THAT DAMNED RUSSIAN WOMAN

THAT DAMNED RUSSIAN WOMAN

Rodica Raica, SUA

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În multitudinea imposibil de cuprins a aparițiilor literare interesante, sunt scriitori care manifestă o sinceră plăcere a utilizării tehnicilor marketingului, devenind cunoscuți în interval de timp uimitor de scurt. Pe de altă parte, există autori reticenți la «arta marketingului», care, în ciuda unor ani de mare prolificitate, au o timiditate înnăscută în a-și face cunoscute operele lor și așteaptă în tăcere ca ele să fie descoperite în timp. Adi Travadi este una dintre aceste creatoare care speră să fie descoperite treptat, atât de criticii literari cât și de cititorii care au trăit vremurile tulburi ale comunismului. Scriitoarea a trăit o experiență literară bogată ca poetă, dar și ca autoare a șapte opere epice, printre care țin să menționez: “Blestemanta de rusoaică”, 2001, « Mirajul iubirii » publicat în 2003, “Răscrucea” și “Homo tranzitus”, 2006.

Tipărit în original, la Editura “Semne”, din București, în 2008, sub titlul “În vâltoarea vremurilor”, romanul scriitoarei Adi Travadi a fost recent tradus de Vera Maria Neagu și publicat la Virgo e Books Publishing, New York, 2021, sub titlul “That damned Russian woman”. Într-un univers deschis, în care informația, arta, cultura circulă nestingherite, pentru cititorii cunoscători ai mai multor limbi, traducerea în limba engleză a acestui roman dă posibilitatea tuturor anglofililor să descopere o lume mai puțin cunoscută celor care nu au trăit în “țarcul”  comunist, din timpul « domniei » lui Ceaușescu.

După ce Adi Travadi a părăsit țara natală, Rusia, în anii deplinei maturități, spre a se stabili la București, însușirea limbii române a devenit pentru ea mai mult decât un obiectiv practic, în vederea comunicării familiare, ci chiar o profesiune de credință. După ce a studiat cu tenacitate limba română din operele clasicilor, ea a ajuns să scrie mai multe romane în limba lui Rebreanu, cu măiestria și talentul celor născuți în România. Nici o clipă, parcurgând romanele sale, nu ai sentimentul că limba română nu este limba ei nativă.

Traducerea titlului în « That damned Russian woman » Blestemata de Rusoaică”, pune în prim plan unicitatea caracterului protagonistei, individualitatea ei, caracterizarea ca “blestemată” având conotația de: impenetrabilă, obstinată, imposibil de stăpânit, dar în același timp, adjectivul îi revelează Ritei calități unice, puternice, care o ridică deasupra tuturor. «A naibii femeie !» e un elogiu adus femeilor desăvârșite în calitățile lor.

Rita, personajul principal al romanului, « rățușca cea urâtă », nedorită de tatăl ei, care sperase ca al doilea copil să fie băiat, a crescut în umbra surorii, Marina, de o frumusețe desăvâșită, admirată de toată lumea, răsfățată nu numai de toți membrii familiei cât și de străini. Cu timpul, Rita devine “lebăda plină de șarm și sensibilitate”, o împletire “a răzvrătirii și supunerii”, trăsături care o definesc de-a lungul unui destin dramatic, tracasat, spectaculos, într- o eternă căutare a armoniei și a unei profunde înțelegeri a existenței umane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ciuda excepționalelor sale abilități intelectuale, care îi permiteau să urmeze orice universitate de prestigiu din Moscova, Rita se înscrie la Facultatea de Geologie, spre marea dezamăgire a părinților.

Veșnic dornică de senzații tari și de trăiri limită, alături de Liudca, colega ei de cameră, Rita trăiește plenar anii de formare, trecând prin numeroase aventuri în care se luptă cu dorința de a fi adulată, așa cum recunoaște când afirmă: « îmi place să fiu curtată, dar în fond sunt rece și lucidă » (p. 177). Ea își manifestă dorința de a călători liberă, cu autostopul, prin Caucaz, prin Crimeea. Nu lipsesc nici experiențele tragice, ca tentative de viol, care o marchează profund.

Tipologic vorbind, Adi Travadi creează un personaj mai rar întâlnit în literatura română contemporană. Căsătoria cu un student român, Dan, o aduce pe Rita pe un tărâm străin, dar puterea ei de adaptare, amabilitatea cu cei din jur în familie și la serviciu, puterea de muncă și profesionalismul îi fac tranziția și « adopțiunea » relativ fluide. Definindu-și condiția, ea conchide: « sunt un om al planetei, ea este țarcul meu ». Așa obișnuia Rita să îi răspundă mamei, Tania, care își dorea fata reîntoarsă acasă. Dan, care își găsise un post de inginer la Ministerul Transporturilor, o aduce pe Rita într- o Românie efervescentă, în care se producea trecerea forțată la industrializare, cu schimbări radicale pe plan economic, social și politic. Ea descoperă o lume într-o continuă transformare, unde se ridică uzine, fabrici, cartiere noi muncitorești, baraje. Oamenii aveau inițial speranțe în Ceaușescu până când, cu pași rapizi, populația a început să înțeleagă prețul imens pe care îl avea de plătit pentru implinirea visurilor «mărețului conducător». Penuria alimentară, cozile infernale la alimentele de bază, imposibilitatea de a găsi medicamentele necesare în farmacii sau spitale, crizele de energie electrică și căldura cu precădere în anotimpul de iarnă, generau în toată țara o luptă continuă de subzistență, în care erau privilegiați cei din protipendada politică, ei trâmbițând epoca de aur a piramidei sociale.

După repetate căsătorii, toate nereușite, Rita, în ciuda eforturilor pe care le depune în relațiile conjugale, se vede nevoită să renunțe la idealul mariajului și descoperă bucuria dată de refugiul în arta picturii. « Rita nu dorea decât să fie suverană prin tablourile sale », arta devenind refugiul care îi schimba destinul și care o ajuta să accepte lipsa zilnică a copilului ei, preluat cu forța de Dan. Atașamentul față de băiat este extrem de profund și, în urma pierderii lui în mod tragic, Rita nu mai are resursele de a-și continua viața, în ciuda sprijinului necondiționat al lui Ștefan.

Personjele romanului, bine conturate, sunt surprinse în diverse ipostaze și descrise cu o mare profunzime analitică, scriitoarea fiind înzestrată cu o deosebită sensibilitate și cu un simț psihologic natural. Ea dovedește o surprinzătoare puterea de disecare și redare în cuvinte a unor sentimente și trăiri atât de variate, abilitate atestată și în romanul “Răscrucea”.

Stilul captivant al scrisului romancierei face ca lectura să devină o plăcere ce nu se dorește întreruptă până la finalul cărții și lasă o puternică amprentă asupra cititorului.

Traducerea se pare că este efectuată printr-o aplicație; ca urmare, ea este uneori mai greoaie, mai departe de spiritul limbii literare. Alteori, traducătoarea reușește să surprindă înțelesul mai profund, autentic al întregului context, dând frazelor sensul exprimat cu atât talent de autoare în forma originală a romanului.

 

05 decembrie 2023 la 13:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 38 minute
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Şelimbărul obţine pe final a doua victorie din acest sezon. Monea intră şi marchează
Echipa din Şelimbăr a câştigat, în urmă cu câteva minute, jocul de pe teren propriu cu ASA Tg....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.