2022 Dosarele patrimoniului (CXIX): simbol al geniului cercetător? – Monografia Buii, de Imre Torpai? – a existat o sinagogă în Buia? – această tendinţă de recatolicizare …!

În judeţul Sibiu, loca­litatea Buia şi Valea Buii nu au ajuns o destinaţie turis­tică, nefiind promovat pa­trimoniul cultural material şi imaterial existent. Eve­nimentul dezvelirii celor două busturi în Buia (în 2003) este printre puţinele organizate în memoria celor doi mari repre­zentanţi ai familiei Bolyai: Farkas şi János Bolyai. În municipiul Târgu Mureş, cu ocazia aniversării a patru sute de ani de la fondarea Colegiului Reformat – la 8 septembrie 1957 – actualul Liceu Teoretic „Bolyai Farkas” păstrează memo­ria atât a profesorului de matematică (tatăl) cât şi a fiului, Janos, care a studiat aici. În timp, s-a marcat casa (pe str. Köteles Samuel), unde au trăit cei doi matematicieni, iar pe Palatul Culturii a fost amplasat un basorelief, putând fi vizitat şi muzeul Bolyai. La aceeaşi dată – cu ocazia unui secol de la moartea lui Farkas Bolyai -, în faţa bisericii unitariene, a fost dezvelit „Monu­mentul celor doi Bolyai – Bolyaiak szobra”, Colegiul Reformat fiind denumit după Farkas Bolyai.  Monu­mentul este interesant şi inedit (printre puţinele dedicate unei familii, în România!), fiind compus din două statui: tatăl – Farkas, reprezentat şe­zând cu privirea spre fiu – şi fiul, János, stând în picioare privind spre sol. Prin această operă, sculp­torii Istvan Csórvássy şi Marton Izsák au transmis peste veacuri un mesaj simplu: satisfacţia şi mân­dria tatălui care a reuşit să-i insufle fiului o pasiune adevărată pentru învăţă­tură. Artiştii l-au reprezentat pe János Bolyai ca un „simbol al geniului cer­cetător”, spiritul său revoluţionar deschizând o perspectivă nouă asupra lumii, revoluţia în ştiinţă creând bazele depăşirii performanţelor generaţiilor anterioare. Practic, de­mon­straţia faptului că geometria lui Euclid nu este unică – putând a fi dezvoltată o nouă geo­metrie, mult mai generală, numită de el: „ştiinţa absolută a spaţiului” şi ulterior „geometria hiper­bolică neeuclidiană” -, a reprezentat un moment crucial în dezvoltarea geometriei. Dovedind pa­siune şi continuitate în cercetarea matematicii, Janos Bolyai a elaborat un studiu despre numere complexe – cu titlul „Responsio” (1837).

Câţi părinţi se mândresc – astăzi – cu performanţele urmaşilor lor?

Vizitând satul Buia, m-am convins că viaţa pe Valea Buii, a păstrat vechile coordonate de dezvoltare, agricultura rămânând cea mai importantă sursă de asigurare a existenţei. Invităm sibienii să des­copere biserica romano-catolică Buia, cunoscută şi ca „biserica ungurească”. Monograful Otto Weber descrie această biserică, apelând la lucrarea:

«„Monografia Buii”, scrisă în limba maghiară de Imre Torpai. Această biserică nouă, scrie Torpai, a fost clădită între anii 1888-1898. La aceeaşi dată, în 1888, a început să se construiască şi casa preotului (…) Ungurii au deţinut o biserică, cu mult timp în urmă, fapt care se poate deduce dintr-un act întocmit în anul 1302. (…) Unde anume a fost amplasată această primă biserică ungurească din Buia, nu se ştie. Se ştie însă, sigur, unde a fost înălţată a doua biserică. Ea a stat în apropierea caste­lului şi anume, mergând în sus, în faţa castelului şi apoi cotind imediat la stânga pe o străduţă mică. În anul 1888 zidurile acestei biserici erau atât de stricate încât începu­seră să se sfărâme. Astfel, ungurii au fost nevoiţi să-şi clădească o nouă bise­rică. (…) Se ştie că ma­ghiarii s-au abzis de catolicism imediat după începerea reformei reli­gioase.(…) O tendinţă de recatolicizare s-a mani­festat din anul 1687, după includerea Transilvaniei în Imperiul Austriac. Astfel că, în anul 1716, a fost instalat din nou un episcop catolic pe scaunul vacant din Alba-Iulia. A fost important apoi faptul că austriecii au înlocuit toţi funcţionarii de stat din oraşe, târguri şi comune cu credincioşi catolici aduşi din Austria. De asemenea, funcţii de stat puteau obţine numai cei de credinţă catolică. Pe lângă aceasta au fost dislocaţi şi o sumedenie de militari, tot de religie catolică, din Austria. Aceştia doreau, toţi, să aibă biserici de rit catolic. Astfel, s-a început clădirea de biserici noi, mai mari şi, din ordinul autorităţilor, în centrul localităţilor, în văzul tuturor. Această tendinţă de recatolicizare a luat sfârşit abia după ce, în anii 1781-1785, împăratul Iosif al II-lea (1780-1790) a emis „Edictele de Toleranţă”. Bineînţeles că, în continua­re, catolicii au fost favorizaţi pe toate liniile. După câte am văzut şi în Buia a fost ales un loc central pentru construirea bisericii cato­lice. Putem fi siguri că şi aici s-a încercat, sub toate formele, influenţarea oa­me­nilor pentru a adopta religia catolică.

