Foto: Răzvan Negru
Consilierul local Adrian Bibu, din partea PNL Sibiu, a anunțat că a propus Primăriei Sibiu preluarea străzii Salzburg de la drumurile naționale și reamenajarea acesteia, în contextul importanței pe care această arteră o are pentru zona industrială Vest.
Potrivit acestuia, strada este intens circulată de angajații companiilor din zonă, iar siguranța acestora trebuie să fie o prioritate.
,,Strada Salzburg este foarte importantă pentru zona industrială Vest, o zonă din care se strâng milioane de euro la bugetul local, bani din care se dezvoltă municipiul Sibiu. În această zonă lucrează mii de oameni care circulă zilnic pe această stradă și este foarte important să le oferim siguranță acestor oameni. Motiv pentru care, am propus Primăriei Sibiu să preluăm strada de la Drumurile Naționale și să o amenajăm cu două sensuri giratorii: unul la intersecția cu strada Monaco și unul la intersecția cu Calea Șurii Mici. Am avut discuții atât cu investitori din zona industrială Vest, cât și cu angajați ai firmelor care își desfășoară activitatea aici, și toată lumea mi-a tranmis că este foarte importantă această investiție, atât pentru creșterea siguranței, cât și pentru dezvoltarea pistelor de biciclete și a trotuarelor”, a transmis Adrian Bibu pe pagina de Facebook.
În 2021, un accident rutier deosebit de grav s-a soldat cu pierderea a patru vieți omenești. Ulterior, în octombrie 2023, alte zeci de persoane au fost implicate într-un incident rutier în aceeași zonă. De asemenea, în noiembrie 2023, un utilaj de construcții a intrat în coliziune cu un autoturism, iar o persoană a rămas încarcerată.
Intersecția dintre strada Salzburg și Calea Șurii Mici este de mai mult timp considerată un punct vulnerabil în traficul din Sibiu, pe fondul dezvoltării rapide a zonei de vest și al creșterii constante a numărului de autovehicule.
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Marius MUNTEANU GHIUR
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT