Ziua Imnului Național | Istorii mai puțin cunoscute: cum au ajuns versurile unui sibian în cântecele oficiale ale României și Albaniei

Imnurile naționale exprimă valorile asumate oficial de fiecare țară, rezumă deseori istorie și imaginează viitor. Firește, însoțind Statul în timp, ajung să încorporeze ideologii, iar imnurile României, de-a lungul vremurilor, nu fac expeție. TRIBUNA prezintă, astăzi, cu sprijinul extraordinar al  istoricului sibian Rafael Țichindelean, nu doar o retrospectivă a cântecelor oficiale ale țării, ci și detalii unice în tot acest context referitoare la Sibiu.

Onorăm, astfel,  Ziua Imnului Național al României, “Deșteaptă-te române”, cântecul solemn al națiunii, unul dintre simbolurile noastre de stat.

Imnurile

În mod oficial, România a avut în total șapte imnuri naționale de-a lungul timpului. Luând ca reper înființarea statului român modern, cel dintâi imn oficial al țării noastre a fost “Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”. Această compoziție a jucat rolul de imn al Principatelor Române între anii 1862-1884. După 1860, în Principate a fost organizat un concurs pentru stabilirea imnului de stat, iar în anul 1862, concursul a fost câștigat de compozitorul, capelmaistrul fanfarelor militare, inspectorul general al muzicii militare și violonistul german Eduard A. Hübsch. Primul imn oficial al României nu avea text.

Al doilea imn al țării a fost celebrul “Trăiască Regele”, activ în intervalul 1884-1948. Dacă primul imn nu dispunea de text, al doilea s-a bucurat de versurile poetului Vasile Alecsandri, intonate pe melodia solemnă, majestuoasă a aceluiași compozitor, Eduard A. Hübsch. În anul 1881, cu ocazia încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul “Imnul regal român”, ca un elogiu adus primului monarh al românilor. Cunoscut și sub denumirea de “Imnul Regal”, imnul de stat devenise un simbol al suveranității naționale, regăsită în persoana regelui și reflecta forma de guvernământ monarhică a țării. Imnul a fost intonat prima dată, în mod oficial, în anul 1884 și și-a menținut poziția până în decembrie 1947, când monarhia românească a fost desființată, fiind instaurată Republica Populară Română.

În intervalul de timp 1948-1953, poziția de imn național a fost ocupată de compoziția “Zdrobite cătușe”. Acest imn, pe versurile lui Aurel Baranga și cu muzica lui Matei Socor, încorpora eficient principiile de bază ale Republicii Populare Române, prin conturarea unor laitmotive în text: eliberarea din “cătușele” regimului precedent, elogierea muncii și a muncitorului român, emergența și triumful Republicii Populare. Acest nou imn nu a fost însă longeviv, fiind schimbat în următorii câțiva ani, întrucât muzica a fost considerată a fi sacadată și greoaie, dificil de interpretat. Muzica selectată pentru noul imn de stat a fost tot o lucrare compusă de Matei Socor, însă, de această dată, versurile au rezultat dintr-o colaborare între poeții Eugen Frunză și Dan Deșliu. Noul imn, ales oficial în 1953 și păstrat până în 1975, se numea “Te slăvim, Românie”. Una dintre temele centrale ale versurilor sublinia prietenia și colaborarea cu Uniunea Sovietică și adeziunea țării la ideologia leninistă. Așadar, după îndepărtarea de politica de la Moscova și după adoptarea unui comunism de factură națională, acest imn a devenit problematic pentru noua direcție ideologică a țării. Menținerea coerenței noii ideologii naționale era pusă în dificultate  de versurile din cea de-a doua strofă a imnului: „Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator./ Leninismul ni-e far și tărie şi avânt/Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt”. Întrucât aceste versuri făceau trimiteri la sovietici și la ideologia leninistă, a apărut, la sfârșitul anilor ’60, nevoia de a le înlătura. După modificarea pe text, s-a renunțat, însă, definitiv la versuri, iar imnul era cântat doar instrumental. Ulterior, guvernul comunist și Uniunea Compozitorilor au decis să adopte un nou imn național.

