📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Festivalul ”UP!” Mediaș începe astăzi, 27 octombrie, și aduce în oraș cinci zile de spectacole, ateliere și evenimente dedicate tinerilor. În spatele inițiativei se află soprana Anca Arnău, artistă cu o carieră internațională, care a petrecut 14 ani în Canada și colaborează de aproape un deceniu cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Stabilită la Sibiu după revenirea în România, Anca Arnău face parte din echipa de curatori artistici ai programului indoor al FITS și coordonează programul „Muzica în Biserici”. În prezent, conduce Casa de Cultură a Sindicatelor din Mediaș și își propune să revitalizeze viața culturală a orașului. Într-un interviu acordat ziarului Tribuna, vorbește despre Festivalul UP!, experiența internațională, provocările culturale ale Mediașului și planurile sale artistice.
„Tinerii trebuie să simtă că aparțin comunității”
Anca, între 27 și 31 octombrie, Mediașul găzduiește prima ediție a Festivalului de Creație pentru Tineri „UP!”. Cum s-a născut ideea acestui eveniment?
Ideea s-a născut firesc, din dialogul și colaborarea cu tinerii în cadrul diferitelor proiecte culturale pe care le-am inițiat în comunitate, dar și din experiența acumulată în aproape un deceniu de colaborare cu FITS. Am văzut cât de mult pot transforma cultura și întâlnirea cu arta o comunitate și cât de importante sunt oportunitățile de exprimare pentru tineri. Așa a apărut UP!, din dorința de a le oferi tinerilor din Mediaș un spațiu de întâlnire, creativitate și inițiativă, în care să nu fie doar spectatori, ci participanți activi la viața culturală a orașului, viață culturală pe care am regăsit-o aproape inexistentă.
Ce le pregătiți participanților și cum pot lua parte la festival?
UP! aduce la Mediaș spectacole de teatru, ateliere creative și momente muzicale. Deschiderea are loc pe 27 octombrie, la Sala Traube, urmată de spectacolul „Antisocial”, o producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Pe 28 octombrie, Claudiu Bleonț va prezenta spectacolul „Iona”, de Marin Sorescu, urmat de un dialog cu publicul.
Programul include și spectacole pentru copii, ateliere de desen, dans, improvizație teatrală, tehnică vocală și actorie, precum și un concert al tinerilor artiști din Mediaș.
Elevii și studenții au acces gratuit la evenimente, iar înscrierea la ateliere se face printr-un cod QR de pe afișele festivalului. Pentru publicul general, accesul la spectacole se face în baza unor donații. Finanțarea proiectului este obținută exclusiv din sponsorizări private.

„Parcările centrelor comerciale au rămas destinația unică a tinerilor”
Ai cunoscut medii culturale din mai multe țări. Ce crezi că le lipsește tinerilor din Mediaș?
Cred că le lipsesc mai ales diversitatea oportunităților și spațiile în care să poată experimenta, crea și colabora. În Mediaș încep să lipsească tinerii, în primul rând. De ce? Deoarece nimeni nu s-a ocupat să creeze ceva pentru ei. Numărul tinerilor scade de la an la an și asta este trist.
Nu mai vorbim despre lipsa unor festivaluri tematice, a unor spații de socializare, precum un cinematograf, despre lipsa unei săli de spectacole dedicate întregii comunități, a cluburilor sau discotecilor. Parcările centrelor comerciale au rămas destinația unică pe care tinerii o mai au în Mediaș.
Experiența mea internațională m-a învățat cât de important este să existe o legătură vie între artiști, instituții și comunitate. Îmi doresc să contribui la construirea unui mediu cultural în care tinerii să se simtă încurajați, nu limitați.
Îți dorești ca UP! să devină un eveniment anual?
Mi-aș dori să rămână o comunitate de tineri care au descoperit că pot face lucruri frumoase împreună. Eu, utilizându-mi cunoștințele și experiența, am pus acest festival la dispoziția tinerilor. Îi vom asculta pe ei și îi vom lăsa să se exprime în ceea ce privește continuitatea. Este despre ei, nu despre mine.
Aproape un deceniu în echipa FITS
Colaborezi de aproape un deceniu cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Cum a început această colaborare și care este rolul tău în cadrul festivalului?
Colaborarea mea cu FITS a început odată cu întoarcerea în România, când m-am stabilit la Sibiu, și continuă de aproape un deceniu. De-a lungul anilor, m-am implicat nu doar ca artist, ci și în construirea programului artistic al festivalului, făcând parte din echipa de curatori artistici ai programului indoor și coordonând programul „Muzica în Biserici”, o componentă specială a FITS, care aduce muzica în spații cu o încărcătură arhitecturală și spirituală aparte.
Acest rol presupune implicarea în conturarea și organizarea programului muzical, de la selecția artiștilor și a propunerilor artistice până la coordonarea aspectelor organizatorice și tehnice necesare desfășurării evenimentelor. Este o activitate care îmbină experiența mea artistică cu cea de management cultural.

