Ghid pentru viitorii stăpâni de animale. Ce trebuie să știți înainte și după adopție sau cumpărare

Ghid pentru viitorii stăpâni de animale. Ce trebuie să știți înainte și după adopție sau cumpărare

În perioada pandemiei, multe persoane au ales să adopte sau să cumpere un animal de companie pentru a-și ocupa timpul și pentru a depăși starea deprimantă provocată de restricții. Cei mai mulți au optat pentru un câine, deoarece acesta este un animal loial și energic. În plus, în timpul carantinei, cei care aveau câine puteau ieși liniștiți afară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acum, în 2025, nu mai avem pandemie, însă a apărut o nouă tendință: tinerii, în special cei fără copii sau aflați la început de drum în căsnicie, aleg să adopte sau să cumpere un câine ori o pisică pentru a testa cât de pregătiți și responsabili sunt în perspectiva unui viitor copil. Din păcate, există și cazuri mai puțin plăcute, în care persoanele nu se documentează înainte și aleg, poate, un câine prea energic și apar dezechilibru și frustrare.

Pentru a afla ce trebuie să știe o persoană înainte de a adopta sau cumpăra un animal de companie am discutat cu Alina Martin, medic veterinar, și Cătălina Ciuban, director medical al Spitalului Veterinar Transilvania.

„Poate cel mai important aspect de menționat este sursa din care este achiziționat animalul de companie. Ideal ar fi ca acesta să fie cumpărat dintr-o canisă sau felisă autorizată, asigurându-ne că riscul dezvoltării unei boli genetice, virale sau parazitare este minim. Majoritatea crescătoriilor autorizate efectuează testări genetice și asigură vaccinarea și deparazitarea corespunzătoare înainte de vânzare”, ne explică Alina.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cazul în care nu se dorește achiziționarea unui animal de la un crescător autorizat, medicii veterinari încurajează adopția. Prin adoptarea unui animal aflat în nevoie, contribuim nu doar la salvarea unei vieți, ci și la reducerea cererii care alimentează comerțul ilegal cu animale. Din păcate, vânzătorii neautorizați comercializează frecvent animale bolnave, nevaccinate și crescute în condiții improprii, punând în pericol atât sănătatea acestora, cât și pe cea a noilor proprietari.

Totodată, alegerea unui animal implică un angajament pe termen lung. Este important să fim conștienți de responsabilitățile zilnice (hrană, plimbări, joacă, îngrijire), de costurile medicale și de întreținere, dar și de potrivirea dintre stilul de viață al stăpânului și nevoile specifice ale animalului. Adoptarea sau cumpărarea ar trebui să fie o decizie bine informată și asumată.

„Atunci când își aleg pentru prima oară un animal de companie, mulți oameni fac greșeli care pot afecta sănătatea și comportamentul acestuia. Un aspect esențial este educația. Dresajul unui câine trebuie să înceapă din primul an de viață, pentru a ne asigura că va fi un animal calm, care știe să meargă în lesă și să răspundă la comenzi. Fără dresaj, nu ne putem aștepta ca patrupedul să se comporte așa cum ne dorim.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O altă greșeală frecventă este legată de alimentație. Este important să știm că anumite alimente, cum ar fi ceapa, usturoiul, ciocolata, roșiile, strugurii etc., sunt toxice pentru animalele de companie. De asemenea, nu trebuie să administrăm niciodată medicamente de uz uman fără acordul medicului veterinar. În cazul în care bănuim că animalul a ingerat ceva periculos, cel mai bine este să contactăm imediat un specialist, pentru a primi îndrumări corespunzătoare”, spune Cătălina.

Primul pas: vizita la veterinar

Prima vizită la veterinar reprezintă un moment esențial în viața oricărui animal de companie și ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil.

„Ideal ar fi ca, înainte de achiziționarea unui animal, viitorii stăpâni să consulte un medic veterinar. Astfel, aceștia pot beneficia de sfaturi valoroase privind alegerea rasei și/sau speciei potrivite, precum și a sursei de achiziție.

În cazul în care această consultație prealabilă nu este posibilă, prima vizită la veterinar ar trebui să se efectueze imediat după achiziționarea animalului, pentru un examen clinic complet și pentru a începe schema de deparazitare și vaccinare. În cadrul acestei vizite, veterinarul va oferi și sfaturi personalizate de alimentație, adaptate nevoilor specifice ale animalului. Această primă consultație nu doar că asigură sănătatea animalului, dar constituie și un punct de plecare pentru un plan de îngrijire și prevenire a eventualelor probleme de sănătate pe termen lung”, adaugă Alina.

Așa cum am menționat anterior, prima vizită la veterinar este esențială, având ca scop efectuarea unui consult clinic complet și începerea schemei de vaccinare, pentru a proteja animalul de bolile infecțioase. De asemenea, este important să se inițieze deparazitarea internă și externă, pentru a preveni infestările cu paraziți.

„Frecvența vizitelor la veterinar pentru controale de rutină trebuie adaptată în funcție de vârsta și starea de sănătate a animalului. Cât timp sunt pui, este esențial ca vizitele să fie mai frecvente, deoarece aceasta este perioada în care animalul trebuie să primească vaccinurile de bază și să urmeze schema de deparazitare regulată. De obicei, aceste vizite sunt recomandate la intervale de câteva săptămâni, în funcție de calendarul de vaccinare și de nevoile specifice ale fiecărui animal.

După ce animalul ajunge la vârsta adultă, controalele de rutină pot fi reduse la o dată pe an, însă este important să continuăm să monitorizăm starea generală de sănătate, să verificăm eventualele semne de afecțiuni și să realizăm vaccinările de rapel. Aceste vizite anuale sunt esențiale pentru a depista din timp orice problemă de sănătate și pentru a asigura o viață lungă și sănătoasă animalului de companie”, transmite directorul medical.

