Tehnolemn, din Sibiu la Chamonix: trei decenii cuprinse în arta reabilitării clădirilor istorice

Când spui Tehnolemn, nu te gândești doar la tâmplărie, ci la o adevărată aventură de 30 de ani, pornită cu un fax și câțiva oameni curajoși. Fondatorul Eugen Mitea povestește cum firma de familie, născută în 1994, a reușit să crească odată cu piața și să rămână mereu în trend prin investiții inteligente. Dacă la început erau ferestre și uși pentru clienți entuziasmați de nou, astăzi portofoliul Tehnolemn bifează proiecte cu ștaif și multă răbdare: Casa Mița Biciclista din București, un simbol restaurat cu grijă, sau Schitul Darvari, unde lucrările se întind pe ani buni, căci patrimoniul cere migală și respect. Și nu se opresc aici. Din Chamonix până la Păltiniș, de la hotelul Castelnor la vile boeme ori clădiri istorice, echipa Tehnolemn a arătat că lemnul stratificat nu e doar un material, ci un personaj principal într-o poveste despre rezistență, rafinament și durabilitate. Cu exporturi în Germania, Italia și Franța, dar și cu o clientelă de nișă în România, Tehnolemn preferă calitatea în locul volumului, seriozitatea în locul compromisului și eleganța în locul modei trecătoare. Pe scurt, o companie care dovedește că „în Sibiu se poate” și care transformă fiecare fereastră într-o filă de istorie contemporană.

Tehnolemn, înființată în 1994, a trecut borna primelor trei decenii. Care sunt etapele importante în evoluția companiei?

Eugen Mitea, fondator Tehnolemn: Într-adevăr, am înființat-o în 1994 și este o afacere de familie. Am plecat împreună cu tatăl meu. Atunci erau alte vremuri, am pornit cu un aplomb foarte mare. Se simțea în piață lipsa producătorilor de tâmplărie. Nu prea exista concurență. Trecând anii, a apărut și concurența. Și atunci a trebuit să abordăm o altă strategie. Aș putea spune că am reușit, deoarece mereu ne-am ținut în trend prin investiții. Nu există an în care să nu modernizăm.

Ați început într-o perioadă când telefoanele mobile nu existau, în timp ce astăzi AI-ul câștigă tot mai mult teren?

E.M.: Am început cu un fax. Le-am simțit și am trecut prin toate etapele evolutive, plecând de la un fax și ajungând la mașini cu comandă numerică. Am început doar noi doi cu doi angajați, apoi, în 1996-1998, ajunsesem la aproape 100 de angajați. Tatăl meu fiind mai în vârstă, era puțin mai reticent, ca după un an, doi să insiste el că nu putem să evoluăm fără tehnologie. Investițiile aș putem spune că sunt cheia succesului. Investițiile nu doar în utilaje, ci și în personal.

Dacă la început în echipa de conducere erau doi oameni, acum sunt șase – opt, toți cu studii superioare. Fapt care ne-a ajutat fantastic de mult. Deși unii la început nu înțelegeau de ce la firma Tehnolemn sunt 40 de oameni și 4 ingineri de lemn. Uite că și-au spus cuvântul.

Eugen Mitea, fondator Tehnolemn

În 2002, ați punctat o etapă importantă începând exporturile în Germania și în Italia. Iar în 2012 produsele dumneavoastră au obținut marcajul CE. Cât de dificil a fost procesul de internaționalizare, de adaptare la politicile fiscale și la cerințele piețelor externe?

E.M.: Da, a fost dificil, dar pentru a ajunge acolo a trebuit să avem o disciplină și un flux de producție, care să fie foarte bine controlat. Având o logistică foarte bine implementată, am reușit obținem marcajul CE, adică să facem teste pentru produsele noastre, și le-am făcut în Germania la Rosenheim. Pe urmă am obținut standardele internaționale ISO 9001, 14001. Până la urmă, acestea ne-au dus asigurat o trasabilitate a producției. Adică am trecut de la faza de întâmplare la prognoză.

