Tânăr din Mediaș, depistat pozitiv la substanțe interzise. A fost oprit de polițiști pe strada Nucului

Tânăr din Mediaș, depistat pozitiv la substanțe interzise. A fost oprit de polițiști pe strada Nucului

Un tânăr din Mediaș, depistat pozitiv la substanțe interzise, este cercetat de polițiștii rutieri. Șoferul, în vârstă de 23 de ani, a fost oprit pentru control pe strada Nucului din municipiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Incidentul a avut loc în 14 septembrie, în jurul orei 18. Tânărul de 23 de ani, din Mediaș, se afla la volanul unui autoturism când a fost oprit de polițiștii rutieri.

Rezultatul a fost confirmat de analize

În urma testării privind consumul de substanțe psihoactive, aparatul a indicat o valoare pozitivă la o substanță interzisă. Șoferul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.

O zi mai târziu, în 15 septembrie, rezultatul analizelor toxicologice a confirmat prezența unei substanțe interzise în probele tânărului, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Tânărul din Mediaș este cercetat de polițiști

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Mediaș. Oamenii legii urmează să stabilească situația de fapt și să dispună măsurile legale care se impun.

Sursa: IPJ Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nekta Ioana DEDU
17 septembrie 2026 la 14:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 minute
Cercetători și specialiști în educație se întâlnesc la Sibiu. Conferința CERED 2026, deschisă oficial vineri la ULBS
Sibiul găzduiește, în perioada 17–19 septembrie, cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Naționale de Cercetare în Educație –...
Actualitate
2 min de citit
acum 46 minute
Baschetbaliştii sibieni, pentru prima dată în faţa propriilor suporteri, în resezon. Începe Memorialul “Elemer Tordai”
După cinci meciuri de verificare susţinute la Oradea, Timişoara şi Piteşti, “galben-albaştrii” vor juca pentru prima dată în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 oră
Nicu Ștefănuță cere majorarea bursei sociale pentru studenți la minimum 1.050 de lei
Europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, cere Ministerului Educației majorarea bursei sociale pentru studenți de la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Astăzi este Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Mesajul transmis de Spitalul Județean Sibiu
Astăzi, 17 septembrie, este Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, iar în acest an mesajul este îndreptat în special...
Actualitate
3 min de citit
Supernova, lansată de sibienii de la MultiversX. Tranzacții în 600 de milisecunde pentru noua economie a mașinilor
MultiversX, compania tech fondată în Sibiu, a activat Supernova, cel mai important upgrade arhitectural al rețelei sale de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
PĂUCA: Biserica din localitate va fi sfințită în 27 septembrie, în prezența ÎPS Laurențiu Streza
Preotul paroh, Consiliul Parohial al Parohiei Ortodoxe Păuca și Primăria comunei Păuca invită comunitatea locală, autoritățile județene și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 ore
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu se colorează în portocaliu de Ziua Mondială a Siguranței Pacientului
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu marchează, joi 17 septembrie, Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. Personalul poartă simboluri portocalii, iar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Reparațiile pe trei străzi din oraș, finalizate. Investiții importante în satul Coveș
Primăria orașului Agnita a finalizat, zilele trecute, lucrările pe străzile Fabricii, Spitalului și Dealului. Totodată, în perioada următoare,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 3 ore
Club de lectură pentru seniori, deschis în centrul Sibiului. Peste 800 de cărți pot fi împrumutate
Seniorii care beneficiază de serviciile Centrului Catedral Social „Sfânta Treime” din Sibiu au, de acum, și un club...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
Un oraș din România va deține în 2034 titlul de Capitală Europeană a Culturii. Cluj-Napoca are prima şansă
Comisia Europeană a anunţat că un oraș din România va deține în 2034 titlul de Capitală Europeană a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 ore
Cât va costa renovarea Policlinicii Stomatologice | Valorile din 2023, depășite
Costurile prevăzute pentru renovarea Policlinicii Stomatologice din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cresc semnificativ odată cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
Poveste din Ocna Sibiului: Berebună, un nume înnobilat în urmă cu peste 300 de ani
O poveste de familie păstrată de-a lungul generațiilor a readus la lumină un capitol mai puțin cunoscut din...
Actualitate
8 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.