Strada Mitropoliei intră în reabilitare. Proiect de peste 16 milioane de lei, cu pavaj din andezit, arbori noi, rețele schimbate și mai mult spațiu pentru pietoni

Strada Mitropoliei intră în reabilitare. Proiect de peste 16 milioane de lei, cu pavaj din andezit, arbori noi, rețele schimbate și mai mult spațiu pentru pietoni

Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea străzii Mitropoliei, una dintre cele mai importante artere istorice ale orașului. Valoarea totală a investiției este estimată la 16,43 milioane de lei, TVA inclus.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit documentației întocmite de Direcția Tehnică a Primăriei Sibiu, proiectul urmărește modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare, îmbunătățirea mobilității urbane și creșterea gradului de accesibilitate pentru pietoni, bicicliști și persoane cu mobilitate redusă.

Strada Mitropoliei, care face legătura între Piața Huet și zona Andrei Șaguna, va fi tratată diferit pe cele două segmente ale sale: zona istorică medievală, dintre Casa Altemberger și strada Tribunei, și zona modernă, dintre strada Tribunei și bulevardul Andrei Șaguna.

Mai mult spațiu pentru pietoni și parcări reorganizate

În zona istorică sunt prevăzute reconfigurarea trotuarelor și a parcărilor, păstrarea circulației auto, dar cu reducerea spațiului ocupat de mașini în favoarea pietonilor. Toate locurile de parcare vor fi dispuse paralel cu bordura, urmând să dispară parcările în spic.

Carosabilul și trotuarele vor fi refăcute cu materiale specifice centrului istoric. Proiectanții propun pavaje din andezit, piatră cubică și elemente din piatră naturală, iar pe mijlocul străzii va fi amenajată o rigolă de colectare a apelor pluviale, inspirată de profilul istoric al străzii.

Pe segmentul dintre strada Tribunei și Andrei Șaguna vor fi amenajate noi spații verzi, vor fi reorganizate parcările și va fi optimizată zona din fața Bibliotecii ASTRA și a Colegiului Național „Octavian Goga”.

Rețele noi de apă și canalizare

Una dintre cele mai importante componente ale investiției este înlocuirea infrastructurii subterane. Proiectul prevede realizarea unei noi rețele de alimentare cu apă, în lungime de aproximativ 577 de metri, precum și a unei noi rețele de canalizare pluvială de aproximativ 568 de metri. Rețeaua de apă existentă și branșamentele vor fi înlocuite integral, iar hidranții vor fi modernizați.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Totodată, apele pluviale vor fi separate de canalizarea menajeră, măsură care ar urma să reducă problemele provocate de precipitațiile abundente și suprasolicitarea sistemului existent.

66 de locuri de parcare și 62 de arbori

Documentația prevede amenajarea a 66 de locuri de parcare, dintre care patru vor fi destinate vehiculelor electrice, iar alte patru persoanelor cu dizabilități. De asemenea, sunt prevăzute patru locuri pentru motociclete și scutere.

Autor - Vlad IGNAT
20 iunie 2026 la 10:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 54 minute
Sibienii se pot înscrie în concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun
Primăria Sibiu a dat startul înscrierilor pentru concursul celor mai frumoase decorațiuni de Crăciun, „Sibiu, Orașul de Poveste”....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
De la comasarea comunelor, la reorganizarea judeţelor: ce viitor ar putea avea judeţul Sibiu după reforma administrativă
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
• acum 13 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.