Tribuna a scris în PATRU rânduri despre Călin Georgescu: o dată în 1992 şi de trei ori în 2003

Am înţeles că avem, de o vreme, parte de publicitate gratuită în toată ţara şi la cele mai înalt niveluri media, graţie unui articol publicat în 2003 în care se arată, fără tăgadă, cum Călin Georgescu a fost la Sibiu. Ba, mai mult, a avut chiar contacte şi a discutat cu pe atunci primarul, actualmente preşedintele Klaus Iohannis. La fel, am înţeles că subiectul continuă să fie interesant în contextul actual politico-electoral.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aşa că ne-am gândit să venim în întâmpinarea celor interesaţi în căutări oferindu-le aici cam tot ce am putut găsi la noi cu privire la ex-candidatul la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi prezenţele sale la Sibiu, de-a lungul timpului. Mai exact, el a apărut, cu nume şi prenume, în trei ediţii ale ziarului, în 1992 şi repetat, în 2003.

Prima apariţie: 25 iulie 1992 în "Scandalul deşeurilor"

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La începutul anilor '90, Sibiul era zguduit de primul scandal serios de după 1989, care a şi ajuns de nivel naţional din cauza amplorii sale: "Scandalul deşeurilor". Pe scurt, două firme sibiene au importat, ilegal, o mare cantitate de deşeuri toxice din Germania, deşeuri care au fost descoperite depozitate undeva pe raza judeţului. Scandalul a ajuns la nivel ministerial, s-a ajuns la interpelări în Parlament, iar în Tribuna apărea articolul "Două poziţii pe o singură temă – "afacerea reziduurilor“.

O poziţie aparţinea lui Victor Babiuc, ministrul de interne de la acea vreme. O altă poziţie ar fi trebuit să aparţină minsitrului mediului de atunci, Marcian Bleahu, dar, în lipsa acestuia, opinii pe această temă a emis Călin Georgescu, din funcţia de consilier al ministrului.

Textul este foarte lung şi nu avem spaţiu să îl publicăm, dar, în principiu, el se referă la faptul că Germania a profitat de vidul legislativ al proaspetei Românii liber-democratice şi de debandata din toată Europa de Est pentru a permite ca să acţioneze la noi o mafie a deşeurilor.

"Problema deşeurilor este aşa cum se ştie o problemă delicată, care ne frămîntă pe toţi şi pe care o regretăm. Astfel, ţări occidentale (în special Germania) au început să profite de vidul legislativ, semi-haosul din Estul Europei, căutînd să scape de propriile deşeuri. O asemenea stare de vid legislativ a constituit-o pentru ei, România, unde au găsit teren prielnic spre a crea o reţea, numită mafia deşeurilor, o mafie asemănătoare celor ce se ocupă cu drogurile. Fără îndoială, un cadru cît de cît legal, în privinţa intrării deşeurilor în ţară, a existat. Dar nu este mai puţin adevărat că faţă de acest cadru legal a existat şi o reţea a corupţiei care a implicat în cele din urmă nu organisme de stat, ci firme particulare", spunea Georgescu. Se mai spune despre faptul că ministrul român al mediului va avea întâlniri cu omologul german pe tema asta, căs e va emite o hotărâre de guvern "privind regimul de import al reziduurilor de orice natură", cu care "sper să punem capăt acestei mafii a deşeurilor". Şi că România nu are posibilitatea să distrugă aceste deşeuri şi nici nici să le folosească, iar "vinovaţii trebuie acţionaţi în judecată şi de o parte şi de alta", spunea, tot atunci Călin Georgescu, consilier al ministrului mediului, citat de Tribuna.

A doua apariţie: 4 februarie 2003, la Mediaş

A doua apariţie (care a scăpat presei vigilente de la "centru") a fost în 2003, când a fost prezent la Mediaş, ca invitat al primarului Teodor Plopeanu, în contextul demarării programului "Agenda locală 21". Ştirea poartă titlul "Programul "Agenda locală 21" demarează la Mediaş". Aici Călin Georgescu apare ca "executive director and CEO la National Centre for Sustamble Development"

"Cum vă spunea domnul primar, municipiul Mediaş va beneficia de acest program începând cu acest an. Se va desfăşura un an, un an şi jumătate, astfel încât, la finalul acestuia, vom avea următoarele rezultate: municipiul Mediaş va avea o strategie locală de dezvoltare pe termen lung, de cel puţin 20 ani. Vor fi trasate obiectivele de dezvoltare ale municipiului, astfel că, indiferent cine va veni la conducerea acestuia, va trebui să le respecte şi toată lumea va trebui să le sprijine. Punctul doi va fi un plan de acţiune pe un termen scurt, de 3-4 ani. Un alt document va reprezenta proiectele prioritare ale municipiului Mediaş. Toate aceste documente vor fi făcute, împreună cu primarul, de către toţi cetăţenii Mediaşului. La modul cel mai concret vor fi implicaţi toţi cei 55 de mii de locuitori, într-un an şi jumătate, într-un dialog permanent cu Primăria" declara atunci Georgescu.

