Vârsta a treia, amintiri și nostalgii

Generația mea a ajuns în preajma prefixului 8, vârstă la care amintirile nu te lasă în pace, faci tot felul de bilanțuri, când și unde a fost mai bine sau mai rău, pe unde te-a purtat drumul. Desigur, copilăria și tinerețea lasă urme mai roze în raport cu realitățile din satul sau orașul în care am avut norocul să petrecem niște ani, ne lovesc direct sau indirect.

Nu suntem puțini nici cei care credem că de cele mai frumoase, dar și de cele mai oribile amintiri, pline de peripeții și drame umane, a avut parte generația mea, care a gustat din capitalismul antebelic, ororile ultimului război mondial, dar și din paradisul roșu al celor 45 de ani în care, fiecare, s-a descurcat cum a putut.

Însă, cu toate relele pe care ni le-a adus această perioadă mult disputată, ca o experiență utopică, explicațiile comparative înclină în favoarea nostalgicilor acelor vremuri, în care egalitarismul a reușit să producă impresia unui “bine general”, pentru omul de rând, mulțumit să aibă un loc de muncă de unde se putea pensiona, dacă se purta bine, copiii și nepoții se descurcau și ei mai bine după terminarea școlilor. Cei harnici și cumpătați, dacă făceau economii, prin muncă cinstită puteau beneficia de condiții acceptabile pentru un trai cât ce cât, o garsonieră, un apartament la bloc sau o mașinuță, dacă avea răbdare să aștepte la rând cu avansul depus.

Cu salariile oneste puteau trăi modest, aproape săptămânal puteai ieși cu familia și prietenii la un grătar în locuri de agrement, ori să petreci concediul de odihnă cu familia la munte sau la mare, iar cei cu afecțiuni primeau de la sindicat bilete de tratament la jumătate de preț în stațiuni balneare. Cu spitalizările, medicamentele și tratamentele nu erau atâtea probleme cum sunt în zilele noastre pentru cei cu bani puțini . . .

Gratuitățile și facilitățile în învățământul de toate gradele, chiar cu furtișagurile și favoritismele practicate în sistem, erau avantajoase și cu exigențe net superioare în favoarea calității calificării resursei umane în comparație cu ce este în zilele noastre. Erau și atunci destule abuzuri și nedreptăți, furturi și agresiuni, dar ca acum, de o vreme încoace, nu a fost niciodată în istoria omenirii, susțin statisticile.

Nesiguranța, teama de răufăcători și insuficienta protecție prin legi și instrumentele eficiente, ne cauzează o stare de pericol permanent și pe stradă și în propria casă, obligându-ne să ne baricadăm cu uși metalice și camere de luat vederi.

De poluarea generală și cea morală, nici nu mai îndrăznim să pomenim. Acum avem din belșug din toate relele lumii, nici de lipsa omeniei, nerespectarea semenilor și a naturii nu ducem lipsă, pe lângă problemele de sănătate. Ne-a crescut și volumul problemelor cu care ne confruntăm zilnic. Pe vremuri aveai cui te adresa, mai ales dacă posedai carnet PCR, cu ceva relații, șpagă, rezolvai orice problemă. Dar acum, oriunde te duci, se scapă ușor de tine, cu explicații și motive stereotipe, separarea puterii, incompatibilitate, și cu aruncarea pisicii peste garduri . .

Mulți dintre noi, în căutarea drepturilor noastre după ani de umblături și cu nervii la pământ, ne resemnăm cu ale noastre tradiționale: ..Asta e ! Nu avem ce face! Suntem prea mici. “Din nefericire pentru noi, omul nu mai e ce a fost, valoarea lui se sfârșește cu interesul și banul … Nici măcar anotimpurile nu mai țin cu noi! Poate asta merităm! Spun unii.

Dar nu mă pot împăca cu gândul că stau pasiv, nici în preajma prefixului 9, să nu fiu părtaș la opera marilor schimbări planetare. Așa că pentru șansele copiilor fac tot ce pot, până pot . . . Și dacă dorim, ca planeta noastră puternic agresată să rămână locuibilă și pentru generațiile viitoare, haideți cu noi să punem umărul la toate acțiunile salvatoare, până nu va fi prea târziu!

IOSIF DERZSI – BUNICUL, un pământean vizionar