Un rășinărean uitat? Sava Popovici Barcianu (martie 1814-24 martie 1879)

A fost un distins teolog ortodox cu rol bine definit în istoria învățământului de profil sibian, pedagog și om politic român, dar și unul din cei mai prolifici autori de manuale școlare din această perioadă („Tribuna”, anul 115, 1999, nr. 2586 din 2/14  septembrie, p.7, articolul Pe urmele cărturarului Sava Popovici Barcianu din Rășinari).

S-a născut în casa parohului Daniil Popovici (1788-1866), al cincilea preot din familia Barcienilor (cunoscut ca „popa Dan”). Sava Popovici Barcianu, căci despre el este vorba, a văzut lumina zilei în 1814 în această însemnată și veche familie de intelectuali. Este răstimpul în care Europa era bântuită de convulsiuni, de mari frământări. Franța este invadată de armatele coaliției. Napoleon Bonaparte învins abdică și este exilat pe insula Elba. Mama nou născutului a fost Stana, fiica lui Șerban al popii Oprea. Sava a avut un frate și două surori: Servian (1820-1888), avocat, jude la Tabla regească Odorhei și secretar gubernial; Dobra, căsătorită Albu, și Ana măritată cu Ioan Brote (mare proprietar și director de școală), împreună având 11 copii, între care Aurel și viitorul memorandist Eugen Brote. 

Anii de formare intelectuală debutează cu parcurgerea claselor elementare, mai întâi în localitatea natală și apoi la Gimnaziul lutheran din Sibiu, etapă finalizată în anul 1833. Următorii doi ani este elev al profilului umanistic, de filosofie, la Cluj (1833-1835). Revine la Sibiu unde frecventează cursul clerical timp de un an la Institutului de Teologie din localitate (1835-1836) învățând limbile latină, germană și maghiară. În  1837, stăpânit de ambiția de a strânge o sumă de bani necesară pentru studiile viitoare, se angajează ca meditator al fiului unui conte maghiar din Baia Mare. Ușile i se închid în momentul când se află că e român. Își însușește pseudonimul ”Sabini”, prezentându-se drept italian la origine, fapt ce îl obligă la cunoașterea limbii italiene, iar apoi studiază și franceza. 

Cu banii strânși, în toamna aceluiași an, pleacă la Viena, metropola imperială, unde se înscrie la medicină. Este perioada de perfecționare a limbilor franceză, germană, italiană, de frecventare și a cursurilor de inginerie și matematică, din păcate, datoriră unor motive obiective, nefinalizate. După șase luni părăsește medicina și revine la filosofie și teologie. Înainte de a încheia pregătirea universitară, părinții îl cheamă acasă pentru a oferi șansă de studiu, la înaltele școli din străinătate, și fratelui său Servian. Poartă o emoționantă corespondență cu familia din care aflăm că „dorește să fie un mădulariu de folos compatrioților”, și dorința exprimată: ”de a înmuia inimile cătră nație și cătră știință!”.

În iunie 1838, se întoarce de la Viena acasă unde este numit în anul școlar 1838/1839 învățător și director al  școlii populare din Rășinari, instituție de învățământ unde rămâne până în 1847. Edificiul școlii a fost zidit în 1836 și sfințit un an mai târziu, la 13 noiembrie 1837, de episcopul Vasile Moga (Vezi: Enea Hodoș, Cercetări. Cu privire la trecutul școalelor confesionale ortodoxe din Ardeal, Sibiu, 1944, passim). Doi ani mai târziu, în  8 octombrie 1839, același episcop Moga oficiază  hirotonirea  ca preot al lui Sava Popovici Barcianu. Apoi, la chemarea lui Șaguna, activează ca preot și profesor în cadrul Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu („Tribuna”, anul 122, 2006, nr. 4657, 4662, 4669 din luna iunie).

