Un român care s-a jertfit pentru Unire

Un român care s-a jertfit pentru Unire

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

           Lupta lor de secole  începută de Mihai Viteazul la 1600 de Unirea cea Mică din 1859 de luptele eroice din Primul Război Mondial (1916-1918) au făcut posibile “Uni­rea cea Mare” la 1 Decembrie 1918. Legat de acest eveni­ment voi descrie câteva momente din viaţa preotului  Nicolae Aron Solomon, născut în Alămor, judeţul Sibiu participant la acest eveniment al Unirii. S-a născut dintr-o familie de ţărani cu putere economică mijlo­cie. Părinţii, Nicolae şi Ana, au avut 3 copii. Dintre cei trei, numai pe cel mare au reuşit să-l poarte la şcoală, cu mari sacri­ficii materiale. Astfel, ţăranul Ni­colae Aron Solomon a ab­solvit “Gimnaziul Greco-Ca­tolic” din Blasiu în 1896 cu pro­fil teologic şi filologic. Perioa­da anilor 1896-1909 este mai puţin cunoscută, el ocupând diferite servcii. După căsătorie a fost hirotonit ca preot în comuna Teaca, judeţul Bis­triţa-Năsăud. În comună a cum­părat o casă pe care a folosit-o pentru cult religios, dar şi ca şcoală pentru copiii românilor din comună. Pen­tru activitatea administrativ- bisericească, social-culturală şi binele oamenilor. A fost apre­ciat de episcopul Iuliu Hosu. Intelectualitatea, meseriaşii şi ţăranii români şi-au unit forţele sub îndrumarea preotului Ni­colae Aron şi a altor intelec­tuali, dornici să dezvolte con­ştiinţa naţională şi credinţa ro­mânilor.  În zilele premer­gă­toare Unirii conform cerin­ţelor Consiliului Naţional Cen­tral Român de la Arad, s-a hotărât crearea Consiliului Na­ţional Român al Plasei Teaca în frunte cu Eugen Bran, preşe­dinte, preotul Nicolae Aron, avocat Ioan Vescan şi alţii.

Sub conducerea acestui consiliu s-a constituit Garda locală având în frunte pe ofiţerul Vescan. A fost luată puterea politică în Teaca. În urma adunării Consiliului Naţional Român din Teaca
s-a dat votul celor 5 delegaţi, deputaţi aleşi pentru a parti­cipa la Marea Adunare Naţio­nală de la Alba Iulia.

În 1 decembrie 1918 pe Câmpul lui Horea, s-a adunat mulţimea românilor, între care erau şi cei din Teaca. De la tribună a răsunat glasul părin­telui Nicolae Aron Solomon, mărturisindu-şi dorinţa şi cre­dinţa în marele Act al Unirii. Presupun că atunci părintele a fost vizat de o bandă de antiunionişti străni, pentu că la întoarcere, în gara Războ­ieni, în mulţime, a fost atacat fulgerător, loviturile fiindu-i fatale.

Aşa s-a stins din viaţă bunul nostru unchi, fiul al satului Ală­mor, departe de casa şi de fa­milia lui dragă, oameni har­nici şi cinstiţi. Prietenii şi cu­noscuţii din Teaca i-au făcut un monument în Cimitirul Să­sesc din Teaca. Pe monument este consemnat: “Aici îşi doarme somnul de veci, ma­rele luptător pentru credinţa şi dreptatea nemului său. Preotul N.A.S. născut la 25 ianuarie 1877, în Alămor, mort la 7 decembrie 1918 , al cărui glas puternic a rostit, abia câteva zile înainte de marea judecată a Unirii în Cetatea Alba Iulia. Fie-i partea cu drepţii”. Pe baza unei fotografii primite de la bunica mea Ana Solomon (sora preotului) după 100 de ani am fost la Teaca, am cercetat şi am aflat cele consemnate. Cei care citesc acest material se vor gândi cu drag la acest patriot din Alămor şi vor aprecia jertfa făcută de înaintaşi pentru neam şi ţară. Să fie un exemplu de dăruire şi iubire pentru toţi românii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ana VESA

 

28 noiembrie 2023 la 17:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 2 zile
„Lumea ca teatru” a ajuns la Sibiu. Peste 80 de lucrări semnate de Ștefan Câlția pregătesc expoziția „Transilvania | Extravaganza”
Peste 80 de lucrări semnate de Ștefan Câlția au ajuns la Sibiu și sunt pregătite pentru expoziția „Transilvania...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Comunicat de presa Comunicat de presa
acum 2 zile
Junii Sibiului îl celebrează pe Robert Târnăveanu într-un spectacol de gală la București
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” este alături de interpretul Robert Târnăveanu, care sărbătorește 45 de ani de viață...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Mihaela Miroiu își lansează la Sibiu volumul „Acasă e acolo unde pot iubi”
Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu găzduiește joi, 11 iunie, de la ora 18:00, lansarea celui mai recent...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 5 zile
Expoziție la Muzeul Brukenthal: 70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la Tilișca
Muzeul Național Brukenthal invită publicul la expoziția „70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 6 zile
FITS 2026: „Electra” înlocuiește spectacolul lui Silviu Purcărete din program
O modificare de ultim moment a fost anunțată în programul FITS 2026. Spectacolul „Electra”, în regia lui Mihai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Concert de pian la 1.680 de metri altitudine. Peste 100 de persoane au urcat în Poiana Găujoara pentru „Piano Rocks. Călătoria”
Proiectul cultural „Piano Rocks. Călătoria” a fost inaugurat duminică, 7 iunie, printr-un recital susținut de pianista Monica Florescu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Dublă victorie pentru Teatrul „Gong” la Festivalul Internațional „Puck”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu se întoarce cu două distincții importante de la cea de-a XXII-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Copiii din Gușterița descoperă Africa prin teatru. Peste 100 de elevi vor asista la spectacolul „Povești africane”
Peste 100 de copii de la Școala Gimnazială nr. 11 din cartierul sibian Gușterița vor avea parte astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
VIDEO | Nicu Ștefănuță, în pași de dans unguresc: „Vreau să fiu transilvănean 100% și să știu toate limbile care se vorbesc în Transilvania”
Vicepreședintele Nicu Ștefănuță a publicat pe rețelele de socializare un videoclip în care dansează pe muzică populară maghiară...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Corina Încrosnatu, noul președinte al Institutului Cultural Român. Senatul a votat noua conducere a ICR
Institutul Cultural Român (ICR) are o nouă conducere, după ce Senatul a votat marți numirea președintelui, a celor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Expoziția INSCRIPT a artistei Dana Fabini se deschide la Palatul Brukenthal din Sibiu
Expoziția INSCRIPT, semnată de artista Dana Fabini, va fi vernisată miercuri, 3 iunie, la Palatul Brukenthal din Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 săptămână
RĂȘINARI: Colocviul Internațional Emil Cioran ajunge la ediția a XXXII-a. Trei zile dedicate filosofului născut în Mărginime
Comuna Rășinari va găzdui, în perioada 5-7 iunie 2026, cea de-a XXXII-a ediție a Colocviului Internațional Emil Cioran,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.