Nu puține sunt exemplele în care falși creștini au comis, de-a lungul istoriei, atrocități în numele creștinătății. Aidoma lor, politicienii noștri au făcut o sumedenie de tâmpenii în numele stabilității politice. 

De aproape trei ani, tromboniștii politichiei ne spun că niciun compromis doctrinar nu e prea mare când vine vorba de stabilitatea politică. În urechile noastre asta trebuie să aducă a consens, a oarecare liniște în palatul guvernării. Pentru ei obsesiv invocata stabilitate înseamnă acces la resurse, posibilitatea înscăunării neamurilor și prietenilor în funcții remunerate baban, în multe cazuri fără a exista vreo probitate profesională. Dacă stabilitatea politică a fost o prioritate îndesată în urechile și cugetul cetățeanului, în privința stabilității sociale, aceiași politicieni nu au părut să-și facă prea multe griji. Ce mai contează că societatea e divizată și viețuiește pe nisipuri mișcătoare? Important e ca ei să-și poată împărți sinecuri și alte privilegii. Măsurile de austeritate cu care guvernanții i-au mitraliat pe români la începutul anului produc nu doar instabilitate socială, nemulțumiri, ci și efecte ce vor fi resimțite la nivelul serviciilor oferite de cei cărora li s-a umblat la portofel. 

Bunăoară, un angajat care a pierdut niște bani pe care îi primea datorită acordării anumitor sporuri va reduce motoarele, iar asta se va răsfrânge, la un moment dat, asupra noastră. Oricâte explicații sfătoase ar emana unii și alții, cât ți se iau 1500-2500 de lei din leafa lunară, scade randamentul de odinioară. E o reacție firească, izvorâtă din natura umană, pe care o înțelegi doar când ești direct implicat. 

De pe margine mulți comentatori dau lecții de moralitate și conduită civică dar, cu siguranță, într-o situație similară ar proceda la fel ca cei pe care, azi, îi acuză. Nu-i poți cere unui polițist să alerge după infractori cu aceeași determinare, după ce a pierdut 2000 de lei la salariu. Să lăsăm ipocrizia la o parte și să admitem că toată lumea muncește pentru bani, că eficiența sa este direct proporțională cu nivelul remunerației. Asta nu înțeleg guvernanții: când demotivezi oamenii, nu ai cum să ai pretenții ca ei să fie eficienți. Numai niște cârpaci habarniști pot crede că, strângând cureaua (desigur, nu și pe a lor) vor reuși să întărească economia și să dezvolte țara. Campionatul de măsuri contraproductive nu va face decât să ruineze România, atât material, cât și moral, să o arunce în brațele deznădejdii născătoare de reacții neașteptate la urne.