În anul 1848,  la 3/15 mai este prezent pe Câmpia Libertății de la Blaj, la Adunare, alături de Șaguna împreună cu 300 de rășinăreni. Este ales membru în Comitetul permanent al Adunării și delegat să meargă la împărat, la Viena, cu Șaguna, pentru prezentarea doleanțelor românilor transilvăneni. În revoluție, în fruntea escadronului format din rășinăreni, merge în trei expediții călare: spre Deva, a doua la Arad și cea de-a treia la Uioara. După intervenția oastei lui Bem unitățile militare se întorc acasă. Sibiul este ocupat. Se fac percheziții, sunt căutați capii revoluției. Sava îl va însoți pe Șaguna în refugiul său peste munți la Râmnicu Vâlcea. După trecerea Carpaților se perindă prin garnizoanele din Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploiești, București, Giurgiu, Focșani, Bârlad, Roman, Bacău, Piatra Neamț, Iași și Botoșani, localități de unde trimite scrisori familiei cu descrieri despre cele văzute și trăite, o certă dovadă a talentului său literar.

După trei ani revine pe meleagurile natale, devenind un destoinic colaborator de taină al mitropolitului Andrei Șaguna. 

În 1852 îl însoțește din nou pe Șaguna la Viena, la împărat. Poartă o corespondență consistentă cu Avram Iancu, musafir al său la Rășinari. 

Din 28 noiembrie 1854  este numit de Șaguna profesor la Institutul Teologic  unde activează până în 1856. Reîntors acasă, însoțit de consilierul dr. Pavel Vasici, este înscăunat director al școlii din Rășinari (în locul lui Ioan Brote demisionar) în perioda 1856-1863.

În timpul Războiului Crimeii (1853-1856), armata rusă ocupă Țările române însă se retrag ca urmare a somației Imperiului austriac, cel ce cocheta, la rândul său, cu ideea ocupării acestora. Comandantul militar austriac îi solicită lui Șaguna un duhovnic militar pentru soldații și gradații ortodocși, funcție preluată de Sava Popovici Barcianu.

În anul 1859, Sava este destituit din funcție de către Guvern pentru că în fața lui, învățătorii întrebuințau cărți neaprobate și că în predarea istoriei și a geografiei aceștia nutresc tendințe ultranaționaliste. În urma intervenției lui Șaguna, ordinul se revocă. 

Sava este ales membru al Asociațiunii, în 1862, și participă activ la toate acțiunile ASTREI. A fost ales membru al Societății Ardelene pentru științele naturii din Sibiu. Eternizează marele eveniment al reînființării Mitropoliei ortodoxe în 1865, alături de Șaguna.

În 1869 este ales membru corespondent al Academiei Române; a fost membru în consistoriul mitropolitan (1871-79) și în alte comisiuni.

În anul 1878 este desemnat protopop al Sibiului.

        Sava se căsătorește cu Stanca (fiica lui Coman Cioran, bunicul europeanului filosof Emil Cioran), uniune binecuvântată de Cel de Sus cu două fete și doi băieți: Ana, căsătorită Lebu, Constanța, celebrul Daniil (1847-1903), profesor la ”Seminarul Andreian”, memorandist, și Sabin (1871-1894), specialist în științe agronomice.

Sava Popovici Barcianu a fost membru și sprijinitor financiar al Societății de Cultură ”Andrei Șaguna”. 

A primit direcțiunea de onoare a Școlii civile de fete a Asociațiunii, a activat fructuos în cadul Astrei fiind membru al comitetului central.

Printre personalitățile teologice cu activități și lucrări în procesul de organizare și dezvoltare a învățământului teologic și laic, la propășirea repertoriului teoretic pedagogic, un loc aparte îl ocupă rășinăreanul Sava Popovici-Barcianu.

Munca prestată, cinstită, corectă și eficientă nu a fost în zadar ea  a fost apreciată de contemporani. În 15/27 septembrie 1869, se desfășoară la București prima ședință a secțiunii istorico-arheologice, a Academiei Române dată la care este ales un nou comitet de conducere alcătuit din: Mihail Kogălniceanu – președinte, George Barițiu – vicepreședinte, Alexandru Papiu-Ilarian – secretar. În aceeași întrunire a fost ales ca membru corespondent preotul rășinărean Sava Popovici Barcianu. Doi ani mai târziu, în 7/19 septembrie 1871, Andrei Șaguna  era ales membru de onoare al prestigioasei instituții („Telegraful Român”, anul 149, 2001, nr. 39-42 din 15 octombrie, p. 6).

