Trei solişti sibieni se luptă să câştige festivalul „Mamaia”. Printre ei, Adi Ordean

Trei solişti sibieni se luptă să câştige festivalul „Mamaia”. Printre ei, Adi Ordean

Cunoscutul muzician Adrian „Adi” Ordean, alături de mai tinerele Dominique Simionescu şi  Cristiana Sofia Damian vor fi reprezentanţii indirecţi ai Sibiului la ediţia din acest an a Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia”, ei calificându-se la secţiunea „creaţie” a festivalului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Trei sibieni unesc generaţii şi viziuni diferite în cursa pentru marele trofeu, într-un moment deosebit pentru muzica uşoară românească”, transmite, cu acest prilej, Asociaţia „Domy Music Star”-Sibiu.

Adrian Ordean participă la „Mamaia” cu o melodie compusă pentru Dominique Simionescu. Adi Ordean s-a născut la Sibiu în 10 martie 1955 şi este unul dintre cei mai prestigioşi compozitori şi instrumentişti ai României. A debutat muzical la formaţia „Stereo” (avându-l coleg pe un alt interpret cunoscut sibienilor, Adrian Orlea şi de Kurt Vass şi A drian Opriţă), apoi, un timp, la cunoscutul pe atunci „Grup 74”. Adi Ordean a făcut parte din prima componenţă a formaţiei locale „Riff” în 1979 (chitară/vocal). După un popas la formaţia bucureşteană „Sens Unic”, în 1981 este „cerut” de o altă legendă a muzicii româneşti, Liviu Tudan, ca să facă parte din componenţa formaţiei „Roşu şi Negru”, alături de care, a cântat şi compus până în 1988. Din 1988, va fi în componenţa „Compact B” cu care scoate cunoscutele hituri „Cine eşti tu oare”, „După ani şi ani”, „Trenul Pierdut”, sau „Singur te caut în noapte”. Din 1996, formează împreună cu Leo Iorga, fostul vocal de la Compact B, formaţia „Schimbul 3”. În aceeaşi perioadă, Ordean pune bazele primului studio românesc privat de muzică, „Migas Real Compact” . Tot din anii 90 înfiinţează formaţiiile de muzică pop: „Amadeus” (exclusiv feminină şi instrumentală) şi „A.S.I.A.” (care a ocupat topurile în acea perioadă). În 2012, înfiinţează formaţia „Ordean”, apoi cântă alături de fostul vocalist al lui Compact B, Leo Iorga, în trupa „Leo Iorga & Ordean” ulterior „Pact”.

Dominique Simionescu trăieşte în Sibiu, este artist şi profesor de canto. Cântă de la 8 ani, iar pe parcursul anilor a câştigat numeroase premii, a participat la show-uri TV şi a cântat alături de numeroşi artişti ca: Luminiţa Anghel, Pepe, trupa „Taylor,” Tudor şi Ciprian Parghel, Dan Dimitriu sau Nicolae Caragia. Predă canto la Palatul Copiilor Sibiu şi are propriul studio de canto „Domy Music Star”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: Asociaţia „Domy Music Star”-Sibiu

Cristiana Sofia Damian, cea mai tânără dintre cei trei sibieni participanţi anul acesta la Mamaia, este deja prezentă pe scene importante din România şi străinătate. A acumulat peste 30 de premii naţionale şi internaţionale şi, la rândul ei, scrie şi compune muzică, fiind membră UCMR-ADA. A fost remarcată de profesionişti ai industriei, precum Ozana Barabancea, Codruţ Croitoru şi Viorel Gavrilă. Cristiana va concura la Mamaia cu o piesă semnată de un alt superstar al muzicii uşoare româneşti, Adrian Daminescu, una din vocile emplematice ale anilor ’80-’90.

Sursa foto: Asociaţia „Domy Music Star”-Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Participarea celor trei sibieni în finala de Creaţie de la Festivalul Mamaia 2025 nu este doar o simplă coincidenţă geografică, ci o simbolistică profundă: un dialog puternic între generaţia care a pus bazele muzicii moderne, prin compozitorii care au semnat piesele şi o generaţie de pionieri artistici ai viitorului care se întâlnesc în acelaşi punct – pe scena unuia dintre cele mai importante festivaluri de muzică uşoară din România. Mamaia 2025 se anunţă, aşadar, nu doar un festival al muzicii, ci un dialog emoţionant între generaţii”, mai transmite comunicatul asociaţiei „Domy Music Star”-Sibiu.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
07 august 2025 la 16:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 22 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.