Familia unor sibieni respectabili era zguduită acum 48 de ani, în 1977,  de vestea asasinării singurei  lor fiice, tânăra de nici 20 de ani Anca Rodica Broscoțean, iar despre ceea ce avea să urmeze în acest caz se vorbește încă în lumea justiției ca despre cea mai mare eroare judiciară din România.

Aflată la București pentru admiterea la Academia de StudiiEconomice,  Anca  dispăruse pe 6 iulie de la locuința gazdei sale de pe strada Traian din Capitală. Două zile mai târziu, pe 8 iulie, în București, în Parcul Operei de astăzi,  este  descoperit un  pachet cu bucăți din trupul fetei (brațele),  primul dintre cele șase  pachete împrăștiate prin București de ucigaș. Capul Ancăi a fost descoperit, separat, împachetat în mai multe pungi, în toaleta publică de lângă Spitalul Colțea.

La Sibiu, soții Broscoțean, cetățeni stimabili ai orașului, trăiau deja de câteva zile  coșmarul dispariției fetei. Le erau alături, cu speranță, toți apropiații. De altfel, familia Broscoțean era destul de cunoscută în comunitate. Tatăl  Ancăi, medicul veterinar Florin  Broscoțean, lucra  la Direcția Agricolă a județului, iar mama, Rodica,  la UJCM – Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești.  Locuiau în oraș,  într-o casă  de pe strada Ștefan cel Mare, lângă Școala 4,  aveau o fată frumoasă, iar aceasta, la rândul ei, așa după cum rezultă din documente, avea la rândul ei un prieten a cărui fotografie o purta sub capacul unui ceas…

Cine își putea imagina că șansele la fericire ale acestei familii aveau să se stingă atât de dramatic?

Așadar, după data de  8 iulie 1977, analizele confirmă că părțile umane descoperite in București aparțin Ancăi. De asemenea, analizele dovedesc că fata fusese violată și sugrumată la câteva ore după plecarea de la locuința gazdei sale, adică pe 6 iulie, aproximativ la ora 15 sau 16.

România trecuse, cu doar câțiva ani înainte, prin coșmarul ucigașului Ion Rîmaru, autorul a patru crime și șase tentative de omor (toate femei) . Vinovatul a fost prins după un an de zile, timp în care a terorizat Capitala. Așa se face că, în 1977, autoritățile nu puteau concepe prinderea criminalului decât cu rapiditate. De altfel, Nicolae Ceaușescu personal a ordonat prinderea criminalului în maxim 10 zile, iar organele, s-au conformat: se constituție un colectiv de cercetare penală și unul de coordonare, iar ședințele de analiză au loc, la început , de trei ori pe zi. Implicarea era la nivel foarte înalt, cu participarea comenzilor Inspectoratului General al Miliției  și Miliției București și a sute de ofițeri și subofițeri. Presați de timp și de interesul ˝ conducerii superioare ˝ anchetatorii conturează o pistă și este  arestat, pe 21 iulie,  Gheorghe Samoilescu (26 ani) , un șofer de taxi care o cunoscuse pe victimă cu un an înainte, la București, care îi făcuse fără succes acesteia avansuri și care, finalmente, îi furase în 1976 un lănțișor de aur.

Între timp, la Sibiu, pe 15 iulie, familia Broscoțean își inmormântează fiica în condiții de un dramatism greu de descris.

Samoilescu este audiat zile în șir,  iar în mod curios  apar probe: sânge din aceeași grupa cu a victimei în baie,  fire de par în aspirator… Anchetatorii reușesc să obțină chiar o recunoaștere a vinovăției. În paralel, presupusului ucigaș  îi arestează soția și îi trimit pe cei  trei copii ai săi la orfelinat…

Probele în raport cu șoferul de taxi nu conving, însă,  toți anchetatorii din colectiv, ba  unii dintre ei cer  chiar punerea  în libertate a lui Samoilescu, presupunând că simplul furt al lănțișorului,  cu un an înainte, nu este un motiv de crimă.

Cu toate acestea, ajuns în fața instanței, Samoilescu este condamnat la 25 de ani de închisoare.

Încarcerarea lui produce aslte drame. Părinții lui Samoilescu se sinucid. Mama lui  se electrocutează intenționat, iar tatăl se spânzură. Lasă un bilet în care scria  ˝nu mai puteam suporta teroarea˝…

In elanul lor, anchetatorii au socotit moartea celor doi drept o confirmare a propriilor teorii, nicidecum un rezultat al zecilor de ore de anchetă și  chiar a bănuielii nefondate transmisă de autorități, că au fost complici cu fiul.

