Greu de uitat: Toboganul „gigant” din parcul de pe actualul bulevard Coposu

Greu de uitat: Toboganul „gigant” din parcul de pe actualul bulevard Coposu

A fost odată ca niciodată, pe vremea când nu exista atâta paranoia cu privire la ce face copilul tău atunci când se distrează pe unde se mai distrează el singur sau însoţit, un loc mult mai popular decât ar fi acum un loc de joacă privat. Era pe actualul Bd. Coposu, pe atunci numit, propagandistic, „23 August”. Era faimosul tobogan, cel mai mare din Sibiu, la care veneau copii din toate punctele cardinale şi cartierele oraşului. Timp de aproape 20 de ani, generaţii de copii şi-au încercat curajul la acest „utilaj de joacă” din parcul aflat pe valul de pământ al fostei cetăţi şi fost loc de plimbare pentru sibienii care la începutul secolului al XIX-lea descopereau că e bine şi să te relaxezi. Pentru că aici era faimoasa „Promenadă de sus”/”Obere Promenade”: o alee lată, mărginită de un zid de copaci, care ducea până lângă actuala stradă Independenţei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Mi-am amintit deseori de el, până l-am regăsit într-o imagine dintr-un ziar vechi, cumva înaintaş al Tribunei, săptămânalul raional „Flacăra Sibiului”.

Cum era toboganul din parcul numit de copiii vremii „La leagăne”? Era foarte înalt. Avea cam 2 metri spre 3. E mult? Nu. Nu, dacă nu eşti un copil cu o înălţime de un metru. Dacă eşti, ţi se părea chiar foarte sus. Să urci pe scara aceea metalică până sus era o dovadă de vitejie, de încredere în sine, de imaginea ta în ochii celorlalţi copii. Dacă reuşeai asta, ajungeai în „foişorul toboganului”, împrejmuit de un parapet din metal şi plasă de sârmă. Dacă reuşeai şi să „te dai” pe una din „pantele” lui, de regulă cea spre bulevard (era una şi spre str. Gimnasticii, mai puţin folosită), era ca şi când ai fi trecut un examen. Deci urcai, singur sau ajutat de ceilalţi copii. Acolo sus, te decideai să cobori, deşi era cam dificil, pentru că înălţimea aceea era cam zăpăcitoare şi te simţeai ca un paraşutist în faţa primului salt. Apoi te puneai în poziţia „şezând” şi îţi dădeai drumul la modul „asta e”. Viteza era mare, senzaţia era unică, iar când ajungeai jos, nu ştiu cum te făceai că erai aruncat fix în picioare. Se mai întâmplau deseori mici incidente: pantalonii, ciorapii sau alte componente vestimentare se mai agăţau de tabla uzată a „pantei” şi se rupeau, spre deliciul mamelor care aveau din nou obiecte ale muncii.

Toboganul de pe Bd. 23 august era unul care dădea dependenţă. Odată ce te-ai dat pe el, doreai să te dai din nou. Tu şi ceilalţi copii. Te dădeai chiar şi când era vreme mai rea, de făceau fundul (pantalonilor) plici în balta adunată în partea de jos a toboganului, plus că aterizai fi în noroi. Dar nu conta, ai fost şi tu să te dai pe tobogan.

