Un oraş liniştit, în faţa evenimentelor care au schimbat o ţară. Cum a fost 23 august 1944 la Sibiu.

La fiecare aniversare de 23 august, noi presa ne tot căznim să readucem în atenţia cititorilor vremea când acea dată era ziua naţională a României. Cu amintiri de la defilări, „serbările câmpeneşti cu mâncare şi băutură din Dumbrava, eventual câte un veteran al perioadei care să spună că ce fain era şi că ce ne distram şi că da, era dictatură dar era fain şi ne distram (ceea ce cam aşa şi era: lumea adora să se distreze pe atunci tocmai pentru că era dictatură). Tot în numele lui 23 august mai realizam câte un raid pe tema „ce-au fost şi ce-au ajuns”, prin locurile care pe atunci gemeau de lume, de fum, de muzici, de mici, de bere, de muştar îndoit cu apă şi care acum sunt nimic cu ceva ruine adorabile. Ei, ne-am cam plictisit de asta aşa că ne-am gândit să mergem fix la origine. La perioada ACELUI 23 august 1944. Ca să vedem, via presa epocii, cum era spiritul vremii şi de ce nu, să ne punem în pielea celor care au trăit atunci acele momente.

August 1944 sau încercări de viaţă normală în vecinătatea dezastrului

Vara lui 1944 nu prevedea nimic bun pentru România. Economic vorbind, ţara era secătuită de efortul de război, tot aprovizionând ba armata noastră, ba pe cea a „aliatului” german. Majoritatea familiilor aveau pe cineva pe front, viu sau ucis. Sărăcia populaţiei era la cote destul de ridicate, majoritatea produselor de primă necesitate fiind pe cartelă, iar restul lipsă. Delirul victorios de după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, cucerirea Odessei sau atingerea Stalingradului şi a Caucazului erau hăt-departe, linia frontului ajungând periculos de aproape, prin Basarabia şi Moldova. Propaganda oficială, copy-paste după cea germană, anunţa victorii peste victorii dar de pe poziţii tot mai retrase. Sibiul era departe de toate acestea, dar totuşi… alarmele anunţau avioanele americane care survolau oraşul când mergeau să bombardeze Braşovul. Teama că vin ruşii şi fac colhoz „de-o să mâncăm toţi la cazan” era tot mai pregnantă şi mai realistă. Etnicii germani, majoritatea nazificaţi şi încrezători în „victoria finală”, erau pregătiţi ori să se adapteze noilor vremuri, să plece o dată cu trupele germane în retragere, ori chiar să facă un fel de haiduceală în spatele frontului. Oamenii îşi trăiau viaţa cum puteau, în nesiguranţa de ceea ce va aduce „mâine”.

Esenţiale erau ştirile de pe front sau despre mersul războiului. Gazeta Sibiului de pe 17 august 1944 anunţa că „Tribunalul poporului din Germania, a judecat pe 8 din ofiţerii cari au luat parte Ia atentatul contra Cancelarului Hitler”. Sau că ruşii au reluat ofensiva în zona baltică. Ori că Churchill s-a întâlnit cu Tito în Italia iar în vest se duc lupte în zona Falaise, St. Malo, Brest, Lorient şi St. Nazaire (scris St. Nazarie).

Str. Arhivelor, o altă zonă cheie a momentului 23 august la Sibiu. Foto: Dumitru Chiseliţă

Pe plan local, viaţă de pace în război. Sibienii erau sfătuiţi ca atunci când fugeau să se ascundă pe câmp şi prin livezi de teama bombardamentelor, „să respecte mai mult bunurile deaproapelui” pentru că sunt persoane care „rup crengi din pom, iau fructe şi se tăvălesc prin ierburi”. „Ajutând armata, ne ajutăm pe noi înşine!” transmitea generalul Stavrescu, comandantul Comandamentului Teritorial din Sibiu, referindu-se la obligaţia fiecărui bărbat major care nu se află pe front să doneze, în funcţie de salariu, cămăşi, ciorapi, cearceafuri. „Cetăţenii, cari vor dărui peste cota fixată ca minimum, vor primi întreaga recunoştinţă a Neamului, iar numele lor va fi anunţat în ziare, ca un bun exemplu pentru toţi”, se arată în Gazetă.

