Au crescut împreună și au ajuns să împartă aceeași scenă. Bianca și Diana Crețu, surorile din Mediaș unite prin muzică

Au crescut împreună și au ajuns să împartă aceeași scenă. Bianca și Diana Crețu, surorile din Mediaș unite prin muzică

Au urcat pentru prima dată împreună pe scenă la serbările din copilărie și, de atunci, muzica a rămas unul dintre lucrurile care le leagă cel mai puternic. Bianca și Diana Crețu, două tinere interprete din Mediaș, împart nu doar aceeași familie, ci și bucuria cântecului și emoțiile scenei. Deși între ele sunt nouă ani diferență, cele două spun că au fost mereu de nedespărțit. Într-un interviu pentru Tribuna, surorile Crețu vorbesc despre copilărie, sfaturile părinților, momentele dificile și despre cum se transformă legătura dintre surori atunci când reflectoarele se aprind. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

,,Prima dată am cântat împreună la serbările școlare. Profesorii noștri au avut foarte mare încredere în noi, iar la fiecare serbare eram gazdele evenimentului. Pentru noi a fost un sentiment minunat și cred că atunci am înțeles că scena va face parte din viața noastră. Din acel moment am fost de nedespărțit, atât pe scenă, cât și în afara ei”, povestesc cele două. 

Între Bianca și Diana Crețu sunt aproape zece ani diferență, însă muzica a estompat, în timp, distanța dintre generații. Scena le-a adus împreună încă din copilărie, iar astăzi cele două surori împărtășesc aceeași pasiune și tratează cu aceeași seriozitate muzicapopulară. 

,,Eu, fiind mai mică cu nouă ani decât sora mea, nu eram pregătită din punct de vedere emoțional pentru tot ceea ce înseamnă această meserie: critici, laude, încurajări, dar și dezamăgiri. Ca în orice domeniu, există și momente frumoase, și momente dificile. De multe ori am avut nevoie de sprijinul ei, iar ea a fost cea care m-a încurajat să merg mai departe și să nu-mi pierd zâmbetul, indiferent de obstacole”, adaugă Bianca. 

Cea mai importantă lecție pe care cele două surori spun că au primit-o în copilărie vine din familie. Părinții le-au învățat să rămână unite, indiferent de situație. Mama le spunea adesea: „Sunteți surori, să vă aveți bine”, iar tatăl își dorea să le vadă mereu împreună. Pentru el, povestesc cele două, era firesc ca acolo unde era Diana să fie și Bianca și invers: ,,Tata nu suporta să ne vadă separate. Pentru el era firesc ca acolo unde era Diana să fiu și eu, și invers. Această unitate o purtăm cu noi la fiecare spectacol”. 

Privind în urmă, cele două surori spun că le-ar îndemna pe fetițele care visau să cânte să aibă încredere în ele și să nu renunțe la visurile lor. Au învățat că drumul în muzică nu este întotdeauna ușor, însă pasiunea, munca și perseverența pot face diferența. Pentru Bianca și Diana, încrederea în propriile forțe a rămas una dintre cele mai importante lecții ale parcursului lor artistic. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

,,Cred că fiecare spectacol și fiecare om din public ne-a învățat câte ceva. Am participat la festivaluri, concursuri și foarte multe spectacole, iar fiecare experiență a contribuit la formarea noastră. Au existat aplauze care ne-au dat putere, dar și momente mai dificile din care am învățat. Toate au pus câte o cărămidă la fundația carierei noastre și ne-au făcut să înțelegem cât de important este să ajungi la sufletul oamenilor”, spun cele două. 

 

Bianca spune că una dintre calitățile pe care le admiră cel mai mult la Diana, sora sa mai mare, este dragostea pentru viață. O descrie ca pe o persoană optimistă, care reușește să privească lucrurile cu seninătate chiar și atunci când trece prin momente dificile. Potrivit Biancăi, Diana are capacitatea de a găsi partea bună a lucrurilor și de a merge mai departe cu zâmbetul pe buze. 

 

,,Muzica populară ne-a învățat că adevărata valoare stă în oameni și în legăturile dintre ei. Dincolo de scenă, noi suntem mai mult decât două surori – suntem un sprijin una pentru cealaltă, iar acest lucru îl datorăm părinților noștri. Ne-au oferit o educație și o iubire pe care le considerăm o binecuvântare. Tata ne spunea mereu: Iubiți-vă și nu vă certați, iar mama ne-a învățat că o soră mai mare este ca o a doua mamă. Cred că tocmai aceste valori – iubirea, respectul și unitatea – sunt cele care ne însoțesc în fiecare cântec și în fiecare întâlnire cu publicul”, încheie medieșencele. 

Pe parcursul timpului, cele două tinere interprete au obținut premii importante la concursurile și festivalurile de folclor la care au participat, remarcându-se prin talent și prin preocuparea pentru promovarea cântecului popular. Bianca Crețu, tânără interpretă din Mediaș, a obținut, printre altele, premiul al II-lea la Concursul Național de Interpretare „Ilie Micu” și a avut colaborări scenice importante, inclusiv alături de cunoscuta interpretă Veta Biriș. 

Autor - Ștefania VESA
24 august 2026 la 07:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu continuă parcursul fără sincope. A patra victorie şi 8 puncte din 8 posibile în Campionatul Naţional U17
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu, pregătită de Gabriel Şofronici şi Matei Damian,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 ore
BIS Teatru anunță că a câștigat, în primă instanță, procesul cu Primăria Brașov
Asociația BIS Teatru, organizatoarea Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” de la Sibiu, anunță că a câștigat,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
Cum va arăta clădirea fostului Liceu CFR. Contestația pentru proiectare și reabilitare, respinsă
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația depusă de asocierea CON-A Operations – Condesign împotriva...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Nepoata unui fost antrenor de la FC Inter a întors două scaune la “Vocea României”
Raluca Oaidă revine într-o emisiune-concurs după apariţia la X-Factor. Acum în vârstă de 28 de ani, aceasta a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
RĂȘINARI: Consiliul Local a aprobat fondurile necesare organizării referendumului din 8 noiembrie
Consiliul Local Rășinari a aprobat fondurile necesare organizării referendumului local programat pentru 8 noiembrie 2026. Decizia a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Încă un fost jucător care a retrogradat cu FC Hermannstadt şi-a găsit echipă. Era dat ca şi transferat în Peninsulă, dar a rămas în Superligă
După ce, cu 10 zile în urmă, o echipă din cel de-al cincilea eşalon al Italiei îl anunţa...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Casa Teutsch din Sibiu are o nouă directoare. Marlene Herberth vrea să apropie patrimoniul de generațiile tinere
Marlene Herberth, antropolog, curatoare și artistă vizuală cunoscută pentru proiectele culturale din Țara Făgărașului, a preluat conducerea Casei...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
CSU Sibiu Volei a pierdut primul meci oficial de la înfiinţarea echipei
Nou-înfiinţata CSU Sibiu Volei a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 3-0 meciul disputat în Sala ”Transilvania”, cu CSU...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
RACOVIȚA: Conferință despre sănătate și educație, organizată pentru elevi
Școala Gimnazială Racovița va organiza joi, 15 octombrie, conferința „Mens Sana in Corpore Sano”, ediția a II-a, junior....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 15.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
BOIȚA: Sprijin pentru persoanele vulnerabile. Servicii sociale, medicale și educaționale, dar și renovarea unor locuințe
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Facultatea de Inginerie a ULBS a împlinit 50 de ani
Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a marcat 50 de ani de la începuturile învățământului...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.