Astfel aflăm că episcopul Transilvaniei, Lajos Hay­nald (1852-1864) a donat în anul 1860 suma de 3.000 de forinţi, deci o sumă foarte mare pentru acel timp, pentru plata întreţinerii unui învăţător maghiar în Buia (din „Vergangenheit und Ge­genwart des siebenbür­gischen Katholizismus”, Sankt Martin, 1925). Până în anul 1884 această biserică a fost filie a bisericii din Copşa Mică şi abia din acest an devine o parohie independentă. Este interesant că, imediat după această dată, s-a hotărât construirea unei noi biserici. Preot era Tamaş Istvan. La inaugu­rarea noii biserici a venit şi episcopul catolic al Tran­silvaniei, Majlath Gusztav Karoly, care a sfinţit bise­rica. Comunitatea credin­cioşilor număra pe atunci 128 de membri. În anul 1913 erau 293 de credin­cioşi ca urmare a afilierii altor sate parohiei din Buia. O contribuţie financiară deosebită la construirea noii biserici şi-a adus înstăritul proprietar de pământ Imre Miske, care, ca o curiozitate, fiind încă reformat la începutul clădirii bisericii catolice, până la terminarea lucră­rilor trecuse de partea catolicilor. (…) Biserica a fost construită în stil roman. A fost sfinţită în numele Mariei Mici la 25 iulie 1898. Ziua acestei sfinte se sărbătoreşte în fiecare an la 8 septembrie».

Ştiaţi că în satul Buia a existat o sinagogă? Des­pre comunitatea evreias­că, Otto Weber scria: «evreii au ajuns la Buia cu ocazia evenimentelor din 1848. În Buia trăiau în anul 1880 şase familii de evrei, numărând 35 de per­soane. Numărul lor s-a redus, până în anul 1930, la 20 de persoane. Toate familiile erau destul de înstărite şi trăiau în casele cele mai reprezentative. Pe lângă terenuri agricole, ei mai posedau şi un magazin de desfacere a diferitelor mărfuri şi altul de desfacere a spirtoaselor, folosit ca şi cârciumă. Au obţinut venituri şi de pe urma morii, care era tot în posesia lor. (…) După al Doilea Război Mondial au plecat toţi evreii din Buia. Cu toate că numărul lor era destul de redus ei posedau în Buia şi o sinagogă. Aceasta era aşezată în grădina mare din spatele celor două magazine amintite (…) şi anume în partea dinspre deal a grădinii. În centrul satului locuia „soahterul”, cum îl numeau buienii. El avea funcţia de rabin şi era răspunzător de pregătirea corespunzătoare a mâncă­rurilor, (…) Comunitatea evreilor avea şi un cimitir separat de celelalte cimi­tire. El se găsea, nu departe de castel, pe partea dreaptă a râului Calva, la ieşirea din sat. Şi astăzi se mai pot vedea opt pietre funerare pe acel loc. Pe ele se găsesc rânduri scrise numai cu litere ebraice (…)».

Un capitol important este intitulat „Biserica evan­ghelică din Buia”: «Religia evanghelică se mai nu­meşte şi protestantă. Este a treia mare religie creştină după celelalte două: catolică şi ortodoxă. (…) Biserica este descrisă într-un Atlas al bisericilor forti­ficate ale saşilor ardeleni publicat de arhitectul Hermann Fabini în anul 1998». Este singura comu­nitate religioasă care conservă imaginea istorică a propriului patrimoniu, într-un atlas şi în multe lucrări de prezentare şi promo­vare.

(va urma)