Alte lucruri cotidiene. Preţurile maximale pentru camerele mobilate închiriate „evacuaţilor” (refugiaţilor, n.n.) erau: de la 4.000 lei pe lună camera de lux (cu parchet, sobă de teracotă acces la baie şi bucătărie) la 1.500 lei camera cu duşumea, sobă şi acces Ia bucătărie. Sibienii erau îndrumaţi să anunţe Serviciul Veterinar al Municipiului Sibiu, cu privire la orice tăiere clandestină de animale pentru carne, dându-se ca exemplu măcelarii-mezelari Ioan Biro şi Emil Fritsch din Sibiu, trimişi în judecată fix pentru asta. Întreprinderile erau obligate ca să instaleze aparate de radio „astfel, încât să se asigure, în orice moment, posibilitatea răspândirii prin radio în public a măsurilor ce se vor lua în interesul apărării pasive şi a teritoriului naţional”. În schimb, evreii care deţineau radiouri fără autorizaţie în scris de la Societatea Română de Radiodifuziune, erau amendaţi cu 25.000-50.000 lei amendă, plus triplarea taxelor de abonament.

scan „Telegraful Român”

Fix în ziua de 23 august, „Ţara” titra, pe prima pagină, că „Pierderile bolşevicilor continuă să se menţină mari pe întreg frontul răsăritean”. Front răsăritean care deja ajunsese în România, la sud de Iaşi şi la Târgu Frumos. Optimismul ante-dezastru era la un nivel înalt, deşi se vedea clar că treaba mergea efectiv prost: „Masele bolşevice au reuşit câteva breşe, însă pătrunderea pe care sovieticii o sperau a putut fi împiedecată graţie rezistenţei bravelor trupe române”. Plus din nou un îndemn pentru cetăţeni ca „oricât de mari sunt eforturile voastre pentru purtarea războiului nu pot fi in nici un caz comparate cu jertfa luptătorilor de pe front” trebuie să dea „rufăria cerută de lege pentru Armată, dovedind şi astfel strânsa solidaritate a celor de acasă cu ostaşii luptători, apărători ai pământului străbun”. În paralel, se serba Ziua Cărţii la Nocrich, Marpod, Beneşti, Alţâna şi Hosman iar pentru „just in case” de atacuri aeriene anglo-americane, sibienii erau însemnaţi să asculte emisiunile postului de radio al armatei germane „Ilse 2”, care „dă situaţia aeriană şi în limba română la fiecare oră plină, între orele 7-15 şi 19-23”. Prin atâta război şi aparenţe de pace, o ştire mai liniştitoare: s-au stabilit preţurile maximale la… bere: 45 lei halba, 30 lei ţapul, 61 lei sticla de 0,65, 400 lei sticla de 0,5 şi 32 lei sticla de 0,3.

La Sibiu, 23 august a ajuns mai târziu la gazetă

Prima publicaţie care a anunţat, a doua zi, evenimentul de la 23 august 1944 a fost Gazeta Sibiului. Care anunţa pe prima pagină că „Starea de răsboiu dintre România, Rusia, Anglia şi Statele Unite a luat sfârşit”. Citim: „În seara zilei de 23 August, Maiestatea Sa Regele Mlhai I, a adresat prin posturile noastre de radio o proclamaţie către Ţară, prin cere a adus Ia cunoştinţa naţiunii româneşti, că starea de războiu dintre România şi Rusia, Anglia şi Statele Unite a luat sfârşit, primind armistiţiul propus de Statele Unite, Anglia şi Rusia.

scan ziarul „Ţara”

în aceeaşi proclamaţie Maiestatea Sa Regele Mihai I a anunţat formarea unui nou guvern democrat, alcătuit din reprezentanţi ai partidului naţional-liberal, naţional-ţărănesc, comunist şi social-democrat.

