Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar

Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, joi, 18 iunie, în cadrul concertului aniversar „Valentin Precup – Poveste din glas de fluier”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul marchează o dublă aniversare pentru instrumentistul Valentin Precup: împlinirea vârstei de 30 de ani și 20 de ani dedicați muzicii tradiționale românești. Cu această ocazie, Junii Sibiului îi vor fi alături artistului, continuând o colaborare construită de-a lungul anilor alături de Orchestra „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Organizat de Centrul Doina Argeșului și găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor Pitești, spectacolul va reuni pe aceeași scenă artiști consacrați, invitați speciali și ansambluri de prestigiu, într-o autentică sărbătoare a folclorului românesc: Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Cristina Turcu Preda, Grigore Gherman, Ilie Caraș, Cătălin Iancu, Marcela Fota, Nicușor Iordan, Ruxandra Pitulice, Gelu Voicu, Adrian Neamțu, Ansamblul de Dansuri „Doina Argeșului” și invitata specială Irina Rimes. Publicul se va bucura de momente coregrafice oferite de Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului”, concepute de manager și coregraf Silvia Macrea, asistent coregraf Alesea Sas.

Concertul aniversar va fi prezentat de Traian Stoiță și Alexandra Chira. Toate biletele puse în vânzare au fost epuizate. Prin această participare, Junii Sibiului își reafirmă sprijinul pentru artiștii care contribuie la păstrarea și promovarea valorilor autentice ale culturii tradiționale românești și la continuitatea folclorului în rândul noilor generații.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
17 iunie 2026 la 13:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Sărbătoarea comunei Cristian, noua manifestare culturală a judeţului Sibiu
Întreaga comunitatea din Cristian, turiştii şi locuitorii din împrejurimi au petrecut, astăzi, cu ocazia organizării primei ediţii a...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Pet Sittingul, tot mai căutat și la Sibiu. Cum își găsesc stăpânii ajutor pentru animalele de companie când sunt plecați
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 9 ore
De la pietre la rinichi la cancerul de prostată: ce semne nu ar trebui ignorate. Recomandările unui urolog de la Spitalul Județean Sibiu
Hidratarea insuficientă, excesul de sare, zahăr și proteine animale, fumatul și sedentarismul se numără printre factorii care pot...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Patru persoane au ajuns la spital după un accident la intersecția străzilor Ștrandului și Vasile Cârlova din Sibiu
Un accident rutier s-a produs pe strada Vasile Cârlova din municipiul Sibiu, la intersecția cu strada Ștrandului, după...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
RĂŞINARI: Vară plină pentru copiii şi tinerii din comună
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 10 ore
Junii Sibiului urcă în această seară pe Mainstage-ul UNTOLD. Peste 100 de artiști aduc folclorul românesc pe scena festivalului
Peste 100 de artiști ai Junilor Sibiului urcă astăzi, 8 august, pe Mainstage-ul UNTOLD, într-un spectacol care pune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Cimitirul Municipal Sibiu scoate la licitație 249 de locuri de mormânt. Cât costă participarea și care sunt termenele
Serviciul Public Administrarea Cimitirului Municipal Sibiu organizează, la sfârșitul lunii august, o nouă licitație publică pentru concesionarea locurilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Cod portocaliu de furtuni în opt localități din județul Sibiu. A fost emis mesaj RO-Alert
Locuitorii din opt localități ale județului Sibiu au fost avertizați, vineri după-amiază, prin mesaje RO-Alert, după ce Administrația...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.