 

OPERA. Scurtă îndreptare pentru preoții neuniți, care cugetă a lua spre sine slujba grea a duhovniciei, 1844, 119 pagini; Epistolar sau carte de învățătură pentru deprinderea în corespondințe și scrisori, atât private, cât și politice, care vin mai ales în viața omenească înainte, 1847, 202 pagini (ed. a II-a 1863); Culegere de istorioare morale  (traducere din limba italiană, 160 pagini), Sibiu, 1846. (Reeditare, 1876); Epistolariu,  Sibiu, 1847; Curs de Aritmetică, 1848. 

 

După punerea în funcțiune la Sibiu a tiparniței de către Andrei Șaguna, Sava trece la realizarea de manuale școlare: apare Abecedar, 1851, 92 pagini  (ed.II-a 1852, ed.III-a 1854) apreciat și utilizat în toată Transilvania; tot în acest an, scoate și Istoria bisericească, cu întrebări și răspunsuri, 48 pagini (ed. a II-a 1852, ed. a III-a 1853); un an mai târziu,  publică Kurzgefasstes Conversations–und Wörterbuch der deutschen und romänischen Sprache/Carte de conversațiune și Vocabulariu german și român pre scurt lucrat pentru germani și români, 204 pagini  Hermannstadt/Sibiu, 1852; Gramatică românească pentru școalele populare, Sibiu, 1853 (ed. a II-a în 1856 și a III-a în 1864). Manualul realizat de Sava Popovici Barcianu (120 de pagini) este tipărit cu alfabet de tranziție. Definiția gramaticii românești, dată de autor în manual, este: „știința  care ne învață a vorbi și a scrie bine și regulat românește”; acum, în acești ani, este publicat Abecedar nemțesc pentru școalele poporale (în trei ediții: 1857, 1867, 1871). În 1858 imprimă Teoretisch-practische Gramatik, der rumänischer Sprache zum Schulgebrauche, 284 pagini (ediția a II-a în 1871); la tiparnița lui Steinhauser, scoate în anul 1868 Vocabulariu român-nemțiescu (2 vol.) cu o nouă ediție în 1886, completată de fiul său dr. Daniil Popovici Barcianu, după manuscrisul tatălui.

Urmează o Gramatică germană, teoretică și practică pentru uzul tinerimei române 1854 (amintită  de „Gazeta Transilvaniei, anul XXII, 1859, nr.16 din 17 aprilie, p. 64), ultima ajunsă la cinci ediții, cea din 1896 este îngrijită de fiul său Daniil Popovici Barcianu; Sabbas Popovici Barcianu, Theoretisch-praktische Grammatik der romänischen Sprache, Hermannstadt, 1858 (reeditare în 1862); Vocabulariu român-nemțiescu, 1868; Sabbas Popovici Barcianu, Wörterbuch der romänischen und deutschen Sprache, Hermannstadt, 1886; Sabbas Popovici Barcianu, Dicționar român-german și german-român, Sibiu, 1888.

După o activitate  neîntrerupta de patru decenii pe toate tărâmurile vieții, în 12/24 martie 1879, la doar 65 de ani, trece la cele veșnice și este înhumat la Rășinari. La înmormântare a luat parte însuși mitropolitul Miron Romanul (1828-1898), arhimandritul și vicarul arhiepiscopesc Nicolae Popea și toți membrii senatului bisericesc și ai consistoriului. În biserică a vorbit parohul Emilian Cioran și la mormânt învățătorul Iosif Goga. ”A trecut în nemurire un fruntaș al nației române” (”Tribuna”, anul 115, 1999, nr. 2586 din 2 septembrie, p. 7).