Spartacus, persona non grata la Sibiu. Sau cum nu sunt destule nume ciudate de străzi care să fie schimbate

Spartacus, persona non grata la Sibiu. Sau cum nu sunt destule nume ciudate de străzi care să fie schimbate

Printre altele, devenit şi nume de stradă în Sibiu. Stradă care, din motive necunoscute nouă, plebei, i s-a decis schimbarea numelui, deşi nu s-a schimbat niciun regim, Spartacus nu a fost găsit ca necorespunzător valorilor europene şi nici nu e judecabil ca criminal de război, la Haga.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Despre cum (aproape) să impui schimbarea numelui unei străzi

Ştirea a bubuit în presă şi spre deosebire de altele emise de Primăria Sibiu, a avut impact la public: Titlu: "Proiect: Strada Spartacus va deveni din 2025 strada Dr. Carl Wolff". De remarcat tonul de siguranţă, de inevitabil, de impunere chiar, deşi la mijloc este şi un vot în Consiliul Local. Motivul este la fel de interesant: o propunere venită din partea a două structuri, una medical-umanitară, alta economică: Asociația "Dr. Carl Wolff" şi un anume "Clubul economic al oamenilor de afaceri transilvăneni", după cum titrează oficial textul comunicatului emis de către Primăria Municipiului Sibiu.

Asociaţia "Dr. Carl Wolff" este a Bisericii Evanghelice CA şi patronează Căminul de Bătrâni "Dr. Carl Wolff", Casa Hospice şi Centrul de Îngrijiri Paliative pentru Copii. Pe pagina web nu exista detalii cu privire la persoanele din zona managerial-executivă, dar ideea este că numele lui Carl Wolff este deja imortalizat în Sibiu, pe harta Sibiului şi în activitatea oraşuluilui.

Despre numitul "Clubul economic al oamenilor de afaceri transilvăneni", putem spune că nu am găsit NIMIC despre el răsfoind Internetul. M-aş fi putut opri aici însă, necrezând că s-a ajuns să se invoce structuri de negăsit public pentru a se argumenta schimbări de nume la străzi, bănuim (până la o confirmare sau infirmare oficială) că este vorba despre organizaţia DWS – "Deutsches Wirtschaftsclub Siebenbürgen", pe româneşte "Clubul Economic German Transilvania" din care face parte Forumul Democrat al Germanilor din România şi ziarul Hermmanstädter Zeitung. Pagina web a clubului este exclusiv în germană, cei interesaţi de lista completă a membrilor, o pot găsi aici: https://www.dwsb.ro/mitglieder/

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Argumentele invocate de primărie pentru anularea lui Spartacus sunt că dr. Carl Wolff a adus numeroase contribuții "în dezvoltarea orașului nostru". Se pomeneşte aici despre amenajarea hidrocentralei de la Sadu, electrificarea Sibiului, sprijinul adus "la multe afaceri locale care aveau nevoie de energie electrică pentru dezvoltare", introducerea tramvaiului, sistemul de apă potabilă și canalizare, pavarea străzilor cu piatră cubică și un lucru esenţial pentru oraş, "redeschiderea Hotelului Împăratul Romanilor în actuala clădire". Wolff a mai fost susținător al fondării și amenajării Păltinișului ca stațiune montană, (acum e distrusă după modelul balcano-sibian), a contribuit la înfiinţarea Băii Populare, a făcut demersuri pentru calea ferată, a activat la publicația "Siebenburgisch Deutches Tagesblatt", ziar al etnicilor germani din Transilvania, care în perioada războiului a fost preluat de naziştii Grupului Etnic German şi schimbat numele în "Südost Deutsche Tageszeitung".

Primăria mai spune că s-a rezolvat cu toate avizele din partea Comisiei de atribuire denumiri a județului Sibiu din cadrul Instituției Prefectului şi că va plăti (din banii noştri de fapt) "actele de identitate și alte documente".

Deci, conform datelor de până acum iniţiativa schimbării numelui străzii Spartacus în Carl Wolff se arată a fi o iniţiativă cam de origine germană. Lucru să spunem ignorat, asta ca să nu spunem "camuflat" de comunicatul oficial.

