Directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, premiat

Acasa >

Articol

Cercetătorii Rudolf Gräf și Andrei Corbea-Hoișie, în volumele I și II, reunite sub titlul „Limbă şi cultură germană în România (1918-1933)” oferă un cadru generos și edificator acestui catalictic contact spiritual într-o forma  recuperatorie a matricei germanității culturale în România. Realități postimperiale, discurs public și câmpuri culturale sunt laitmotivul din cuprinsul cel două volumele I și II care au fost prezentate recent la Institutul Bukowina din Augsburg și la Philologicum, în biblioteca de lingvistică și literatură a Universității Ludwig Maximilian din München. Ulterior, în cadrul unei ceremonii hibrid, inclusă în proiectului Gala Excelenței literare, organizat în parteneriat cu APLER – Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România, și finanțat de Ministerul Culturii, la Muzeul Național al Literaturii Române, celor doi coordonatori le-a fost conferit Premiul Titu Maiorescu pentru proiecte culturale majore pentru lucrarea de referință.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Prima reacție 

—————–

„Volumele reunite sub titulatura „Limbă şi cultură germană în România (1918-1933)” sub coordonarea prof.univ. PhD Andrei Corbea-Hoișie și a subsemnatului încununeză un proiect finanțat de UEFISCDI. Sunt volume care și-au propus înregistrarea, aprofundarea și interrelaționarea de către echipe interdisciplinare de istorici, germaniști, juriști, sociologi, specialiști în studii culturale din Iași și Cluj-Napoca a elementelor ce compun mozaicul atât de variat al prezenței limbii și culturii germane pe teritoriul statului român după 1918. Pe baza unui model multi-, inter- și transdisciplinar al tipurilor și varietăților de interacțiune, s-a urmărit o reconstituire a imaginii «în mișcare», de ansamblu și totodată diferențiată, a tuturor domeniilor în care s-au manifestat acestea în noua configurație politică, socială și culturală a României Mari, studiind atent rețelele de mijlocitori individuali și colectivi și motivațiile care au determinat fluxurile de «transfer» cultural între actorii implicați.”, opinează Rudolf GRÄF, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și director al Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu al Academiei Române.

 

Cuvenite referințe

—————–

Reamintim comunității sibiene că domnia sa a predat în calitate de profesor la universitățile din Graz, Rostock, profesor invitat la Universitatea din Regensburg, fiind autor a numeroase lucrări publicate în țară și în străinătate consacrate istoriei economice a României, istoriei minorității germane din România, istoriei Banatului și a industriei bănățene. În acest sens reiterăm cele mai reprezentative, cum ar fi: Rumänien. Geschichte und Geographie (în colab. cu Kurt Scharr; Böhlau, Viena, 2008), 250 Jahre Eisenhüttenindustrie in Reschitza. Studien zur Industriegeschichte des Banater Berglands (coord. în colab. cu Josef Wolf; Centrul de Studii Transilvane, ClujNapoca, 2021-2022), editor al versiunii românești a seriei de șase volume Monarhia Habsburgică (1848-1918) a Comisiei pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei (vol. I-V, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane & Polirom, Cluj-Napoca & Iași, 2020-2022).

 

Autor
13 ianuarie 2025 la 15:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Nu am fost niciodată adeptul zicătorii aceleia cu "cei şapte ani de acasă" care era oricum o tâmpenie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Zeci de automobile de epocă au parcat în Piața Mare
Retro Parada Primăverii a readus în acest weekend în Piața Mare farmecul automobilelor de epocă. Evenimentul organizat de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Alegeri sub supraveghere: sute de angajați MAI mobilizați în județul Sibiu
Angajații structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Sibiu sunt mobilizați pentru asigurarea ordinii publice pe întreaga durată a...
Actualitate
1 min de citit