23 August la Sibiu, în două limbi. Cum uniformiza propaganda comunistă presa română și germană

Timp de peste patru decenii, 23 August a fost una dintre zilele în care regimul comunist încerca să arate României imaginea pe care și-o construise despre ea însăși: muncitori entuziaști, întreprinderi prospere, steaguri, coloane ordonate, realizări economice și, din ce în ce mai apăsat, conducătorul. La Sibiu, această realitate oficială putea fi citită în două limbi. Românii deschideau Tribuna Sibiului. O parte a comunității germane citea Hermannstädter Zeitung, devenită ulterior Die Woche. Ziare diferite, publicuri diferite, dar, când venea 23 August, mesajul devenea surprinzător de asemănător.

Pentru cititorul de astăzi, 23 August înseamnă în primul rând fotografiile cunoscute ale epocii: tribune oficiale, pancarte, coloane de muncitori, elevi și sportivi, portrete ale conducătorilor și piețe împodobite cu steaguri.

Dar înainte ca oamenii să ajungă în stradă, sărbătoarea era deja construită în paginile ziarelor.

Acolo li se explica nu numai ce se sărbătorea, ci și cum trebuia înțeleasă ziua de 23 August.

1968: un nou capitol în istoria presei sibiene

Sibiul avea deja o importantă tradiție de presă românească. În 1884, Ioan Slavici fondase aici Tribuna, unul dintre ziarele de referință ale românilor din Transilvania. Prima serie a publicației s-a încheiat însă în 1903. După mai bine de șase decenii, într-un context politic cu totul diferit, la 18 februarie 1968 apărea Tribuna Sibiului, „organ al Comitetului Județean Sibiu al P.C.R. și al Consiliului Popular Județean”.

La numai o săptămână, pe 25 februarie 1968, apărea și Hermannstädter Zeitung, publicația în limba germană destinată unei comunități încă numeroase în Sibiu și în județ.

Astfel, în vara lui 1968, două publicații nou apărute ale aceluiași județ urmau să relateze pentru prima dată, fiecare pentru publicul său, principala sărbătoare politică a României comuniste: 23 August.

Tocmai această coincidență ne permite astăzi o comparație rară: cum era prezentată aceeași zi sibienilor care citeau în română și celor care citeau în germană?

1968: primul 23 August al Tribunei Sibiului

Pentru Sibiu, anul 1968 reprezintă un punct de plecare aparte.

La 18 februarie apărea primul număr al Tribunei Sibiului, ziar care avea să devină principala publicație a județului în următoarele două decenii. La numai o săptămână, pe 25 februarie, începea să apară și Hermannstädter Zeitung, destinată în bună măsură comunității germane.

Prin urmare, 23 August 1968 era primul pe care cele două publicații sibiene îl relatau cititorilor lor. Contextul era însă excepțional.

Cu numai două zile înainte, la 21 august, Nicolae Ceaușescu condamnase public invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia. Gestul îi adusese o popularitate reală, inclusiv printre românii care nu împărtășeau neapărat ideologia regimului.

De aceea, 23 August 1968 nu poate fi citit exact la fel ca 23 August 1988.

În presa momentului predomină încă imaginea colectivității. Sunt „oamenii muncii”, întreprinderile, orașul împodobit, steagurile roșii și tricolore, coloanele și atmosfera de sărbătoare.

În ziarul german, descrierea Sibiului din 26 august vorbea despre sute de steaguri și despre coloanele oamenilor muncii care se îndreptau spre centrul orașului. După manifestație, sărbătoarea continua în Dumbrava.

Este aproape aceeași lume pe care o întâlnim în presa românească.

Și aici apare prima constatare importantă: românilor și germanilor li se vorbea în limbi diferite, dar li se oferea aceeași imagine a societății.

Ce trebuia să vadă românul în ziua de 23 August

Pentru Tribuna Sibiului, 23 August a devenit, an după an, mult mai mult decât relatarea unei festivități. Ziua funcționa ca un bilanț al regimului.

În jurul ei erau adunate realizările întreprinderilor, depășirile de plan, construcțiile noi, rezultatele agriculturii, activitatea organizațiilor de partid și succesele culturale. Fabrica nu producea pur și simplu mai mult. Producea „în cinstea zilei de 23 August”. O lucrare nu era numai terminată. Era terminată înainte de 23 August. Un rezultat economic nu aparținea doar întreprinderii sau muncitorilor care îl obținuseră. Devenea un „omagiu” adus partidului și sărbătorii. Această transformare a activității cotidiene într-un act politic este una dintre caracteristicile cele mai interesante ale presei comuniste.

23 August ajunsese să organizeze nu numai calendarul festiv, ci și limbajul în care era prezentată munca.

Pentru cititorul român al Tribunei Sibiului, mesajul revenea an după an: dezvoltarea orașului, producția întreprinderilor și bunăstarea locuitorilor erau consecințe ale politicii partidului și, prin extensie, ale drumului început la 23 august 1944.

O dată istorică rescrisă de mai multe ori

La început, 23 August era prezentat mai ales prin formula eliberării României de sub fascism. Treptat, vocabularul devine mai amplu.

În anii ’80, Tribuna Sibiului vorbește despre aniversarea „revoluției de eliberare socială și națională”, iar în 1984, la împlinirea a 40 de ani, formula devine aproape totalizatoare:

„23 AUGUST 1944 – 23 AUGUST 1984. O istorie a devenirii noastre”.

Schimbarea de limbaj nu este întâmplătoare. Evenimentul din 1944 era reinterpretat astfel încât întreaga istorie postbelică să pară consecința firească a acțiunii partidului.