Pe româneşte, Primăria Sibiu ne-a pus pe noi, sibienii şi mai ales pe locuitorii străzii Spartacus în faţa faptului împlinit. Fără vreun anunţ de intenţie, fără vreo consultare publică măcar de ochii lumii, fără a întreba locuitorii străzii dacă le convine sau nu asta, fără a întreba sibienii dacă le convine sau nu asta. Din poziţia de cetăţean plătitor de taxe şi impozite, aşa se vede.

Apropo, pe pagina de facebook a Primăriei aveam (cel puţin până la publicarea acestui material) nimic despre schimbarea numelui străzii Spartacus în Carl Wolff, ceea ce este foarte interesant.

 

Sibiul pare să fi avut două străzi Carl Wolff. Spartacus se numea Gebbel

Dacă o luăm aşa, istoric, Sibiul a avut se pare două străzi cu numele de Carl Wolff. Este vorba de actuala stradă a Independenţei, care a purtat numele acesta de prin 1934 până în 1947, când a fost redenumită Mircea cel Mare, asta până prin 1950, de când poartă acest nume neutru în contextul politic actual. Şi actuala stradă Lupeni a purtat un timp, în perioada interbelică, numele lui Carl Wolff, până a fi românizată sub cel de Vasile Lupu, apoi proletarizată sub cel de Lupeni. (Datele sunt luate din "Cronica Oraşului Sibiu (cu adăugiri), de Emil Sigerus, ediţia 1997 şi din cartea "Străzile Sibiului" de Aurelian Dobrotă).

Nu că am da sugestii, dar avem vaga impresie că redenumirea străzii Independenţei ar fi afectat mai puţină lume de schimbarea, mai exact revenirea la numele original, eliminat din motive politico-etnice: era nume german şi pe atunci tot ce era săsesc/german era socotit "fascist", asta la nivel nu doar de Românie ci chiar de Aliaţi ai lumii civilizate.

Dacă e vorba de redat nume, strada Spartacus s-a numit, de la 1908 până în 1945, strada Franz Gebbel. Franz Gebbel a fost unul dintre luptătorii pentru păstrarea drepturilor naţiunii săseşti în Imperiul Austro-Ungar, secretar al Consistoriului Bisericii Evanghelice, reprezentant al conservatorilor saşi şi apropiat al episcopului Georg Daniel Teutsch şi editorul ziarelor "Siebenbürgische Zeischrift für Handel, Gewerbe und Landwirtschaft" şi "Wochenblatt". Chipul său apare pe soclul statuii lui Teutsch din Piaţa Huet.

 

Schimbăm pe Spartacus dar ce facem cu alte nume ciudate de străzi din Sibiu?

Era mult mai simplu şi ar fi fost deranj mai puţin să se fi dat numele lui Carl Wolff unei străzi noi din oraş, mai ales că FDGR e la putere în Sibiu nu de anul trecut ci de foarte multă vreme, vreme în care s-au tot dat nume la străzi, mai puţin numele lui Carl Wolff. Amuzant mai este că pe lângă faptul că tulburăm o comunitate întreagă care are doar vina de a locui pe o stradă intrată în vizorul schimbării numelui, conlocuim fără greţuri cu şi pe străzi cu nume care dacă nu sunt comice sunt cel puţin bătând spre aberant. Exemple? Am luat la întâmplare şi fără multă muncă.

Uite, str. Abatorului nu mai are abator de prin 2005. Str. Ion Albabei fostă Ioan Al Babei, nici în ziua de azi nu îi e lămurit numele, cine a fost acest Albabei/Al, Babei şi prin ce s-a remarcat el. Anul 1907 are legătură zero cu Sibiul, la fel ca râul Bahlui sau Arieş sau Argeş care au dat nume de străzi la noi. De porţiunea de străzi minereşti din zona Lupeni sau de cea mecano-industrială a Lazaretului nu pomenim, decât când om vrea să ne spargem de râs. Ca atunci când auzim de strada Băicoi.