Proclamaţia Maiestăţii Sale Regelui Mihai I a anunţat de asemenea că Anglia, Statele Unite şi Rusia garantează integritatea teritoriului românesc, nu recunoaşte (sic!, n.n.) dictatul dela Viena, iar în ce priveşte politica internă a României, ea nu va fi influenţată de nicio putere străină, aliaţii înţelegând să nu se amestece în administraţia şi politica internă a ţării”.

Ştirea este clar băgată pe ultimul moment, conţinutul ziarului nefiind diferit de cel al zilelor anterioare, cu excepţia poate a ştirii privind eliberarea Parisului.

Cu această notabilă excepţie, 23 august ca act de întoarcere a armelor împotriva Germaniei şi capitulare a României în faţa Aliaţilor a fost, la Sibiu, mediatizat cu întârziere. Una dintre cauze a fost că majoritatea publicaţiilor consultate erau săptămânale, dar şi cotidianul „Ţara”, pe 24 august avea o ediţie „normală”, cu titluri despre „Oraşele Tuchum, Balsken, Schagaren şi alte localităţi sovietice recucerite de trupele germane” sau că „După crâncene lupte de apărare oraşul Iaşi a fost pierdut”.

Tot atunci primăria anunţa refugiaţii din Transnistria, Moldova, Basarabia şi Bucovina că sunt obligaţi să fie înscrişi la Biroul Refugiaţilor. În caz contrar, „Nimeni nu va putea rămâne în zona de plasare-raza Municipiului Sibiu, dacă nu posedă carnet de evacuat”. În aceeaşi notă, la Ocna Sibiului s-a deschis un cămin de zi, pentru 30 copii orfani sau ai dispăruţilor şi nevoiaşilor”.

Abia la 25 august, „Ţara” anunţa, pe prima pagină, cu imaginea Regelui Mihai I în mijloc, că „România a încheiat pacea cu Naţiunile Unite şi publica proclamaţia Regelui către ţară şi decretele de numire a guvernului, miniştrilor, şefului statului major al armatei, şeful jandarmeriei, primarul şi prefectul poliţiei Bucureştiului.

Pe plan local, pericolul unor acţiuni de tip „werwolf” (plan al Germaniei naziste de a face diversiuni în spatele frontului luând ca model partizanii sovietici) deja apare, mai ales în zonele cu populaţie germană. Astfel că poliţia ruga „insistent” căm de câte ori sunt văzuţi sau se ştie despre „răuvoitori cari taie, distrug sau comit orice fel de acte de sabotaj contra cablurilor electrice sau telefonice să îi denunţe pe aceştia autorităţilor poliţieneşti locale, cunoscând că cei cari nu-i vor denunţa vor suferi rigorile legii”.

La „Corso” (viitorul „Pacea”) rula în premieră „marele film francez „Adrienne Lecouveur” cu Yvonne Printemps, Pierre Fresnay, Yunie (de fapt Junie) Astor, Pierre Larquay (de fapt Larquey). La „Apollo” (acum teatrul „Radu Stanca”) era premiera „magnificei realizări italiene „Don Cezare de Bazan” (de fapt „Don Cesare di Bazan”), cu Gino Cervi şi Anneliese Uhlig, „un film al spadelor şi al aventurilor galante”, Tot aici, ca o ironie, a rulat ultmiul (din toate punctele de vedere) jurnal de război antonesciano-german, realinat de ONC şi UFA.

scan ziarul „Ţara”

Dacă vi se pare o întârziere mare două zile, atunci vă spun că „Telegraful Român” a publicat informaţia despre 23 august pe 27 august iar „Foaia Poporului” a anunţat întoarcerea armelor abia pe 5 septembrie. Culmea, publicată ca ştire de „ultima oră”. Redăm aici articolul complet:

„ULTIMA ORĂ”. Armistiţiul României cu puterile aliate”

