Poeta Ana Blandiana, oaspete de seamă la Astra Film Chișinău

AF Chișinău se deschide joi, 14 noiembrie, cu „Alice On & Off”, considerat Cel mai bun documentar românesc al anului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Poeta Ana Blandiana va fi oaspete de seamă al celei de-a treia ediții Astra Film Chișinău, care va avea loc în perioada 14-16 noiembrie la Cinema Loteanu. Ea va participa la proiecția documentarului biografic „Între tăcere și păcat”, de Diana Nicolae, vineri 15 noiembrie, iar după film publicul va avea ocazia să intre în dialog cu poeta care a primit zilele trecute unul dintre cele mai prestigioase premii europene pentru literatură, Premiul Prințesa de Asturias pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei. Astra Film Festival revine la Chișinău cu o selecție a celor mai bune filme documentare, printre care și „Alice On & Off”, considerat Cel mai bun film documentar al anului (Secțiunea România) la ediția care s-a încheiat în urmă cu o săptămână la Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Astra Film Chișinău este un eveniment organizat de Astra Film/CNM Astra și de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României. Detalii despre programul celei de a treia ediții Astra Film Chișinău, pe site-ul astrafilm.ro.

 

Toate filmele din cadrul Astra Film Chișinău vor fi proiectate la Cinema Loteanu. Accesul este gratuit, iar persoanele care doresc să participe sunt rugate să rezerve bilete cu valoare zero de aici: https://t.ly/-voDA.

 

AF Chișinău include, de asemenea, o discuție DocTalk ce pornește de la un film-capodoperă despre biblioteca lui Umberto Eco, concerte și filme documentare pentru elevi. În plus, vor avea loc la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Chișinău două workshop-uri organizate de UNATC București: „Space and memory in documenting cities” (susținut de Ana Vlad),destinat studenților, și „A Journey into Documentary Cinema: Guided by Students”, pentru liceeni.

 

Ne reîntoarcem cu aceeași emoție la Chișinău, într-un moment în care românii de pe ambele maluri ale Prutului își doresc să privească cu încredere către viitor. Un viitor în care să deslușim mai bine lumea în care trăim și să ne bucurăm de miracolul fiecărei zile. Filmul documentar are acest dar: ne arată perspective la care altfel probabil că nu am avea acces și ne ține împreună, fascinați de spectacolul lumii în care trăim”, a declarat Dumitru Budrala, directorul fondator Astra Film Festival.

 

Eforturile comune ale DRRM și Astra Film de a realiza, iată, cea de-a treia ediție consecutivă a Astra Film Chișinău, se îndreaptă spre publicul din Republica Moldova, pe care îl așteptăm să se bucure de cel mai atent selectate filme documentar, premiate și apreciate de publicul prezent la ediția 31 a Astra Film Festival din România”, a declarat Adrian Dupu, secretarul de stat al DRRM

 

Programul AF Chișinău

 

JOI, 14 noiembrie

În deschiderea AF Chișinău (18:00) este programat un documentar impresionat, care abordează o temă extrem de sensibilă, dar despre care este atât de necesar să vorbim: vulnerabilitatea minorilor. Alice On & Off” (r. Isabela Tant, România – 2024 | 86 min) prezintă povestea unei unei tinere care devine mamă la doar 16 ani și se căsătorește cu un bărbat cu 35 de ani mai în vârstă. Documentarul a obținut premiul pentru Cel mai bun film la Secțiunea România din cadrul AFF2024, pentru că „aduce în prim-plan o adolescentă artistă devenită mamă, într-un univers liminal, tenebros, plin de riscuri si brutalitate” (din motivația juriului). 

 

VINERI, 15 noiembrie

De la ora 16:00 vom putea vedea filmul „În numele pământului” (r. Dorota Kobiela și Hugh Welchman, Polonia, Serbia, Lituania –  2023 | 114 min), propunerea de anul trecut a Poloniei pentru Premiul Oscar. Filmul, o adaptare a romanului „Țăranii”, scris de laureatul Premiului Nobel W.S. Reymont, prezintă satul polonez din secolul XIX și poate fi considerat o combinație între „Ion” și „Moromeții”, cu specific polonez. În prim-plan este Jana, o fată de 19 ani, foarte frumoasă, cu un spirit liber, pe care nu o interesează pământul sau averile și care are un destin cu adevărat de poveste.

 

Iar de la ora 18:10 va urma un film-eveniment, „Între tăcere și păcat” (r. Diana Nicolae, România, SUA – 2024 | 98 min), un documentar biografic despre viața încercată și cariera tumultuoasă a poetei Ana Blandiana, interzisă de dictatura comunistă, înainte de a fi oficial recunoscută ca scriitor. După proiecție, publicul va putea intra în dialog cu Ana Blandiana, care a primit zilele unul dintr cele mai importante premii europene pentru poezie, Premiul Prințesa de Asturias pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei. Seara se va încheia cu un concert al inconfundabilei Ada Milea.

 

SÂMBĂTĂ, 16 noiembrie vor fi proiectate trei filme. Primul, de la 16:15, este documentarul „Leo Records: Strictly for our friends” (r. Ioana Grigore, România – 2024 | 70 min), care ne arată povestea lui Leo, acum un octogenar simpatic și pasionat de jazz, care și-a dedicat întreaga viață promovării muzicii de jazz experimental. Forțat de KGB să plece din URSS, a ajuns la Londra în anii ’’70, de unde a transmis muzică de jazz, la BBC, către zeci de milioane de oameni aflați dincolo de Cortina de Fier.

