică și starea generală alterată pot fi manifestări ale pneumoniei și necesită evaluare medicală.
˝Prin activitatea echipelor sale medicale, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu continuă să contribuie la protejarea sănătății respiratorii a comunității și la asigurarea accesului pacienților la diagnostic și tratament specializat˝- se arată în comunicatul transmis de Ziua Mondială a Pneumoniei.

Foto: radiografii pulmonare. Sursa: Comunicat Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Răzvan NEGRU
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Vlad IGNAT