A treia apariţie: 4 martie 2003

A treia apariţie este tot din 2003, 4 martie, când Călin Georgescu, in funcţia de director al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, este anunţat că va sosi la Sibiu şi ulterior, Mediaş, împreună cu reprezentantul rezident în România al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Soknan Han Juung.

Vizita este făcută în contextul în care Sibiul a fost ales pentru a face parte din “Agenda 21”, Programul ONU pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. "Sibiul a îndeplinit condiţiile impuse de ONU pentru a face parte din acest program (existenţa unei strategii de dezvoltare pe 12- 20 de ani, existenţa unor proiecte de perspectivă pe 5 ani) şi va avea, astfel, şansa accesării unor fonduri ONU" se spune în materialul care poartă titlul "Sibiul va primi bani de la ONU".

5 martie 2003, a parta apariţie, cea faimoasă. Plus una mai puţin faimoasă

A patra apariţie a lui Călin Georgescu în Tribuna (şi cea mai faimoasă) este urmarea apariţiei din 4 martie. Adică deschiderea Agendei 21 la Sibiu. Ştirea se numeşte "Agenda 21 – deschisă şi la Sibiu. ONU ne învaţă cum să atragem investiţiile" şi se referă la faptul că Sibiul a fost inclus programul Organizaţiei Naţiunilor Unite “Agenda 21”.

Atunci a avuut loc uluitoarea şi incredibila întâlnire a lui Klaus Iohannis, pe atunci primar al Sibiului, cu viitorul prezidenţiabil Călin Georgescu, pe atunci, repetăm, directorul Centrului Naţional de Dezvoltare Durabilă, care a însoţit pe reprezentantul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în România, Soknan Han Jung On.

Redăm aici ştirea completă:

Agenda 21 – deschisă şi la Sibiu. ONU ne învaţă cum să atragem investiţiile

*Primarul Johannis spune că va insista pe dezvoltarea industriei IT şi a tehnologiei de vârf *

"Includerea Sibiului în programul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) “Agenda 21”, a devenit, de ieri, oficială. Reprezentantul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în România, Soknan Han Jung On (foto), şi directorul Centrului Naţional de Dezvoltare Durabilă, Călin Georgescu, au discutat cu primarul Sibiului, Klaus Johannis, despre implementarea “Agendei 21” la Sibiu.

La conferinţa de presă, Călin Georgescu a explicat că menirea programului este de a dezvolta în administraţia locală structuri capabile să atragă investiţii majore în descentralizarea administraţiei şi în parteneriate publice/private. Sibiul urmează să elaboreze, în următoarea perioadă, Strategia locală de dezvoltare durabilă pe 20 de ani şi un Plan local de acţiune pe următorii 4 ani. Implementarea programului presupune înfiinţarea unui Consiliu Local de coordonare a Agendei Locale 21, în care vor fi cooptate instituţii importante, ONG-uri, instituţii mass-media etc.

Reprezentanţii ONU au precizat că proiectele se vor axa în special pe infrastructură şi au dat un exemplu de reuşită a implementării programului. Municipiul Rm. Vâlcea va semna un acord cu una din cele mai mari compani de apă din lume , Global Water, pentru reabilitarea sistemului de apă şi canalizare.

Primarul Klaus Johannis s-a arătat încântat de discuţiile purtate şi a spus: “Sunt sigur că proiectul va fi o reuşită în Sibiu şi sper ca astfel să deschidem noi oportunităţi. Eu cred că Sibiul are un viitor în domeniul IT şi dacă mă întrebaţi care ar fi priorităţile Sibiului, cred că ar trebui să ne axăm pe dorinţa de a face aici un centru al tehnologiei de vârf".