În 1980, în timp ce Samoilescu se afla în pușcărie iar familia lui se destrămase, în casa unui anume RomcaCozmici, tot în București, sunt găsite bucăți din cadavrul unei femei. Individul, bolnav psihic, ucisese o tânăra de 28 de ani, o tranșase și îi păstra bucăți din corp în balcon și in alte spații. Cozmici  declară senin că tot el a omorât-o și pe sibiancă, în urmă cu trei ani și oferă  detalii concludente.

Într-un articol semnat de Răzvan Savaliuc în decembrie 2010 în Lumea Justiției, sunt consemnate o parte dintre probele conform cărora nu Samoilescu, ci Cozmici , o ucisese pe sibiancă: ambalase bucăți din trupul victimei în obiecte de îmbrăcăminte ale părinților lui, vânduse cerceii victimei, care aveau niște caracteristici aparte,  unei persoane care a confirmat acest lucru, soția lui a purtat încălțările victimei o vreme, iar ceasul cu fotografie prietenului Ancăi Broscoțean în interior a fost purtat de soția ucigașului…

În timp ce la Sibiu familia tinerei retrăia, după trei ani, experiența condamnării ucigașului unicului copil, la București, se constată falsificarea probelor și se confirmă condițiile de anchetă ale lui Samoilescu, torturat pentru a recunoaște o faptă pe care nu a comis-o. De altfel, este foarte probabil ca cei 25 de ani de închisoare hotărâți de instanță să fie rezultatul unor indicii pe care judecătorii le aveau în legătură cu înscenarea. Altfel, la acea vreme, puteau dicta pedeapsa capitală.

Răzvan Savaliuc explică și reacția anchetatorilor în fața noii realități:

˝ Generalul de Miliție Valeriu Buzea, unul dintre principalii autori ai înscenării judiciare (fost vicepreședinte al PRM, azi decedat) a trimis un echipaj de asasini, să-l omoare pe Samoilescu în penitenciar. Norocul taximetristului a fost că la 17 ianuarie 1981, Direcția a VI-a Cercetări penale a Securității a aflat de caz și, intuind pericolul, a trimis o echipă la închisoare care l-a salvat pe Samoilescu cu o oră înainte de sosirea milițienilor trimiși să-l lichideze (cel mai probabil prin înscenarea unei sinucideri) ˝.

În 1996, Petre Mihai Băcanu publică în România Liberă, în detaliu, Raportul secret scris în decembrie  1980 de  lt.colonelul Tudor Stănică, de la Inspectoratul General al Miliției  în legătură cu ilegalitățile din dosarul lui Samoilescu. Militianul ˝dădea în gât˝ practicile din ancheta inițială…

Întreaga poveste a ajuns pe masa lui Nicolae Ceaușescu, iar acesta a decis să ignore vinovățiile evidente. Niciunul dintre cei implicați în fabricarea dosarului Samoilescu nu a suferit consecințe penale.

Ca fapt divers: așa cum se întâmpla cu multe dintre realizările Securității sau Miliției, Cazul ANCA a fost subiect de carte. Scriitorul de romane polițiste Horia Tecuceanu, cel care a creat personajul ˝căpitanul Apostolescu˝ , celebru în epocă, a imaginat plecând de la realitățile oficiale, o poveste publicată în 1979 la Editura Cartea Românească. După Revoluția din 1989, aflând adevărul, a scris o alta, intitulată ˝Afacerea Samoilescu-Cozmici. Cadavrele ciopârțite ˝ (Editura Cartea Românească, București, 1993).

Cozmici, deși bolnav psihic, a fost condamnat la moarte și executat.

Samoilescu a ieșit din pușcărie în 1981 și a trăit până în 2005.

Nicolae EREM

Raportul secret al lt.col Stanică – publicat in România liberă din 1996

RomcaCozmici – fotografie publicată de Evenimentul istoric, 2 aprilie 2020

Anunțul înmormântării Ancăi Broscoțean – Tribuna, 13 iulie 1977

Nota Securității în legătura cu felul în care s-a întocmit dosarul lui Gheorghe Samoilescu – Lumea Justitiei, decembrie 2010