Poveste Albania/România, via Sibiu

Pentru noul imn a fost organizat un concurs național în cadrul căruia au fost înaintate și numeroase compoziții. În cele din urmă, președintele de atunci, Nicolae Ceaușescu, a decis să desconsidere rezultatele concursului și să abandoneze opțiunile disponibile, impunând imnul “Pe-al nostru steag e scris Unire”. Acesta a fost introdus 1975,  dar nu avea să fie durabil, fiind schimbat cu altă compoziție doi ani mai târziu. Cu toate acestea, istoria cântării, precum și evoluția ei, sunt fascinante: la origini, “Pe-al nostru steag e scris Unire” a fost un cântec patriotic dedicat unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, din anul 1859. Versurile au fost scrise de Andrei Bârseanu, iar muzica îi aparținea lui Ciprian Porumbescu. În 1975, cum spuneam, Ceaușescu a decis să introducă această compoziție ca imn de stat,  sub alt titlu însă, “E scris pe tricolor Unire”. Alegerea ar fi fost bună, noul imn ar fi servit bine conducerea și noua linie de partid, dar un factor extern a determinat abandonarea acestui imn:  melodia respectivă fusese deja aleasă, în 1912, de către Albania, pentru a servi ca imn național. Chiar și astăzi  melodia reprezintă imnul național al Albaniei. Ba mai mult, versurile seamănă mult cu cele ale lui Andrei Bârseanu care, așa după cum vom explica, se poate spune că a fost sibian câtă vreme o bună parte din viață și-a petrecut-o aici.

Revenind: Nicolae Ceaușescu a renunțat la  imnul scris de Ciprian Porumbescu și Andrei Bârseanu  și s-a reorientat. În 1977, dictatorul român a impus ca imn național cântecul compus de Ciprian Porumbescu, “Trei culori”. Cunoscut și sub numele de “Tricolorul”, noua alegere a conducerii a servit ca imn național al Republicii Socialiste România până la Revoluția română din decembrie 1989. Imnul de stat R.S.R. păstra titlul și muzica cântecului original compus de Porumbescu, însă regimul Ceaușescu a decis să intervină și asupra acestui text pentru ca versurile să reflecte ideologia epocii. Atât opera originală a lui Porumbescu, cât și textul adaptat al regimului ceaușist se refereau la drapelul României, tricolorul, steag a cărui vechime este datată încă din timpul Revoluției de la 1848.

Imnul care nu a fost imn…

Imnul  din 1975, cel ale cărui versuri au fost scrise de Andrei Bârseanu, nu a fost scris la Sibiu, ci la Brașov, iar muzica a fost compusă de Porumbescu la Stupca și Viena (unde acesta își definitiva adesea multe compoziții). Dar legătura cu orașul  nu se face  prin intermediul locului de creație, ci  prin prisma autorului. Deși originar din Brașov, Andrei Bârseanu și-a desfășurat cea mai mare și mai importantă parte a activității sale aici. Acesta a fost profesor la Sibiu, apoi a devenit secretar și ulterior președinte al ASTREI, funcție pe care a deținut-o în intervalul 1911-1922. Practic, Bârseanu a condus cea mai importantă instituție culturală a românilor din Transilvania chiar de la Sibiu, iar acest fapt, exceptând activitatea sa etnografică, folcloristică și politică, i-a câștigat poziția de figură definitorie a Sibiului cultural de la începutul secolului al XX-lea. Și, deci, calitatea de sibian.