Cât de diferite sunt piețele externe față de piața de profil din România sau față de clienți?

E.M.: Nu, nu aș putea spune că sunt diferite. Ba, mai mult, aș spune că pretențiile sunt un pic mai mari în România. Lucrurile sunt mult mai bine așezate în piețele occidentale și mult mai bine gândite decât la noi.

În anii 2000, toată lumea încerca să schimbe ferestrele, dar nu voiau lemn, ci plastic. Am luat legătura cu un mare furnizor de profile de plastic – Rehau, și le-am zis că intenționez să achiziționez utilaje, să începem să facem și tâmplărie din PVC. În acel moment reprezentantul lor s-a uitat la mine, și-a închis mapa și a zis că discuția noastră s-a terminat. Mi-a desenat un cerc și l-a împărțit în jumătate. O jumătate reprezintă tâmplăria din lemn, cealaltă jumătate o bătălie între aluminiu și plastic. «Dacă ai jumătate din piață, ce mai dorești? Un singur lucru trebuie să faci: să păstrezi contactul celor care își montează tâmplărie din plastic. Pentru că în următorii 10 ani vor deveni clienții tăi.» Au trecut cei 10 ani și, într-adevăr, așa s-a întâmplat.

Ce pondere au exporturile în cifra de afaceri?

E.M.: Cam 40% reprezintă exporturile, restul intern. Dar aș putea spune că exporturile sunt cumva ocazionale, pentru că lucrăm totuși pe o anumită nișă; nu producem tâmplărie de masă pentru blocuri. Suntem selectivi și dezvoltăm proiecte care implică un grad mai ridicat de dificultate, care se realizează pe un tablou de tâmplărie foarte bine definit. Lucrăm la reabilitare de clădiri-monument istoric, care implică respectarea unor condiții destul de drastice. Deci, lucrăm pe proiecte personalizate. Nici nu avem un furnizor care să vândă produsele noastre.

În ce piețe lucrați cu precădere?

E.M.: De exemplu, anul acesta am executat mai multe lucrări în Franța, în zona turistică Chamonix-Mont-Blanc, care impunea restricții. Spre exemplu, în perioada vârfului de sezon turistic, din noiembrie și până în martie, nu putem lucra. Doar în afara sezonului am putut dezvolta proiectul.

Cum vă poziționați pe piața din România? Aveți planuri să vă extindeți sau pentru capacitatea actuală este suficientă cota de piață pe care o ocupați?

E.M.: E o întrebare destul de dificilă în contextul actual. E foarte dificil să-ți prognozezi așa ceva. Mi-aș fi dorit să ne extindem, dar nu avem predictibilitate financiară și nici în ceea ce privește forța de muncă. Simt că experimentăm o suprapunere de crize. Din 1994 și până acum, de fiecare dată ne-am confruntat cu ceva, că era o criză a forței de muncă, că era o criza financiară, că era criza materiei prime, că era o criză politică. Dar nu se suprapuneau. Acum, în perioada aceasta, este un cumul de astfel de crize, ceea ce ne determină doar să ne menținem în piață. Deci, ne concentrăm să ne menținem clienții actuali din portofoliu și piața pe care o avem acum, nu intenționăm să ne extindem. Dacă vom trece cu bine peste această perioadă, bineînțeles că intenționăm să ne dezvoltăm, să ne relocăm producția spre zona industrială într-un spațiu mai mare.

Cum reușiți să vă creșteți reziliența la modificările impuse de Guvernul Bolojan? În ce măsură vă afectează celebrele pachete de măsuri fiscal-bugetare?

E.M.: Ne afectează foarte mult. Noi am fost considerați ca parte a activității de construcție, și, prin urmare, angajații companiei au beneficiat de unele facilități, care în decembrie 2024 au fost dintr-o dată tăiate, fără un răgaz în care să ne luăm măsurile necesare. Aveam încheiate contracte pe un an, doi, pe niște bugete calculate. Nu puteam să renegociez contractele încheiate. Deci, nu aveam la cine să mă plâng și nici cum să recuperez banii respectivi. A fost vorba de un buget suplimentar aferent angajaților pe care l-a susținut firma. Dacă angajatul își primea salariul cu 20% mai puțin, era un dezastru. Și noi încercăm să avem grijă de oameni, pentru că lipsesc. Peste criza actuală – politică și financiară – s-a suprapus și criza acută a forţei de muncă.

