Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați

Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați

Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere. În urma controalelor, au fost aplicate 27 de amenzi, în valoare totală de aproape 13.000 de lei, și a fost confiscată o cantitate de peste 62 de metri cubi de material lemnos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La acțiune au participat 32 de polițiști din mai multe structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului General pentru Imigrări.

Oamenii legii au legitimat 117 persoane și au verificat 54 de autovehicule. De asemenea, au efectuat 37 de testări pentru consumul de alcool și două pentru depistarea substanțelor psihoactive.

Controalele au vizat și cinci unități de învățământ, cinci societăți comerciale, patru operatori economici din domeniul silvic și zece cetățeni străini. Polițiștii au verificat și respectarea măsurilor preventive în cazul a trei persoane aflate în arest la domiciliu.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.897,5 lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru abateri rutiere, dar au fost constatate și încălcări ale legislației silvice, ale normelor privind paza obiectivelor și ale regimului armelor.

Totodată, polițiștii au confiscat 62,03 metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.200 de lei, și au dispus anularea unui permis de armă.

Reprezentanții IPJ Sibiu anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

foto: IPJ SIBIU

Autor - Nekta Ioana DEDU
12 noiembrie 2026 la 17:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 minute
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 minute
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 59 minute
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
BOIȚA: Apel umanitar pentru reconstrucția casei distruse de incendiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Femeile vor putea avea alături o persoană aleasă în timpul nașterii. Legea inițiată de senatoarea de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a fost promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, legea care garantează femeilor însărcinate dreptul de a fi...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
121 de locuri de muncă în șase țări europene, prin rețeaua EURES. Ce posturi sunt disponibile
Angajatorii din șase țări ale Spațiului Economic European oferă 121 de locuri de muncă prin rețeaua EURES România....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Calea Șurii Mari se închide în noaptea de joi spre vineri. Șoferii vor trebui să folosească rute alternative
Traficul rutier va fi închis pe Calea Șurii Mari din Sibiu, joi, 12 noiembrie, de la ora 19:00,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Un pacient de 68 de ani, salvat la Sibiu printr-o procedură medicală care ar reprezenta o premieră națională
O echipă medicală formată din specialiști din cinci domenii a realizat o intervenție complexă la Spitalul Clinic Județean...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 ore
Victorie în ultima secundă pentru Zburătorii Sibiu. Echipa de baschet în scaun rulant s-a pregătit în Olanda
Echipa de baschet în scaun rulant Zburătorii, din cadrul Clubului Sportiv Comunitar Sibiu (CSCS), a încheiat un cantonament...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 5 ore
RACOVIȚA: O veste bună pentru locuitorii din Sebeșu de Sus. Căminul cultural va fi modernizat prin fonduri europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.