Pentru cititorul Tribunei Sibiului, 23 August nu mai trebuia să reprezinte doar o zi din trecut. Trebuia să reprezinte începutul prezentului. Orașul industrializat, noile cartiere, întreprinderile, producția, instituțiile, toate puteau fi introduse în aceeași poveste: aceasta este România construită după 23 August.

Și ce citeau germanii?

Hermannstädter Zeitung, ulterior Die Woche, putea avea un conținut cultural specific. Cititorii găseau informații despre tradițiile săsești, literatură, teatru, patrimoniu și istoria comunității.

Dar în paginile politice și, mai ales, în jurul lui 23 August, vocabularul se apropia de cel al presei române. Aceiași „oameni ai muncii”. Aceleași realizări. Același partid. Aceleași obiective economice. Și, treptat, același Nicolae Ceaușescu. Ziarul german devine astfel un fel de hârtie de turnesol pentru propaganda regimului. Ne arată că scopul nu era neapărat uniformizarea culturală completă a comunităților, ci uniformizarea interpretării politice.

Românul și sasul puteau avea tradiții diferite. Dar despre 23 August trebuiau să înțeleagă același lucru.

Un paradox sibian: limba germană era permisă, „Hermannstadt” nu

Hermannstädter Zeitung era un ziar în limba germană. Cu toate acestea, în toamna lui 1971, publicația a fost obligată să renunțe la numele său și a devenit Die Woche.

„Hermannstadt”, denumirea germană tradițională a Sibiului, nu mai putea figura în titlu. Este un paradox care spune foarte mult despre politica regimului față de minorități.

Pentru cititorul român al Tribunei, asemenea schimbări puteau trece aproape neobservate. Privite însă astăzi în paralel, cele două publicații ne arată limitele diversității acceptate de regim. Diferențele culturale puteau exista. Mesajul politic trebuia să rămână controlat.

Din ce în ce mai puțin 23 August, din ce în ce mai mult Ceaușescu

Poate cea mai spectaculoasă transformare pe care o observăm în Tribuna Sibiului între 1968 și 1989 este schimbarea personajului central. La început apare colectivitatea. Muncitorul. Întreprinderea. Orașul. Partidul. Treptat, toate acestea rămân, dar în centrul construcției se instalează Nicolae Ceaușescu.

În anii ’80, sărbătoarea devine tot mai greu de separat de cultul personalității. Realizările sunt legate de „epoca Nicolae Ceaușescu”. Istoria țării este reorganizată în jurul partidului și conducătorului. Discursurile devin mai ample, formulele mai solemne, adjectivele mai numeroase.

Și tocmai aici comparația cu Die Woche devine concludentă. Schimbarea se produce și în germană. Cu cât cultul personalității devine mai puternic, cu atât diferența dintre mesajul politic destinat românilor și cel destinat germanilor se reduce.

Cum se fabrica un articol politic

Horst Weber, fost redactor al ziarului german, a lăsat o mărturie aproape neverosimilă despre ultimii ani ai regimului. Când trebuia să scrie un comentariu despre un nou discurs al lui Ceaușescu, observa că discursurile semănau atât de mult între ele încât putea lua un articol similar din anul precedent. Schimba ordinea citatelor. Parafraza câteva formulări. Introducea noul discurs. În aproximativ o jumătate de oră, articolul era gata. Dincolo de nota anecdotică, episodul descrie perfect presa politică a anilor ’80.

Propaganda nu mai trebuia inventată. Aceeași realitate oficială revenea an după an. Iar 23 August oferea unul dintre cele mai bune prilejuri pentru această repetiție.

1989: nimeni nu știa că era ultima dată

La 23 august 1989, Tribuna Sibiului apărea din nou în registrul festiv obișnuit. Realizări. Planuri. Partid. Conducător. Viitor. Pentru cititorul care cumpăra ziarul în acea dimineață nu exista niciun semn că acesta era ultimul 23 August al regimului. Doar patru luni mai târziu, la Sibiu, oamenii aveau să iasă din nou în stradă. De data aceasta, însă, coloanele nu mai erau organizate de întreprinderi. Lozincile nu mai veneau de la partid. Și ziarului nu-i mai revenea sarcina de a explica populației ce trebuia să gândească despre ceea ce vedea.

Pentru publicația germană, schimbarea poate fi observată chiar pe frontispiciu. După aproape două decenii de Die Woche, la 26 decembrie 1989 reapare numele Hermannstädter Zeitung. „Hermannstadt” putea fi din nou tipărit.

Ce rămâne din 23 August

Astăzi, 23 August nu mai este sărbătoare națională, iar vechile fotografii cu defilări par să aparțină unei lumi îndepărtate. Dar ziarele păstrează ceva ce fotografiile nu ne spun întotdeauna. Ne arată cum era construit sensul acelei zile.

Pentru românii din Sibiu, Tribuna Sibiului oferea an după an aceeași demonstrație: 23 August deschisese drumul către prezent, partidul îl continuase, realizările orașului îl confirmau, iar Nicolae Ceaușescu ajunsese, în ultimul deceniu, întruchiparea acestui parcurs.

Comparația cu presa germană face mecanismul și mai vizibil. Nu pentru că cele două comunități ar fi primit două propagande diferite. Tocmai contrariul. Cu cât tema devenea mai politică, cu atât mesajele se asemănau mai mult. Aceasta este poate particularitatea cea mai interesantă a lui 23 August într-un oraș precum Sibiul. Regimul nu trebuia să-i facă pe toți locuitorii orașului identici. Trebuia să-i convingă că, măcar într-o privință, există o singură versiune admisă a trecutului și prezentului.

La Sibiu, 23 August putea fi citit în română și în germană. Dar povestea pe care partidul voia să o spună era una singură.