Este vorba despre o lipsă efectivă a oamenilor dispuși să muncească sau vorbim de o criză a forței de muncă specializată?

E.M.: Ambele sunt valabile. Tinerii nu sunt deloc interesați de acest domeniu.

Portofoliul de produse include ferestre, uși glisante, scări, decorațiuni. Care sunt tendințele actuale în preferințele clienților?

E.M.: Noi lucrăm, în special, cu designeri și arhitecți. Lucrând pentru o piață foarte specializată, când ofertăm și contractăm, facem cam tot ceea ce este necesar la o casă. Plecând de la închiderile exterioare – ferestre, obloane, uși de exterior, apoi uși de interior, scări, precum și diverse placări de perete, de tavane, uneori și mici dressing-uri. Dezvoltăm proiecte personalizate, iar ponderea produselor diferă în funcție de specific. În general, la o casă, pot să spun că ferestele reprezintă undeva la 30-40%, ușile cam la fel, iar celelalte amenajări încă vreo 20-30%.

Nu lucrăm pe stoc, doar la comandă. Din acest motiv, nu avem produse standard, de serie.

Faptul că lucrați doar pe comandă este un avantaj?

E.M.: Și da, și nu, pentru că cei care își fac case, au și ei în spate o afacere. Dacă afacerea clientului nu mai merge, sigur se blochează și ceea ce facem noi. De aceea vă spuneam că e greu să faci o predicție în condițiile pieței actuale, mai ales că nici guvernanții nu știu ce vor.

În acest context, nu este o variantă de luat în calcul să fabricați produse de serie, mai ales în perioada aceasta de criză?

E.M.: Nu ne permitem să producem în serie. Nu putem să livrăm volume mari. Și nu cred că este oportun. Dacă pierdem un client din varii motive, rămânem cu altul care merge mai departe. În schimb, dacă facem o producție de serie, iar furnizorul nu mai este o soluție viabilă, atunci este compromisă și activitatea noastră. Încercăm să fim flexibili și dinamici.

Ce avantaje oferă lemnul stratificat în proiectele dumneavoastră, în special pentru clădiri istorice sau altele de referință?

E.M.: Stratificând lemnul, reușim să controlăm forțele care există în lemn pentru a împiedica deformarea, pentru a spori gradul de rezistență, asigurând o durabilitate mai mare în timp, în comparație cu lemnul masiv. Încercăm să aducem elementele la aceleași dimensiuni la care sunt ele în formă brută, ca să putem să construim ferestrele pentru clădirile istorice.

O lucrare emblematică pe care am reabilitat-o în 2024 este Casa Mița Biciclista (n.r. cunoscută și sub numele de Casa Teodorescu apud gen. Teodorescu, activ în Primul Război Mondial) din București. A fost o lucrare de referință, aș putea spune. E o clădire cunoscută, și, bineînțeles, datorită acestei lucrări dezvoltăm în continuare proiecte pe monumente istorice în București. Dar nu sunt deloc ușoare. Acum avem un alt proiect, la Schitul Darvari, tot un monument istoric, de clasa A, la care lucrăm de doi ani și, probabil, că o vom mai face alți doi.

Ați lucrat în Sibiu pe clădiri monument-istoric?

E.M.: Prea puțin.

Adică, se confirmă proverbul: nimeni nu-i profet în țara lui?

E.M.: Exact. Lucrăm și în Sibiu, dar acum sunt mai multe proiecte private în București.

Acoperiți și zona de HoReCa?

E.M.: Da. Am lucrat la Hotel Castelnor în Păltiniș, la Casa Turiștilor.