Cei doi veterinari mai spun că pentru animalele senioare, vizitele la veterinar devin și mai importante, deoarece, pe măsură ce vârsta avansează, riscurile de afecțiuni cronice sau degenerative cresc. Este recomandat ca, în cazul acestora, să se efectueze controale de rutină cel puțin de două ori pe an. Aceste vizite permit detectarea timpurie a unor probleme de sănătate, precum artrita, afecțiunile dentare sau cele ale organelor interne, care sunt mai frecvente la vârsta înaintată. De asemenea, medicul veterinar poate ajusta dieta și recomandările de îngrijire pentru a sprijini confortul și calitatea vieții animalului în această etapă a vieții.

Fiecare rasă cu nevoile ei

Potrivit medicilor, animalele de rasă pură pot prezenta nevoi speciale sau probleme de sănătate specifice, în funcție de rasă. Multe rase cu pedigri sunt predispuse la anumite patologii genetice sau afecțiuni caracteristice acelei rase, cum ar fi displazia de șold la rasele mari sau problemele respiratorii la rasele brahicefalice. Cu toate acestea, dacă se alege un crescător autorizat, care respectă standardele etice și de sănătate, părinții animalului ar trebui să fie testați pentru aceste afecțiuni înainte de a fi lăsați să se înmulțească, ceea ce reduce riscurile ca puii să moștenească astfel de probleme. Alegerea unui crescător responsabil este esențială pentru a asigura sănătatea și bunăstarea animalului pe termen lung.

Cum putem ajuta un animal să se adapteze mai ușor într-un mediu nou

Cei doi medici veterinari ne-au spus că adaptarea necesită răbdare, consecvență și empatie: „Este important să oferim animalului o rutină stabilă, cu ore fixe pentru mese, perioade de odihnă și plimbări regulate (acestea fiind recomandate doar după finalizarea schemei de vaccinare, în special la pui). Un spațiu personal, liniștit, unde animalul se poate retrage fără a fi deranjat, îi oferă un sentiment de siguranță. Socializarea cu membrii familiei sau cu alte animale trebuie făcută treptat, fără presiune. Comportamentele echilibrate pot fi încurajate prin recompense adecvate — atenție, afecțiune, joacă sau gustări potrivite. Stimularea mentală este la fel de importantă ca mișcarea fizică. Aceasta poate include jucării interactive, exerciții simple de învățare, jocuri de căutare a hranei sau chiar comenzi de bază, care ajută animalul să-și consume energia într-un mod constructiv și să-și dezvolte încrederea în noul mediu”.

Cele mai des întâlnite întrebări la cabinet

Medicii ne-au spus că printre cele mai des întâlnite întrebări la cabinet se numără: „Oare este de rasă?” și „Cât timp trăiește această rasă sau specie?” Sunt întrebări firești, mai ales din partea celor care sunt la primul animal de companie și își doresc să înțeleagă mai bine nevoile și viitorul prietenului lor necuvântător.

În ceea ce privește rasa, este important de reținut că un animal nu trebuie să fie „de rasă” pentru a fi sănătos, echilibrat sau afectuos. Fiecare animal are personalitatea și farmecul său, indiferent de origine.

Longevitatea variază în funcție de specie, talie, stil de viață și calitatea îngrijirii. Cu o alimentație adecvată, controale regulate și multă grijă, majoritatea animalelor pot duce o viață lungă și sănătoasă.

Autor - Ștefania VESA
23 mai 2025 la 15:50
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Premieră medicală la SCJU Sibiu: o pacientă de 28 de ani a evitat histerectomia printr-o intervenție minim invazivă
O pacientă de 28 de ani cu episoade recurente de hemoragie genitală severă a fost tratată la Spitalul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
„Uneori, chiar și atunci când statisticile spun ceva cu certitudine, trebuie să păstrezi acel 1% șansă” – povestea unui rezident ATI din Sibiu
Dr. Roxana Sânpălean este medic rezident ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și rezident-șef. A absolvit...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
Cabinetul de Planning Familial al SCJU Sibiu oferă consiliere gratuită, fără bilet de trimitere
Cabinetul de Planning Familial din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu oferă gratuit servicii de consiliere și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
Ministrul Apărării, la Spitalul Militar din Sibiu. Se inaugurează Pavilionul politraumă
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță se află în aceste momente la Sibiu, la Spitalul Clinic de Urgență Militar...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
100 de vârstnici din județul Sibiu au primit consultații oftalmologice gratuite. Vor primi și ochelari
O sută de vârstnici din județul Sibiu au beneficiat gratuit de consultații oftalmologice, în cadrul campaniei „Ajută un...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Primul ajutor care poate salva o viață: mituri demontate și gesturi corecte | PODCAST TRIBUNA
În situațiile critice, diferența dintre viață și moarte este adesea făcută de oamenii aflați la fața locului. Invitat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Daniela Cîmpean: 59 de firme s-au înscris pentru contractul de 46,49 milioane de lei pentru Pavilionul C17 de la „Psihiatrie”
11 asocieri de firme au depus oferte pentru modernizarea Pavilionului C17 „Fizioterapie – Psihiatrie Copii” din cadrul Spitalului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 zile
Ateliere gratuite de respirație, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Cum se pot înscrie sibienii
Sibienii sunt invitați să participe, vineri, 25 septembrie, la ateliere gratuite de exerciții respiratorii, organizate de Spitalul de...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 4 zile
ARA Kinetoterapie: Ce ne spune postura copilului și când este momentul pentru o evaluare
„Stai drept!” Probabil este una dintre replicile pe care părinții le spun cel mai des odată cu începerea școlii....
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.