AFT a marcat Ziua Internațională Anticorupție în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție Sibiu

În fiecare an, pe 9 decembrie, în lume este marcată Ziua Internațională Anticorupție, un eveniment dedicat conștientizării și luptei împotriva uneia dintre cele mai persistente probleme la nivel global: corupția. Această zi servește drept platformă de reflectare a impactului corupției asupra societății și promovează valorilor fundamentale ale transparenței, responsabilității și integrității. Ziua Internațională Anticorupție a fost inițiată la 31 octombrie 2003 prin „Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției”. Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua Internațională Anticorupție începând cu anul 2006, prin rezoluția 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției. Este o zi când se reiterează și  importanța educării și sensibilizării oamenilor cu privire la efectele devastatoare ale corupției asupra dezvoltării durabile, justiției sociale și echității. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul acestei zile reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Sibiu din cadrul Direcției Generale Anticorupție au desfășurat, cu studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, o activitate de conștientizare în ceea ce privește prevenirea și combaterea corupției. Referenții au pus accent pe creșterea gradului de informare privind impactul negativ al fenomenului de corupție asupra societății și instituțiilor publice, fiind prezentate infracțiunile de corupție prevăzute de Codul Penal, precum luarea și darea de mită, traficul de influență sau abuzul în serviciu și consecințele săvârșirii lor, atât din perspectivă penală, cât și a impactului moral și social. De asemenea, a fost evidențiată importanța raportării imediate a faptelor de corupție și a respectării principiilor etice precum: legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența propriilor acțiuni, atât în viața privată cât și în cea publică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
09 decembrie 2024 la 14:55
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 29 minute
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 11 ore
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 14 ore
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Recomandările ultimei zile de FITS 2025: Bill Murray, Faust și un cer plin cu „Mulțumesc”
Ultima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu va aduce în fața publicului pe Bill Murray...
Actualitate
2 min de citit
acum 18 ore
Preotul Constantin Necula se alătură campaniei antistigmă a Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu: „Este nevoie de noi toți pentru noi toți”
Preotul Constantin Necula, președinte al Asociației Crucea Albastră și unul dintre cei mai activi promotori ai dialogului spiritual...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Spectacol de foc și lumini în Piața Mare. Mihai Mărgineanu a încheiat seara cu succes
Mii de oameni au umplut sâmbătă seară Piața Mare din Sibiu pentru a admira un spectacol impresionant  intitulat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Scriitorul nigerian care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, fraierit de un taximetrist bucureștean. I-a luat 400 euro până în centrul Bucureștiului
Wole Soyinka este scriitorul nigerian, laureat al Premiului Nobel, care a primit sâmbătă o stea pe Aleea Celebrităților...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un șofer băut s-a răsturnat cu mașina, lângă Rusciori
Polițiștii rutieri au intervenit sâmbătă la un produs pe DJ 143B, în afara localității Rusciori. Un șofer s-a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Șapte stele din șaptezeci și șapte au „răsărit” pe Aleea Celebrităților din Sibiu
Ceremonia de acordare a stelelor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă,...
Actualitate
2 min de citit