Zece oferte pentru aparatură medicală de aproape 600.000 de lei la Spitalul Județean Sibiu

Zece oferte pentru aparatură medicală de aproape 600.000 de lei la Spitalul Județean Sibiu

Consiliul Județean Sibiu a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitației pentru achiziția unor noi echipamente medicale destinate Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Valoarea estimată a achiziției este de 598.022 de lei, fără TVA, iar în cadrul procedurii au fost depuse zece oferte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fondurile necesare provin din economiile realizate în cadrul proiectului „Dotarea Ambulatoriului de Specialitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, derulat prin Programul Sănătate 2021–2027, cu finanțare europeană nerambursabilă.

Noua achiziție vizează dotarea mai multor specialități medicale și cuprinde instrumentar pentru oftalmologie și chirurgie vasculară, un analizor pentru determinarea hemoglobinei glicozilate, două electrocardiografe EKG cu 12 derivații, două defibrilatoare semiautomate și două aparate Holter EKG.

Pe lista echipamentelor se mai află o combină ORL cu scaun sincronizat și un ecograf Doppler portabil pentru chirurgie vasculară.

Cele mai mari valori estimate sunt pentru combina ORL, evaluată la 250.000 de lei fără TVA, și pentru ecograful Doppler portabil, cu o valoare estimată de 200.000 de lei fără TVA.

În cadrul aceluiași proiect au fost deja achiziționate și puse în funcțiune echipamente medicale în valoare de aproximativ 8,67 milioane de lei, destinate specializărilor gastroenterologie, cardiologie, obstetrică-ginecologie și dermatologie.

Printre dotările deja cumpărate se numără un turn de endoscopie, video-colonoscoape de ultimă generație, un sistem de ablație cu radiofrecvență, ecografe, monitoare pentru funcții vitale și echipamente pentru analize de laborator.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit Consiliului Județean Sibiu, urmează analiza tehnică și economică a celor zece oferte depuse, iar termenul estimat pentru finalizarea acestei etape este luna februarie 2027.

Autor - Răzvan NEGRU
11 noiembrie 2026 la 11:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 9 minute
Apă Canal Sibiu angajează auditor intern, agent servicii clienți și lăcătuș mecanic/instalator/electrician
APĂ CANAL SIBIU S.A. organizează selecție pentru ocuparea a trei posturi vacante, în Sibiu și Avrig, după cum...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 minute
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 27 minute
Eleșteele de la Mândra, paradisul păsărilor. O nouă aventură pentru familii
Pasionații de natură din județul Sibiu sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o drumeție la Eleșteele de la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 36 minute
Investiție de aproape 9 milioane de lei pentru eficientizarea energetică a unui bloc cu 93 de locuințe sociale
Blocul nr. 12 de pe strada Henri Coandă nr. 57 va fi reabilitat energetic cu fonduri europene nerambursabile,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 43 minute
ARA Kinetoterapie: De ce apar durerile de spate, între sedentarism și efort
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 45 minute
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 54 minute
Centrul Cultural Arab Sibiu: „Cinci ani de prezență, de muncă și de perseverență”
Centrul Cultural Arab din Sibiu a aniversat primii 5 ani de existenţă. Momentul a fost sărbătorit la Biblioteca...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.