Toamna aduce olari din toată țara la Sibiu

Toamna aduce olari din toată țara la Sibiu

Peste 120 de olari și familii de meșteri sunt așteptați sâmbătă, 2 septembrie și duminică, 3 septembrie, la cea de-a 57-a ediție a Târgului Olarilor de la Sibiu. Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La sfârșitul acestei săptămâni, Piața Mare din centrul Sibiului redevine locul de întâlnire pentru olari ce lucrează lutul urmând vechi tehnici deprinse la roată și pentru ceramiști care promovează noi modele decorative. Totul se întâmplă la Târgul Olarilor, manifestare etalon ajunsă la cea de-a 57-a ediție, prin care sibienii și turiștii pot lua pulsul olăritului contemporan și pot achiziționa atât obiecte utilitare, cât și decorative, realizate din lut. Astfel, nu vor lipsi oalele și ulcele, blidele, cănile de vin sau țuică, vasele pentru sarmale, decorațiunile cu motive florale sau abstracte, cahlele, podoabele, statuetele și machetele de case tradiționale.

Interactivitatea va defini și această ediție a Târgului Olarilor, căci, respectând tradiția, meșterii vor oferi demonstrații la roata olarului și vor invita vizitatorii să încerce chiar ei să modeleze lutul sau să îl picteze, în cadrul atelierelor deschise atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Târgul Olarilor este unul dintre cele mai apreciate evenimente de cultură tradițională din Sibiu, demonstrând că vechea utilitate de spațiu comercial a Pieței Mari e încă actuală și demonstrând, totodată, că unul dintre cele mai vechi meșteșuguri – olăritul – e viabil și în secolul al XXI-lea.
 
Târgul Olarilor poate fi vizitat în Piața Mare din Sibiu, în 2-3 septembrie 2023, orele 8-22.

 Custom Image Custom Image Custom Image

30 august 2023 la 10:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.