Un antreprenor din Sibiu este acuzat că a vândut marfă de peste 2 milioane de lei fără să înregistreze în contabilitate

Un antreprenor din Sibiu este acuzat că a vândut marfă de peste 2 milioane de lei fără să înregistreze în contabilitate

Administratorul unei firme din Sibiu este acuzat de procurori că a omis să evidențieze în documentele contabile faptul că a introdus în gestiune și a vândut mărfuri fără a le înregistra în contabilitate, obținând venituri din vânzare de peste 2,2 milioane de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prim-procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a transmis, marți, că procurorii au înregistrat sesizarea formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală împotriva unui operator economic, acuzat de evaziune fiscală în formă continuată.

„Din probatoriul administrat, a rezultat suspiciunea rezonabilă că operatorul economic a omis, în tot sau în parte, să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operațiunile comerciale efectuate, prin prisma faptului că, a introdus în gestiune şi a comercializat mărfuri achiziționate de către reprezentantul întreprinderii familiale, în baza legitimațiilor de client emise de societatea Metro Cash&Carry România SRL pe numele operatorului economic fără a înregistra în evidența contabilă achiziția acestor mărfuri şi veniturile obţinute din vânzarea lor, în suma totală de 2.223.689 lei”, transmite Ruginosu.

Astfel, operatorul economic a adus un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 218.952 lei.

În acest caz, s-a dispus urmărirea penală faţă de administratorul operatorului economic, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Ca urmare a trei percheziții domiciliare, în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, au fost identificate mai multe sume de bani, în lei și valută, respectiv sumele de 19.700 lei, 585 euro, 15 dolari americani și 120 lire sterline, care au fost ridicate, în vederea dispunerii măsurilor asigurătorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Procurorul de caz a emis, marți, ordonanţa de instituire măsurilor asigurătorii asupra sumelor de 19.700 lei, 585 euro, 15 dolari americani și 120 lire sterline, aflate în proprietatea suspectului, ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate, în vederea asigurării reparării pagubelor cauzate prin comiterea infracţiunii.

Cercetările au fost efectuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. (L. B.)

 

14 noiembrie 2023 la 09:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 6 ore
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Şelimbărul obţine pe final a doua victorie din acest sezon. Monea intră şi marchează
Echipa din Şelimbăr a câştigat, în urmă cu câteva minute, jocul de pe teren propriu cu ASA Tg....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.