Schimbăm pe Spartacus cu Wolff, dar lăsăm bine mersi străzile "comuniste" N.D. Cocea (scriitor comunist), Theodor Neculuţă (poet socialist, pionier al proletcultismului), G.M. Zamfirescu (scriitor sexo-socialist), Dr. Ştefan Stâncă (medic socialist). La asta se adaugă alţi comunişti, ca Anatole France, socialişti nonmarxişti ca Victor Hugo sau socialişti utopici ca Emile Zola.

Schimbăm pe Spartacus cu Wolff, îl lăudăm că "a făcut pentru Sibiu", dar ce are legendraul paraşutist Grigore Baştan cu Sibiul? Dar "general Cerchez" (Mhiai Cristodulo)? De meritele sibiene ale lui Gheorghe Mihail, eroul luptei antigermane din Bucureştii de după 23 august 1944, doar primăria ne poate lămuri. Adăugăm aici pe Lamark, despre care nu ştim cine e de fapt. E biologul evoluţionist Jean-Baptiste Pierre Antoine de Monet, Cavaler de Lamarck, agreat la fel ca Charles Darwin (altă stradă sibiană) de propaganda comunistă care socotea evoluţionismul pe măsura ideologiei sale? Sau este Jean Maximilien Lamarque, general francez din vremea Republicii şi apoi a lui Napoleon?

Ma adăugăm aici la personaje legate de Sibiu doar prin numele străzilor pe Lomonosov, spătarul Nicolae Milescu, Moş Ion Roată cu sau fără Unirea, Anton Pann, Popa Şapcă, Rimski Korsakov. Prometeu nu a făcut nici el nimic pentru Sibiu, idem Tudor Vladimirescu. Chiar dacă mulţ sunt chitiţi pe Vasile Milea că "a pus armata să tragă în oameni" (lucru care mă şi vă întreb, îl puteţi dovedi? Cu documente?), consider că e mult mai OK decât anterioarele Gheorghiu-Dej ori Armata Roşie. Dar tot mă întreb cum ce e cu Litovoi la Sibiu?

 

O menajerie de denumiri de străzi

Ce înseamnă pentru Sibiu termeni filosofici-sociali ca dreptatea, (doar la Sibiu există dreptate?), egalitatea (dinter cine şi cine?), înfrăţirea, progresul, ultimii termeni ţinând de propaganda comunistă, de sunt lăsaţi ca nume de stradă? Dar ocupaţiile ciudate sau expirate ca panduri, plugari, pomicultori, oţelari, forjori, electricieni, sau chiar "patrioţi"?.Hai să zicem că Kiev şi Odesa pot fi refolosite aşa, a la reîncălzire de ciorbă, deşi iniţial cam ce era pe acolo prin Piaţa Cluj celebra victoriile Armatei Roşii. Nu mai pomenim de "Luarea Bastiliei", eveniment de istorie paleo-comunistă. Amuzantă e acun strada Păcii, când toţi se silesc să declanşeze un război mondial.

Încheiem cu alte nume aiuristice de străzi, unele chiar lungi şi cunoscute: Rahova-Rahovei, că tot nu mi-e clar nici denumirea nici la ce se referă, la puşcărie sau la 1877 sau la sora mai mare din Bucureşti, Tomis – ca să nu plângă de singurătate bulevardul Tomis din Constanţa şi mai ales Vârtopu. Ce e aia Vîrtopu? Avem pasul Vârtop (fără "u"), în Apuseni. Mai avem două localităţi Vârtopu, una în Gorj, alta în Olt. Ei?

Ne oprim aici. Şi spunem că este bine că s-au terminat toate problemele Sibiului şi că în lipsă de alte activităţi pentru binele localnicilor, ne-am apucat de schimbat denumiri de străzi. Chiar ne plictiseam după bucuria scumpirii apei şi cea a creşterii taxei de salubrizare. În altă ordine de idei, suntem majoritar siguri că schimbarea numelui se va face, indiferent de părerea sibienilor şi a celor afectaţi. Ştim şi ştiţi de ce, nu mai trebuie explicat aici.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
24 septembrie 2024 la 14:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 minute
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 8 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.