O apariţie mai "anonimă", în acelaşi ziar din 5 martie 2003

O apariţie "mută" la nivel central (nu era interesantă că nu era cu Iohannis) dar pe aceeaşi temă a Agendei 21 dar privind Mediaşul, apare, în aceeaşi ediţie a Tribunei, în pagina 16. Ştirea poartă titlul "Agenda 21. Strategia pentru dezvoltare pe termen lung şi planul local de acţiune ale Mediaşului vor fi gata într-un an".

Spicuim: "Municipiul Mediaş, alături de Sibiu şi de alte şapte administraţii locale din România, are şansa de a beneficia de suportul Programului Agenda 21, al Naţiunilor Unite, program în care a fost inclus şi oraşul de pe Târnava Mare, după intervenţii susţinute ale primarului Teodor Plopeanu. De altfel, eforturile şefului administraţiei medieşene au fost evidenţiate în mod deosebit, ieri, în conferinţa de presă, de ambasadorul Naţiunilor Unite, doamna Soknan Han Jung, prezentă la Primăria Mediaş, alături de directorul Agendei 21 pentru România, Călin Georgescu". Pe lângă apologia la adresa primarului, avem aici şi un citat, destul de heirupist, din Georgescu (ceea ce la Sibiu nu aveam), trecut ca director pentru România al Agendei 21: "Trebuie să se înţeleagă că nu venim cu bascula cu bani, că vrem să determinăm o muncă a tuturor, a administraţiei, agenţilor economici şi a populaţiei. Scopul este dezvoltarea durabilă, iar pentru atingerea lui nu cred că va fi cineva care să nu pună umărul”.

Ce s-a ales de acea Agendă 21 nu mai ştim şi la acest moment, nici nu ne preocupă în mdo deosebit. Noi am zis că să vă ajutăm cu informaţii directe, la prima mănă, că nu e nimic secret. Pentru alte nelămuriri, vă stăm la dispoziţie. Numai bine.

 

 

Autor
13 decembrie 2024 la 15:48
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
175 de dosare penale pentru conducerea sub influența alcoolului și a drogurilor
În perioada 16–18 iunie polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu au desfășurat acțiuni ample de prevenire a accidentelor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
(ACTUALIZARE) Incendiul de la Săcădate a fost lichidat. O casă și patru anexe gospodărești, mistuite de flăcări
ISU Sibiu transmite în jurul orei 22:40 că incendiul de la Săcădate a fost lichidat. În urma acestuia...
Actualitate
2 min de citit
acum 12 ore
Cum a condus uciderea unei sibience la cea mai mare eroare judiciară din România
Familia unor sibieni respectabili era zguduită acum 48 de ani, în 1977,  de vestea asasinării singurei  lor fiice, tânăra de...
Actualitate
7 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Trei monumente istorice din județ vor fi restaurate
Consiliul Județean Sibiu susține salvarea și punerea în valoare a monumentelor istorice din județul Sibiu, drept pentru care...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
26 de echipe, dintre care 3 pro-continentale la startul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Premii speciale în memoria lui Rebellin și Gianni Savio
La ediția din acest an Turului Ciclist a, Sibiului și-au anunțat participarea 26 de echipe. Trei dintre ele...
Actualitate
3 min de citit
acum 14 ore
Începe FITS 2025 – Sibiul devine o scenă imensă: spectacole impresionante, instalații remarcabile și sute de artiști stradali din toată lumea
Vineri începe cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Şi în acest an...
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 14 ore
Tensiunile din Filarmonica Sibiu, evaluate de un subsecretar de stat
„Dialogul social privind susținerea Filarmonicii de Stat Sibiu pentru identificarea soluțiilor legale și echitabile în interesul angajaților, al...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Un sfert din populația Sibiului are legitimație la Selgros
Deschis recent pe Calea Șurii Mari, Selgros Sibius-a bucurat de mare interes din partea sibienilor, încă dinaintea inaugurării....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
O femeie s-a răsturnat cu motocicleta în afara drumului, lângă Dârlos
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un autoaccident produs pe DJ 142A, în afara localității Dârlos. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Ciocnire între două mașini la Mediaș. O femeie a fost rănită
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un accident produs pe strada Târgului din municipiul Mediaș. „Din primele verificări efectuate...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Motociclist rănit pe Transfăgărășan
Polițiștii rutieri au intervenit joi la un accident produs pe DN 7C, (Transfăgărășan) la km 124 + 350...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Campania de donații a Maratonului Internațional Sibiu continuă până pe 1 iulie. 21 proiecte mai au nevoie de finanțare
21 dintre cele 54 de proiecte susținute la ediția din acest an mai au nevoie de sprijin pentru...
Actualitate
5 min de citit