„Acest număr al foii se afla sub tipar în ceasurile când la Bucureşti s’au petrecut evenimente de o atât de mare importanţă pentru ţară. Astfel, ne vedem în situaţia de a nu putea da în corpul ziarului amănunte mai pe larg asupra alcătuirii noului regim de largă

democraţie, investit cu puteri depline de către Maiestatea Sa Regele Mihai I. Prin Proclamaţia adresată ţării, în emisiunea dela orele 10 seara a posturilor noastre de Radio, M. Sa Regele Mihai I, a vestit ţării cã a instituit un guvern de Uniune Naţională, sub preşidenţia d-lui general de Corp de Armată Gh. Sănătescu. Din acest guvern fac parte, printre alţii, d-nii Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, şi reprezentanţii partidelor Social democrat şi Comunist.

Noul Guvern a acceptat propunerile de pace făcute de ruşi şi s’a declarat aliat cu America, Anglia şi Rusia, rupând orice legături cu Axa (puterile pactului tripartit). În altă ordine de idei se arată în Proclamaţie, că puterile aliate au recunoscut nedreptatea ce s’a făcut Ardealului prin arbitrajul dela Viena ăi ca atare ne sprijinesc, cu toate puterile, pentru a repara această nedreptate. În ceasurile înălţătoare prin care trecem, datoria fiecărui român este de a face zid de neclintit în jurul Tronului şi în jurul Armatei care ne va duce spre deplina biruinţă.Români, la datorie!”

23 august, aşa cum a fost la Sibiu

Chiar dacă aflate mult mai în mijlocul evenimentelor, publicaţiile de atunci au fost destul de zgârcite în detalii privind acţiunile concrete din acele zile esenţiale pentru existenţa României ca stat. Ce şi cum a fost la Sibiu şi în judeţ pe 23 august 1944 şi în zilele imediat următoare aflăm abia dintr-un articol, publicat mult mai târziu, (pe 23 august 1968) semnat de cunoscutul istoric Paul Abrudan, „Sibiul în zilele lui August 1944”, unde se face ceva lumină asupra „insurecţiei armate antifasciste”.

Se ştie că Sibiul nu a fost unul dintre punctele-cheie ale acţiunilor de atunci, la fel cum nu a avut niciun rol remarcabil în Al Doilea Război Mondial. Dar să vedem ce a fost.

Piaţa Teatrului, locul unde se aflau atelierele armatei germane. Foto: Dumitru Chiseliţă

După arestarea lui Antonescu şi anunţul privind întoarcerea armelor, la Sibiu, ca şi în alte locuri, au avu loc „acţiuni de curăţire”. Până atunci, noua situaţie militară nu a excelat în spectaculos. Armata a luat măsuri pentru „izolare a tuturor transmisiunilor germane”, au fost păzite trenurile cu muniţii şi depozitele militare din gări şi s-au dezarmat trupele germane. Un detaşament militar comandat de un anume locotenent Bratu a ocupat Telefoanele; un alt detaşament, sub comanda căpitanului Dumitrescu a ocupat poziţie în Piaţa Mare iar al treilea, condus de căpitanul Opriş şi sprijinit de „două tanchete” a înconjurat un atelier de reparaţii al armatei germane aflat în Târgul de Mostre (acum Piaţa Teatrului), obligându-i pe militarii germani să se predea. O altă subunitate acţiona pe străzile Honterus (acum Al. Papiu-Ilarian), Harteneck (acum Cetăţii), Gheorghe Lazăr şi Ambruster (acum Arhivelor). La Turnişor, spre Şura Mare, Rusciori şi Şelimbăr au fost instalate posturi fixe de control întărite pe drumuri.

În judeţ, s-au mai luat măsuri de pază a tunelului şi viaductelor de la Apold, a aeroporturilor de la Şura Mică şi Turnişor şi a uzinei electrice de la Sadu. În Sibiu, s-a acţionat pentru a se păzi Uzina Electrică, gara, depozitele C.F.R., magaziile Casei Autonome a Monopolurilor.

