Lucrările la primele două tronsoane ale Autostrăzii Sibiu–Făgăraș (A13) avansează, potrivit celui mai recent bilanț prezentat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cel mai mare progres este înregistrat pe tronsonul dintre Avrig și Arpașu de Jos, unde stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 40%.
Pe tronsonul 1, dintre Boița și Avrig, cu o lungime de 14,2 kilometri, constructorul turc Makyol a ajuns la un stadiu fizic de 17,19%. În șantier sunt mobilizați 595 de muncitori și 241 de utilaje, care execută în principal lucrări de terasamente, precum excavații, umpluturi și decopertări.
Pe acest lot se construiește și nodul rutier care va asigura conexiunea dintre Autostrada Sibiu–Făgăraș (A13), Autostrada Sibiu–Pitești (A1) și DN7, în zona localității Boița.
Pe tronsonul 2, dintre Avrig și Arpașu de Jos, în lungime de 19,92 kilometri, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 40%. Constructorul lucrează atât la partea de drum – decaparea terenului vegetal, umpluturi și consolidări –, cât și la structuri, unde sunt executate radiere, elevații și rigle. În funcție de fronturile de lucru active, pe șantier sunt mobilizați 211 muncitori și 168 de utilaje.
Valoarea cumulată a contractelor pentru primele două tronsoane ale Autostrăzii Sibiu–Făgăraș este de 3,43 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
Autostrada Sibiu–Făgăraș va avea o lungime totală de 68 de kilometri și va asigura o legătură rutieră de mare viteză între Sibiu și Brașov. Potrivit CNAIR, întreaga autostradă ar trebui să fie finalizată în anul 2028.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Adrian POPESCU
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