Uneori, ecoul trecutului îndepărtat devine mândria prezentului apropiat

Uneori, ecoul trecutului îndepărtat devine mândria prezentului apropiat

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cu toate că a fost gândită şi confecţionată de mintea iscusită şi de mâinile îndemânatice ale sătenilor îndepărtatului an 1515, acea ingenioasă încuietoare este funcţională şi în zilele noastre, cu toate că nu mai are mai nimic ce să ascundă şi să protejeze. În acele înde­păr­tate vremi şi vremuri în spatele acelor uşi ferecate se găseau cele mai de preţ valori ale Cetăţii şi locuitorilor săi, între care: bijuteriile din aur şi argint, precum şi pietrele preţioase şi covoarele persane deosebit de scumpe; manuscrisele, monografiile, hărţile topo­gra­fice, sigiliile Cetăţii şi listele cu numele şi prenumele tuturor saşilor, începând cu cei din vara anului 1283, data atestării documentare a Biertanului. Aşa se face că, alături de masivitatea Turnului Eiffel, următorul punct de mare atracţie pentru vizitatorii Expoziţiei Mon­diale de la Paris, din anul 1900, a fost "Încu­ietoarea secretă a Bisericii-Cetate din Bierta­nul Transilvan", dispozitiv onorat nu numai cu o înaltă distinţie internaţională, dar şi cu un substanţial premiu în bani. Ca urmare, nu-i de mirare că, de curând, gravura stilizată a acelei încuietori se află reprodusă şi pe faţeta unui timbru filatelic româno-german, creaţie a artisului plastic bucureştean Răzvan Popescu. Acel timbrul este distribuit în ambele ţări şi are o valoare de cumpărare egală cu cea a unei mărci poştale obişnuite! Construită între anii 1490-1524, Biserica "Sfânta Maria", din Bierta­nul sibian, a fost, iniţial, catolică, însă după reforma teologului german Martin Luther (1483-1546) devine lăcaş religios de rit evan­ghelic, după care, vreme de peste trei secole, va fi Reşedinţa Episcopală a Saşilor Transil­văneni, în prezent mutată la Sibiu. Pentru fru­museţea şi măreţia ei aparte, mem­brii juriului Forului Internaţional UNESCO, cu sediul la Paris, i-au conferit statutul de Monu­ment al Patrimoniului Universal al Omenirii. Biserica mai este înzestrată nu numai cu un imens Altar, compus din 28 de mari panouri picturale, înfăţişând scene religioase biblice, dispuse pe un imens Crucifix mobil, dar şi cu o Cristel­niţă de secol XV;  cu un Amvon, datând din anul 1523, dăltuit într-o singură piatră masivă, precum şi cu o multiseculară Orgă Muzicală, având 1290 de tuburi, 25 de registre şi două pedale de picior.        

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ioan Vulcan-Agniţeanul

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
17 mai 2022 la 18:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 24 minute
ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Două volume de Radu Vancu, lansate în Statele Unite. Poetul sibian, invitat la universități americane
Scriitorul sibian Radu Vancu a participat, în ultima perioadă, la o serie de evenimente literare în Statele Unite,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Ziua Jandarmeriei Montane, marcată în 5 octombrie. Jandarmii sibieni, prezenți pe trasee și în zone greu accesibile
Ziua Jandarmeriei Montane este marcată anual în 5 octombrie, ocazie de a evidenția activitatea jandarmilor care acționează în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Poiana Sibiului: A murit fostul primar Ilie Dăncilă
Fostul primar al comunei Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, a încetat din viață. Ilie Dăncilă a condus comuna Poiana...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 4 ore
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.