Până pe 26 august, judeţul a fost curăţit de „toate trupele şi formaţiunile germane”. La fel, trenurile germane cu carburanţi, echipament şi muniţie din gările Sighişoara, Mediaş şi Blaj au fost capturate şi aduse, sub pază, la Sibiu. Tot pe 26 august a fost doborât de către artileria antiaeriană, primul avion german, urmat de altul, la 31 august, căzut în hotarul comunei Cristian.

Sediul „telefoaneor”, unul dintre punctele fierbinţi ale lui 23 august 1944.
Foto: Dumitru Chiseliţă

Aviaţia germană a atacat zona Sibiului cam subţirel, din 7 până pe 25 septembrie. Ziua de 7 a fost şi cea mai animată din acest punct de vedere, când germanii au bombardat satul Mag, şoseaua Făgăraş-Sibiu şi au mitraliat staţiile CFR Ocna Sibiului şi Rîu Vadului. Cel mai atins a fost Tălmaciu (mai ales fabrica Feltrinelli), care a fost bombardat, românânt în urmă morţi şi răniţi, militari şi civili. Tot pe 7 septembrie antiaeriana mai fost doborâte trei avioane germane.

În rest, viaţă normală…

Dincolo de mişcarea aceasta politică esenţială pentru ţară (care nu a prea făcut valuri pe la Sibiu), viaţa continua să se mişte, inert, cu puseuri de normalitate care ar tulbura concepţiile binare ale omului de acum. De exemplu, la Sibiu, pe 27 august era anunţat… Circul „Antonio”, care „s’a instalat in piaţa Verzelor (acum Parcul Tineretului). Acolo puteai asista la „cele mai frumoase dresuri de animale domestice şi sălbatice, dresate şi prezentate de D. Dir. J. Antonio”, să-i vezi pe „cei mai buni artişti Jongleuri, acrobaţi, sechilibrişti, altatori, barişti, Jockei, etc”, plus momente vesele cu „simpatici clowni în frunte cu Victor Ciacanica, Gogu, Roberto, Biby, etc.”

scan „Gazeta Sibiului”

La Salonul „Select” de pe Mitropoliei 12, doamna Marioara Cîrlan ţinea cursuri de „croi”, „după teoria Academiei Române din Bucureşti”. La celebra grădină de vară „Veneţia”, aveai ocazia ca să o auzi pe „drăgălaşa şi simpatica domnişoară” Ecaterina Răceanu, „bine cunoscută dela Radio Bucureşti, interpreta ariilor naţionale, cu care distreasă publicul sibian în fiecare seară”. „Vinuri speciale de Odobeşti şi Târnave” găseai, cu 160 lei litrul, la depozitul „Lacrima Ardealului” de pe str. Elisabeta (acum 9 Mai) ţinut de Al. Lupescu.

Mai aflai că în Lazaret, câinele turbat al lui Henning a muşcat un pui de câine-lup, care a fugit înspre str. Wilhelm Schuster (acum Maşiniştilor). Proprietarul căţelului era somat oficial să se prezinte la Serviciul Veterinar, iar cei muşcaţi de câinele turbat al lui Henning să se prezinte la subcentrul Antirabic de la Spitalul Public. În timpul unei prealarme, hoţii au intrat într-o cameră din hotelul Ştefan Popa Luca, închiriată de un căpitan al armatei şi au furat multe: un geamantan cu lenjerie, o servietă cu acte oficiale, centura, cearceafurile, feţele de pernă şi de plapumă. Valoarea pagubei: 200.000 lei. Hudea Aurel, de 16 ani, „originar din suburbia Guşteriţa” venea cu automotorul de Ocna spre Sibiu dar „din cauza aglomeraţiei a fost nevoit să şadă pe scările automotorului”. La podul „de lângă

cantonul 84 Sibiu-Şura Mică” l-a lovit parapetul podului. A murit pe loc.

La 23 august 1944, o lume murea şi alta se năştea, fără ca să îşi dea prea mulţi seama de aceasta. La Sibiu era linişte. Urma să nu mai fie aşa.