Amintiri cu Toboganul

Chiar după atâtea decenii, oamenii maturi – foşti copii încă mai au amintiri cu acel „utilaj de joacă”:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„De pe toboganul ăla am căzut eu ca să-l salvez pe fratele să nu cadă pentru că eram mai mare și trebuia să am grijă de el” (C.C.); „Cred că era cel mai mare topogan din Sibiu. Și leagănul de 4 persoane. Ce frumos era parcul acela, păcat că nu mai este așa”. (A.V.); „Cel puţin o pereche de pantaloni i-am agăţat pe acel tobogan” (M.B.); „Aici mi-am agățat „ștrampelii” cei noi, albi, cei de la costumul de pionier: Şi ce supărare a fost… Şi câte lacrimi…” (B.C.); „Ai mei mă aşteptau acasă, iar eu apăream cam spre seară. În jocul nostru uitam de tot. Ore în şir mă dădeam în leagăne. Inclusiv în cel mare. Câte hăinuţe nu am rupt pe tobogan…. Apoi ajungeam acasă flămândă şi murdară, fără pulovăraş şi gentuţa de grădinită…” (A.S.); „Bineînțeles că îl țin minte. Am vrut să mă dau în picioare pe el, și am căzut în bot” (R.H.); Eu locuiam la Rășinari și când ne aduceau părinții la oraș, odată la săptămână, era sărbătoare mare că ajungeam în parc și automat la tobogan. (L.S.); „Îmi amintesc bine de el, locuiam pe Tipografilor, eram mereu la leagăne și pe tobogan!”. (N.C.); „Mi-am rupt şi eu o pereche de pantaloni pe toboganul ăla (G.M.); „Mă ducea mama. Nu era altul pe vremea aceea, după, au apărut „elefanţii” (F.V.); „Era un parc frumos. Aveam leagăne, tobogane, „rotative”. Era OK. Îl parcurgeam frecvent, locuind în zonă. (S.T.); „Câți nădragi a rupt toboganul ăsta…” (A.C.); „Eu mi-l amintesc foarte bine! Era un tobogan care strica pantaloni & ştrampeli”. (E.N.); „Era în partea dinspre teatru? Și era mult noroi când ploua? Atunci îmi amintesc”. (T.S.B.);

„Reabilitarea” bulevardului 23 august din 1986 (dacă nu mă înşel) şi trecerea lui de la două benzi pietruite la patru asfaltate a însemnat nu doar ruperea a jumătate din valul de pământ, şi implicit din parc, ci şi dispariţia celui mai mare tobogan din Sibiu. Char dacă nu mai aveam vârsta, un timp am sperat că îl vor monta la loc. Nu a fost aşa. Pentru cei deosebit de curioşi, acum, aproximativ în locul lui, e chestia aceea numită „skate-park”. Ce mai, am evoluat până dincolo…

Sursa foto: ziarul „Flacăra Sibiului”

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
23 aprilie 2025 la 15:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 minute
Devieri de circulație ale mijloacelor de transport Tursib în perioada 6-7 iunie 2026
În perioada 06.06.2026-07.06.2026, traficul rutier va fi închis pe strada Alba Iulia, pe tronsonul dintre Giratoriul străzii Eduard...
Actualitate
11 min de citit
acum 10 minute
Luna iunie la Filarmonica Sibiu: concerte dedicate Italiei și ediția aniversară „Carl Filtsch”
Filarmonica de Stat Sibiu deschide luna iunie cu o serie de concerte, evenimente educative și competiții dedicate tinerilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 55 minute
ARA Kinetoterapie: Copiii și postura. Semne mici care duc la probleme mari
„Stă puțin strâmb, dar încă este mic.”„Și eu stăteam așa când eram copil.”„Lasă că se corectează pe măsură...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 oră
Frate adoptiv: „Cea mai bună idee a părinților mei”. Cifrele adopțiilor în județul Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
(INTERVIU) Directorul CSU Sibiu despre locul 7 ocupat la finalul sezonului, staff-ul şi lotul pentru viitorul sezon, suportul fanilor şi unde se mută echipa când intră “Transilvania” în şantier
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 15 ore
„Petrică din turn”, bucătarul Mehmet și ghida Christa Moldovan: poveștile Bisericii Evanghelice din Mediaș
,,Chiar dacă nu este vizibilă cu ochiul liber, turnul Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș este „frate” cu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Medicul sibian Eduard Egri, mesaj viral după Maratonul Internațional Sibiu: „Nu este despre voi, ci despre comunitate”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.06.2026 SEBESUL DE...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol
Odată cu retrogradarea, FC Hermannstadt va pierde mai mulţi jucători în această vară, la fel cum s-a întâmplat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 18 ore
CONLAN, desemnat câștigător pentru modernizările de la Medicala SCJUS. STRABAG contestă
La un an de la semnarea contractului de finanțare încheiat între Consiliul Județean Sibiu (CJS) și Ministerul Dezvoltării,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Singurul cosmonaut român ajunge la Sibiu. Dumitru-Dorin Prunariu, invitat la Academia Forțelor Terestre
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu îl va primi vineri, 5 iunie, pe general-locotenentul (r) dr. ing....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 18 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.