 

Al doilea, de la 17:35, „Martirul Unirii” (r. Mara Ionescu, România, 2024 | 57 min), este un documentar dedicat memoriei Protoiereului Alexandru Baltaga (1861–1941), unul dintre artizanii Unirii Basarabiei cu România la 27 martie 1918 și martir al Bisericii Ortodoxe Române,  canonizat recent și în curând cinstit ca sfânt în calendarul Patriarhiei Române – un proiect Trinitas TV, finanțat de DRRM și desfășurat în parteneriat cu Mitropolia Basarabiei, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova și TVR Moldova.

 

De la 18:30, spectatorii vor avea ocazia să cunoască celebra bibliotecă a lui Umberto Eco, în filmul Umberto Eco – Biblioteca Lumii” (r. Davide Ferrario, Italia – 2022 | 80 min), un documentar fascinant, care sugerează că nemuritoarele căutări ale cunoașterii și tainele lumii se ascund în adâncurile bibliotecii și ale minții lui Umberto Eco. Proiecția va fi urmată de o discuție, „Era feudalismului digital”, despre impactul erei digitale asupra conservării/arhivării și transmiterii cunoștințelor către generațiile viitoare.

 

Programul de educație prin film documentar Astra Film Junior include 16 proiecții pentru elevi de toate vârstele

 

Organizatorii vor aduce de asemenea o colecție de filme documentare pentru copii și adolescenți, prezentate recent în România în cadrul programului educativ Astra Film junior, dedicat copiilor și adolescenților. Proiecțiile din cadrul Astra Film Junior Chișinău vor avea loc zilnic, de joi, 14 noiembrie până sâmbătă, 16 noiembrie, de la 09:00, la Cinema Loteanu.

 

Vor fi titluri precum Emoţiile Micului Cub” (r. Benoît Leva, Franţa – 2021), „Hrană pentru schimbare (r. Benoît Bringer, Franța, Suedia, Brazilia – 2020), Bachir În Ţara Minunilor” (r. Els Duran și Evelien Vehof, Ţările de Jos – 2018),  „Pien, Regina Albinelor” (r. Ellen Vloet, Ţările de Jos – 2018), Vis.Viață” (r. Ruxandra Gubernat, România – 2024), Fata Care Sfidează Gravitația” (r. Jens Pedersen, Danemarca – 2017), „Ingineri Adolescenți” (r. Aleksandra Skowron și Hanna Polak, Polonia – 2020).

 

Programul detaliat poate fi consultat în secțiunea dedicată AF Chișinău de pe site-ul astrafilm.ro și pe paginile social media ale Astra Film Festival.

 

07 noiembrie 2024 la 11:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 24 minute
Incendiu la Veștem
În această dimineață, un puternic incendiu a izbucnit la o gospodărie din Veștem. Conform informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 56 minute
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 oră
Lucrări pe A1 și DN14
Lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov continua lucrările de întreținere și pe șoselele sibiene aflate în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Nevăzător despre Sibiu: „Este OK, dar că avem unele… puncte de vedere diferite”
„18 tineri din Cluj, Brașov, Iași, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Argeș și București iau parte la „Turul Ciclist al...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Brăileanca Ana Maria Mircea a câștigat Trofeul Florile Oltului – 2025
15 soliști de muzică populară (Ioana Balaszi, Alexandra Trăilescu, Ana Maria Mircea, Andrada Cinăzan, Diana Baltag, Daria Drăgoi,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Se închide circulația pe Valea Moașei
Autoritățile locale din Racovița le aduc la cunoștință locuitorilor că în aceste zile circulația autovehiculelor pe Valea Moașei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Damian Drăghici și spectacolul cu drone au încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Mii de oameni au aplaudat momentul
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat duminică seară într-un mod...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Florin Bustan, sibianul care a transformat pasiunea pentru ciuperci într-o expoziție unică: „Le știu după miros, de când eram copil”
Florin Bustan și-a descoperit pasiunea pentru ciuperci de când era copil, în pădurile unde mergea cu tatăl său....
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 18 ore
Delia Nistor, organizator de evenimente, despre întrebarea care ne frământă pe toți: Cât mai dăm la o nuntă?
Delia Nistor este organizator de evenimente și o prezență tot mai cunoscută în mediul online, unde a strâns...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Drumeție în Țara Colibelor: zeci de participanți îmbrăcați în ii au avut parte de mișcare și bucate ca la bunica
Zeci de excursioniști îmbrăcați în ii tradiționale au luat la pas în weekend potecile pitorești ale Țării Colibelor,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 19 ore
FOTO / VIDEO: Texanii în dialog cu romii despre integrare socială. Au discutat, apoi au dansat
Un grup de 9 studenți ai „Austin Community College” din Texas, Statele Unite ale Americii, se află în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 22 ore
Cum debutează meteorologic luna lui Cuptor, la Sibiu
Luna lui Cuptor debutează la Sibiu cu temperaturi ridicate, uneori caniculare. Intervalul 30 iunie – 6 iulie va...
Actualitate
2 min de citit