Istoria lui “Pe-al nostrui steag e scris Unire”, cântecul pe versurile lui Bârseanu, este  controversată, iar introducerea  compoziției ca imn de stat a fost una excepțională. Și nu doar atât! A fost chiar discutabilă din punct de vedere juridic. Literatura de popularizare susține convenabil faptul că, între 1975 şi 1977, acest cântec patriotic a jucat rolul de imn. Însă noile cercetări din domeniu, precum și analizele întocmite asupra legislației vremii, oferă un răspuns mult mai nuanțat: înlocuirea imnului “Te slăvim, Românie” cu o versiune adaptată a cântecului “Pe-al nostru steag e scris Unire” (intitulat “E scris pe tricolor Unire”) a reprezentat o preferință prezidențială. Din punct de vedere juridic nu există nicio lege publicată în Monitorul Oficial care să consacre acest cântec ca imn de stat. Reiterăm faptul că acest imn nici nu a rămas în uz prea mult timp, fiind înlocuit doi ani mai târziu.

Primul act normativ care a stabilit în mod explicit imnul de stat al Republicii Socialiste România a fost Legea nr. 33/1977. Conform acesteia, imnul național devenea “Trei culori”. Înainte de Legea nr. 33 din 28 octombrie 1977, au mai existat acte normative care tratau situația imnului, însă nu elaborau cu lux de amănunte.

A căzut Ceauşescu şi a apărut un nou imn

După prăbușirea regimului comunist și înlăturarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, ca urmare a Revoluției române din 1989, imnul R.S.R. a fost abandonat. Fostul imn socialist a fost înlocuit de o nouă propunere, un cântec frecvent intonat pe străzi, de către protestatari, în timpul Revoluției anticomuniste: “Deșteaptă-te Române!”. Versurile imnului aparțin poetului transilvănean Andrei Mureșanu, iar muzica este adesea atribuită tradițional lui Anton Pann. Imnul este în vigoare și în prezent, iar istoria acestuia este deosebit de complexă și de interesantă. Poemul scris de Andrei Mureșanu, în timpul Revoluției de la 1848, se intitula inițial “Un răsunet” și a fost publicat în numărul 7 din iulie 1848 al revistei “Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Versurile au devenit rapid un simbol al revoluționarilor pașoptiști români, iar poezia, împreună cu melodia care o acompania, a fost pentru prima dată cântată de către revoluționari în Rm. Vâlcea, la data de 29 iulie 1848. Acesta este, de altfel, motivul instituirii datei de astăzi drept Zi Națională a Imnului.

Deși majoritatea specialiștilor și studiilor muzicologice i-au atribuit producția muzicală lui Anton Pann, există surse istoriografice și argumente contrare, care valorifică și rolul lui Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann, în definitivarea cântecului. Melodia pentru poemul “Un răsunet” este derivată din cântecul “Din sânul maicii mele”. Conform unor surse, Mureșanu l-ar fi rugat pe Ucenescu să aleagă din colecția sa o piesă care să se potrivească pe versurile poemului său, iar Ucenescu ar fi ales-o pe cea menționată anterior.

Andrei Mureșanu, povestea bustului din Sibiu

După căderea regimului comunist, ”Deșteaptă-te Române!” a fost ales în mod oficial în calitatea de imn al statului prin Decretul-lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale și publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 25 ianuarie 1990. Statutul de imn este confirmat și ulterior în Constituția României din 1991.

Andrei Mureșanu, autorul textului Imnului României, a avut un bust în Sibiu înaintea celui din parcul Astra, instalat în 1973. În septembrie 1940, odată cu retragerea autorităților române din Ardealul ocupat, Prefectura județului Năsăud a decis coborârea de pe soclu a statuii lui Andrei Mureșanu, pentru a o salva de eventualele represalii ale populației maghiare sau de o posibilă “desființare” de către noile autorități. Astfel, statuia a ajuns la Sibiu. Apoi, în 1946, monumentul s-a întors la Bistrița, fiind reașezat pe soclul pe care autoritățile magharo-horthyste intenționaseră, cu doar câțiva ani înainte, să ridice statuia “eliberatorului” Miklós Horthy.