În ultimii ani, ai fost implicată în proiecte precum „Jiai (A Soul’s Journey)”, alături de Yamamoto Noh Theater din Japonia, și „Seriously…Funny – A Broadway Compilation”, alături de Mihai Pitan. Ce au însemnat aceste experiențe pentru tine?
Ambele experiențe au avut o semnificație aparte. „Jiai”, realizat alături de Yamamoto Noh Theater din Japonia, cu care am avut onoarea să colaborez și în anii precedenți, a reprezentat o întâlnire cu o cultură și o formă de expresie artistică diferite, oferindu-mi o perspectivă valoroasă asupra dialogului dintre tradiții.
„Seriously…Funny”, alături de Mihai Pitan, a fost un proiect apropiat de experiența mea artistică, având în vedere că am făcut parte din mai multe producții de teatru muzical în Anglia și Canada. Mi-am dorit să aduc această experiență și în fața publicului FITS, printr-un spectacol care îmbină muzica, expresivitatea scenică și umorul.
FITS a însemnat pentru mine mai mult decât o platformă de afirmare artistică. A fost un cadru în care am avut ocazia să evoluez profesional și să-mi valorific experiența din perspective diferite, inclusiv în curatoriat și management cultural.
O Casă de Cultură fără un spațiu funcțional
Ai preluat conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor din Mediaș. Care este cea mai mare provocare?
Cea mai mare provocare este starea clădirii Casei de Cultură, care nu este funcțională și necesită o renovare completă. Până când acest lucru va fi posibil, prin Asociația Yoshi for Friends organizez proiecte culturale în diferite spații din Mediaș și caut parteneri care să susțină atât dezvoltarea vieții culturale a orașului, cât și reabilitarea Casei de Cultură.
Cred că o instituție culturală înseamnă, înainte de toate, viziune, oameni și proiecte. Voluntariatul la care m-am înhămat în ceea ce privește acest proiect are o singură temă: să atrag atenția întregii urbe, deoarece o comunitate fără cultură moare!
Ce proiecte ai reușit să pui în mișcare și ce urmează pentru Mediaș?
Am construit parteneriate cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Artă Teatrală, și FITS, dar și cu alte organizații culturale din țară și din străinătate.
Am început prin organizarea unor expoziții de artă. Prima a avut loc în iulie, în parteneriat cu artistul plastic Radu Oreian, inițiatorul proiectului „Transylvanian Nights”. Mai recent, am susținut o expoziție semnată de Teodora Surdu, absolventă a Facultății de Arhitectură din Cluj. Ambii artiști sunt din Mediaș.
Pentru a dezvolta proiecte culturale constante și pentru a reda Casei de Cultură rolul de centru cultural și educațional, avem nevoie de renovarea clădirii și de parteneriate solide.
Un nou album, între operă și rock
Cum reușești să îmbini cariera de soprană cu activitatea de manager cultural? Ce planuri muzicale ai?
Nu este întotdeauna simplu, dar cele două direcții se completează. Experiența de artist mă ajută să înțeleg nevoile celor de pe scenă, iar activitatea de manager cultural îmi oferă posibilitatea de a contribui la dezvoltarea unor proiecte pentru mai mulți artiști și pentru public.
Pregătesc revenirea cu un nou album, într-o zonă de symphonic rock-opera/classical crossover. Îmi doresc să explorez întâlnirea dintre muzica clasică, forța sonorităților orchestrale și expresivitatea rockului, într-un concept contemporan, cu o identitate artistică proprie.
Marți, 27 octombrie, la Mediaș începe prima ediție a Festivalului de Creație pentru Tineri „UP!”, organizat de Asociația Yoshi for Friends. Evenimentul se va desfășura până sâmbătă, 31 octombrie, după următorul program:
Festivalul UP! – Programul evenimentelor
27 octombrie: Deschiderea oficială, ora 17:00, Sala Traube. Spectacolul „Antisocial”, ora 18:00.
28 octombrie: Atelier de desen cu Teodora Surdu, orele 12:00–14:00, CCS Hub. Spectacolul „Iona”, cu Claudiu Bleonț, ora 18:00, Sala Traube.
29 octombrie: „Cei 3 Purceluși”, ora 11:00, Sala Traube. Atelier de dans, orele 12:00–14:00, Casa Schuller. Concertul „Young Creators”, ora 18:00, Casa Schuller.
30 octombrie: Atelier de improvizație teatrală, orele 14:00–16:00, Casa Schuller. Spectacolul „Fiecare lucru minunat”, cu Alin Turcu, ora 18:00, Casa Schuller. Petrecere de Halloween, ora 20:00, Serenity by Edelweiss.
31 octombrie: Atelier de tehnică vocală și actorie, orele 12:00–14:00, Casa Schuller. Închiderea festivalului, ora 15:00, CCS Hub.
Elevii beneficiază de acces gratuit la spectacole, iar atelierele au intrare liberă, cu înscriere prealabilă. Donațiile pentru adulți sunt cuprinse între 20 și 50 de lei, în funcție de spectacol.

Foto: Anca Arnău, arhiva personală
ADVERTORIAL
Răzvan NEGRU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA