Greu de uitat: Toboganul „gigant” din parcul de pe actualul bulevard Coposu

A fost odată ca niciodată, pe vremea când nu exista atâta paranoia cu privire la ce face copilul tău atunci când se distrează pe unde se mai distrează el singur sau însoţit, un loc mult mai popular decât ar fi acum un loc de joacă privat. Era pe actualul Bd. Coposu, pe atunci numit, propagandistic, „23 August”. Era faimosul tobogan, cel mai mare din Sibiu, la care veneau copii din toate punctele cardinale şi cartierele oraşului. Timp de aproape 20 de ani, generaţii de copii şi-au încercat curajul la acest „utilaj de joacă” din parcul aflat pe valul de pământ al fostei cetăţi şi fost loc de plimbare pentru sibienii care la începutul secolului al XIX-lea descopereau că e bine şi să te relaxezi. Pentru că aici era faimoasa „Promenadă de sus”/”Obere Promenade”: o alee lată, mărginită de un zid de copaci, care ducea până lângă actuala stradă Independenţei.

Mi-am amintit deseori de el, până l-am regăsit într-o imagine dintr-un ziar vechi, cumva înaintaş al Tribunei, săptămânalul raional „Flacăra Sibiului”.

Cum era toboganul din parcul numit de copiii vremii „La leagăne”? Era foarte înalt. Avea cam 2 metri spre 3. E mult? Nu. Nu, dacă nu eşti un copil cu o înălţime de un metru. Dacă eşti, ţi se părea chiar foarte sus. Să urci pe scara aceea metalică până sus era o dovadă de vitejie, de încredere în sine, de imaginea ta în ochii celorlalţi copii. Dacă reuşeai asta, ajungeai în „foişorul toboganului”, împrejmuit de un parapet din metal şi plasă de sârmă. Dacă reuşeai şi să „te dai” pe una din „pantele” lui, de regulă cea spre bulevard (era una şi spre str. Gimnasticii, mai puţin folosită), era ca şi când ai fi trecut un examen. Deci urcai, singur sau ajutat de ceilalţi copii. Acolo sus, te decideai să cobori, deşi era cam dificil, pentru că înălţimea aceea era cam zăpăcitoare şi te simţeai ca un paraşutist în faţa primului salt. Apoi te puneai în poziţia „şezând” şi îţi dădeai drumul la modul „asta e”. Viteza era mare, senzaţia era unică, iar când ajungeai jos, nu ştiu cum te făceai că erai aruncat fix în picioare. Se mai întâmplau deseori mici incidente: pantalonii, ciorapii sau alte componente vestimentare se mai agăţau de tabla uzată a „pantei” şi se rupeau, spre deliciul mamelor care aveau din nou obiecte ale muncii.

Toboganul de pe Bd. 23 august era unul care dădea dependenţă. Odată ce te-ai dat pe el, doreai să te dai din nou. Tu şi ceilalţi copii. Te dădeai chiar şi când era vreme mai rea, de făceau fundul (pantalonilor) plici în balta adunată în partea de jos a toboganului, plus că aterizai fi în noroi. Dar nu conta, ai fost şi tu să te dai pe tobogan.

Amintiri cu Toboganul

Chiar după atâtea decenii, oamenii maturi – foşti copii încă mai au amintiri cu acel „utilaj de joacă”:

„De pe toboganul ăla am căzut eu ca să-l salvez pe fratele să nu cadă pentru că eram mai mare și trebuia să am grijă de el” (C.C.); „Cred că era cel mai mare topogan din Sibiu. Și leagănul de 4 persoane. Ce frumos era parcul acela, păcat că nu mai este așa”. (A.V.); „Cel puţin o pereche de pantaloni i-am agăţat pe acel tobogan” (M.B.); „Aici mi-am agățat „ștrampelii” cei noi, albi, cei de la costumul de pionier: Şi ce supărare a fost… Şi câte lacrimi…” (B.C.); „Ai mei mă aşteptau acasă, iar eu apăream cam spre seară. În jocul nostru uitam de tot. Ore în şir mă dădeam în leagăne. Inclusiv în cel mare. Câte hăinuţe nu am rupt pe tobogan…. Apoi ajungeam acasă flămândă şi murdară, fără pulovăraş şi gentuţa de grădinită…” (A.S.); „Bineînțeles că îl țin minte. Am vrut să mă dau în picioare pe el, și am căzut în bot” (R.H.); Eu locuiam la Rășinari și când ne aduceau părinții la oraș, odată la săptămână, era sărbătoare mare că ajungeam în parc și automat la tobogan. (L.S.); „Îmi amintesc bine de el, locuiam pe Tipografilor, eram mereu la leagăne și pe tobogan!”. (N.C.); „Mi-am rupt şi eu o pereche de pantaloni pe toboganul ăla (G.M.); „Mă ducea mama. Nu era altul pe vremea aceea, după, au apărut „elefanţii” (F.V.); „Era un parc frumos. Aveam leagăne, tobogane, „rotative”. Era OK. Îl parcurgeam frecvent, locuind în zonă. (S.T.); „Câți nădragi a rupt toboganul ăsta…” (A.C.); „Eu mi-l amintesc foarte bine! Era un tobogan care strica pantaloni & ştrampeli”. (E.N.); „Era în partea dinspre teatru? Și era mult noroi când ploua? Atunci îmi amintesc”. (T.S.B.);

„Reabilitarea” bulevardului 23 august din 1986 (dacă nu mă înşel) şi trecerea lui de la două benzi pietruite la patru asfaltate a însemnat nu doar ruperea a jumătate din valul de pământ, şi implicit din parc, ci şi dispariţia celui mai mare tobogan din Sibiu. Char dacă nu mai aveam vârsta, un timp am sperat că îl vor monta la loc. Nu a fost aşa. Pentru cei deosebit de curioşi, acum, aproximativ în locul lui, e chestia aceea numită „skate-park”. Ce mai, am evoluat până dincolo…

Sursa foto: ziarul „Flacăra Sibiului”