Am lucrat foarte mult în București și în zona limitrofă, în Constanța, Timișoara, Cluj, Oradea, Satu Mare. Până în 2021-2022, partea de Oltenia, Craiova, Târgu Jiu, Turnu Severin nu exista în portofoliul nostru. Acum avem foarte multe proiecte în zona respectivă. Dezvoltăm proiecte drăguțe și interesante la Petroșani, Târgu Jiu, Slatina, Drăgășani. Deci, lumea începe să aprecieze mai mult lemnul. Își dau seama, de fapt, că într-acolo ar trebui să ne îndreptăm.

Cum vedeți în acest moment piața? Industria în care activați e dependentă într-un anumit grad de evoluția pieței de construcții, care s-ar putea spune că trece printr-o perioadă de stagnare.

E.M.: 2025 îl salvăm. 2026 e fantastic de greu. Și v-aș corecta. Stagnare, nu. E un regres fantastic. Ceea ce v-am spus despre faptul că nu avem specialiști pregătiți, la fel se întâmplă și în politică. Dacă nu au viziune și nu există lideri care să conducă, totul se va întâmpla haotic. Nu știi la ce să te aștepți. Ne dorim să ne menținem în piață, deși vă spun că și în zona Sibiului se închid unități de producție pe lemn, zi de zi. Evident, și furnizorii de materie primă resimt criza. Dacă înainte comandai cherestea de stejar stratificat pentru ferestre, nu găseai pentru nimic în lume, trebuia să aștepți 2-3 luni. Acum te sună și te întreabă dacă nu ai nevoie. Ăsta e un semn destul de rău. În proporție de 70% materialele de finisat, lacurile și vopselele provin din Italia. Acum 2 ani livrările erau la nivel de un camion pe săptămână. Acum vine un camion la trei săptămâni. Comenzile cu o vopsea mai specială la tâmplărie nu se mai pot realiza așa repede. Nu mai lucrează nimeni pe stoc. Stocul înseamnă bani imobilizați.

În ce măsură achiziționați materia primă principală din import?

E.M.: Aproximativ 70% din lemn provine din România. O parte de foioase le aducem din Slovenia și din Croația, pentru că acolo lemnul de foioase este foarte bun. Și pădurile sunt mai bine întreținute. Prin urmare, nodurile sunt mult mai mici în compoziția și în structura lemnului.

Care e lemnul cel mai utilizat în producția Tehnolemn?

E.M.: Având în vedere că lucrăm pe o nișă cu standarde ridicate, folosim paltin, frasin, stejar și nuc. Acestea sunt materialele pe care le folosim la case pentru lucrări de reabilitare, precum și la casele unde proprietarii au înțeles beneficiile lemnului stratificat. La tineri, de exemplu, se solicită mai mult uși moderne de tip filomuro (uși incluse în perete) sau uși placate cu piatră, cu diferite finisaje.

Care este strategia companiei pe următorii 5 ani? Am înțeles că 2025 îl salvați, 2026 va fi foarte greu, dar care sunt planurile pe termen lung?

E.M.: Să știți că nu o să stăm, ne pregătim pentru că am speranța că această criză va fi depășită și la capătul ei trebuie să fim pregătiți. Nu vom opri investițiile, nu vom face rabat la calitate, încercăm să ne pregătim forța de muncă, să ne școlarizăm și să facem noi angajări.

Ca orice companie cu gândire sănătoasă, pe perioada crizei profită și face investiții …

E.M.: Atunci se fac investițiile bune, pentru ca în momentul când ieși din criză să fii foarte bine pregătit.

În 2006 v-ați înregistrat marca Tehnolemn. Presupun că a avut un impact asupra credibilității și mesajului pe care îl transmite compania. V-aș întreba care este avantajul unic pe care îl oferă Tehnolemn clienților săi?

E.M.: Seriozitatea. Ne asumăm ceea ce spunem și ceea ce facem. Cred că și în piață dacă întrebați despre Tehnolemn, cam ăsta este renumele nostru, că suntem serioși și facem lucruri bune. Deși foarte mulți spun că românii nu sunt în stare să facă lucruri bune, eu cred, totuși, că putem demonstra că la Sibiu se poate.