Tot ce trebuie să ştii despre depunerea Declaraţiei Unice, Formular 212. D.G.R.F.P Braşov vine în întâmpinarea contribuabililor cu precizări

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov informează contribuabilii referitor la faptul că, pot depune declaraţia unică (formular 212) pentru declararea/ definitivarea veniturilor realizate în anul 2023, impozitului aferent acestora şi, după caz, a contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2023 ( în Capitolul I) precum şi pentru estimarea veniturilor pe care le vor realiza în anul 2024, a impozitul aferent acestora şi, în funcţie de nivelul veniturilor, a contribuţiilor sociale datorate sau pentru care optează în anul 2024 (în Capitolul II), anunţă Luiza Geambașu, consilier în cadrul  Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Ca urmare a recentelor modificări legislative, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu face următoarele precizări: 
"❖ persoanele fizice care au chiriaşi persoane juridice sau alte entităţi care conduc evidenţă contabilă, nu mai au obligaţia, începând cu anul 2024, să depună declaraţia unică, impozitul fiind reţinut la sursă şi declarat de către aceşti chiriaşi;
❖ persoanele fizice care obţin venituri din chirii nu mai au posibilitatea să opteze în anul 2024 pentru evidenţa veniturilor şi cheltuielilor în sistem real. Aceştia determină venitul net anual prin scăderea din venitul brut anual (reprezentat de chiria anuală conform contractului) a unei cote forfetare de cheltuieli de 20%;
❖ persoanele fizice care la sfârşitul anului 2023 au în derulare mai mult de 5 contracte de închiriere nu mai au obligaţia evidenţierii veniturilor şi cheltuielilor în sistem real, aceste persoane fiind obligate să determine venitul net anual aferent fiecărui contract pe baza cotelor forfetare de cheltuieli de 20%;
❖ persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente vor datora, pentru anul 2024, contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cotă de 10% din venitul net anual realizat, cu excepţiile prevăzute de lege. CASS se va putea deduce din venitul net anual, pentru stabilirea venitului impozabil.
❖ persoanele care obţin venituri impuse în sistem real din activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, chirii, activităţi agricole, piscicultură, silvicultură precum şi câştiguri din investiţii care se declară în declaraţia unică şi venituri din străinătate de natura celor enumerate, inclusiv pensii din străinătate, pot direcţiona, prin completarea declaraţiei unice, până la 3,5% din impozitul datorat către entităţile non profit/unităţile de cult din impozitul aferent veniturilor obţinute în anul 2023 (începând cu veniturile anului 2024 nu mai există această posibilitate decât pentru cei care obţin venituri salariale).
 Termenul legal de depunere a declaraţiei unice este 25 mai 2024 care, împlininduse într-o zi nelucrătoare, se prelungeşte până la data de 27 mai 2024. Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679.

Declaraţia unică se poate depune:
• prin mijloace electronice de transmitere la distanţă:
– prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual”, accesând website-ul
www.anaf.ro, secţiunea „Depunere declaraţie unică şi alte formulare SPV-PF”;
– prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, prin utilizarea unui certificat digital calificat;
• în format hârtie, la registratura organului fiscal competent sau prin poştă cu confirmare de primire.
Recomandăm depunerea Declaraţiei unice (formular 212) prin mijloace
electronice de transmitere la distanţă, modalitate care permite depunerea declaraţiei la orice oră şi zi a săptămânii, evitarea deplasării şi aglomeraţiei de la ghişeu şi primirea unui feed-back rapid cu privire la validitatea declaraţiei", au explicat, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Compartimentului Comunicare, Relaţii Publice şi Mass Media din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

08 martie 2024 la 19:36
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit