Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, implicată în dezvoltarea bioeconomiei regionale

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, implicată în dezvoltarea bioeconomiei regionale

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (ULBS) a fost singura instituție din Regiunea Centru invitată să participe la conferința „Bioeconomie: Parteneriat pentru un viitor durabil”, organizată la USAMV București în perioada 15-16 octombrie 2025. Evenimentul a vizat constituirea primului Cluster de Bioeconomie din România, inițiativă derulată prin proiectul european Horizon RIBES.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Clusterul reunește instituții precum ASIMCOV, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare și Institutul de Prognoză Economică al Academiei Române, având ca obiectiv promovarea cercetării și transferului de cunoștințe în domeniul bioeconomiei. Reprezentanții ULBS au prezentat proiectul RIBES și au subliniat importanța creării unei foi de parcurs pentru bioeconomie în județul Sibiu, cu potențial de replicare la nivelul Regiunii Centru până în 2027.

Bioeconomia este o ramură economică aflată într-o expansiune rapidă la nivel global după 1980, susținută de progresele științifice și tehnologice ale secolului XX, precum apariția insulinei comerciale Humulin©. SUA, Japonia și China domină investițiile globale, iar UE dezvoltă politici comune pentru transfer tehnologic direct în industrie. România și-a stabilit o strategie națională în domeniu în 2022, însă dezvoltarea unei mase critice de specialiști rămâne un obiectiv esențial.

Prin implicarea în Cluster și prin centrele sale de cercetare din domeniile științelor vieții și inginerești, ULBS contribuie la susținerea științifică și tehnologică a bioeconomiei în România.

Autor - Ștefania VESA
21 octombrie 2025 la 14:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Elevi ai Școlii Militare din Sibiu, avansați la gradul de elev sergent
Mai mulți elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Raluca Turcan propune interzicerea telefoanelor mobile în școli inclusiv în pauze. Dezbatere despre dependența de ecrane, la Avrig
Deputata PNL Raluca Turcan a organizat la Avrig o dezbatere despre efectele utilizării excesive a telefoanelor și rețelelor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Bastionul Soldisch din Sibiu va deveni centru educațional. Cât costă pregătirea restaurării
Muzeul ASTRA a obținut o finanțare de aproape 478.000 de lei pentru continuarea proiectului de revitalizare a Bastionului...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Muzeul ASTRA a reamenajat Sectorul Olărit și a organizat 28 de ateliere dedicate meșteșugului ceramicii din Horezu
Sectorul Olărit din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost reorganizat în cadrul proiectului cultural „Stăpânii...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
96 de fotografi au participat la Maratonul de Fotografie de la Sibiu. Expoziția finaliștilor are loc sâmbătă
Aproape 100 de fotografi au participat la cea de-a patra ediție a Maratonului de Fotografie 2026, organizat la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
De la violență la extremism: lecții de prevenție pentru elevii unei școli din Sibiu
Polițiștii Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în 2 și 6...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
Patru elevi sibieni, premiați la Cluj pentru aplicația care combate risipa alimentară
Patru elevi ai Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu au primit Premiul Special „Accenture” la Gala DpIT,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 5 zile
Elevii au strâns gunoaiele lăsate pe potecile din Țara Colibelor. Daniela Cîmpean: „De ce trebuie ca niște copii să strângă ceea ce adulții au lăsat în urmă?”
Elevii Colegiului „Daniil Popovici Barcianu” din Sibiu au participat la o acțiune de ecologizare pe potecile din Țara...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Studenții din Sibiu pot învăța să cânte la chitară, chiar dacă nu au experiență. Înscrierile sunt deschise până pe 7 noiembrie
Studenții din Sibiu care își doresc să învețe să cânte la chitară au ocazia să participe la un...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
„Peste 22% dintre copiii de 11-15 ani au simptome de dependență de rețelele sociale”. Raluca Turcan: România ocupă primul loc din 44 de țări
Sute de mii de copii din România sunt vulnerabili în fața utilizării problematice a telefoanelor și rețelelor sociale,...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.