Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu: "NICI NOI NU PLECĂM! Deși probabil urmează să ne concediați pe toți…"

Am urmărit cu interes conferința de presă a domnului manager al Filarmonicii de Stat Sibiu și am apreciat capacitatea acestuia de a denatura faptele și de a minimiza situația conflictuală din cadrul instituției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fără nici cea mai mică urmă de remușcare vizavi de cei concediați și bineînțeles fără nici o vină pentru procesele câștigate de salariați, procese generate de managementul defectuos al resurselor umane, domnul manager aruncă vina stării conflictuale pe faptul că un fost salariat a îndrăznit să își depună în anul 2019 dosarul de candidatură pentru aceeași funcție ca și el. Au trecut aproape 5 ani și domnul manager, încă nu a trecut peste acest aspect, deși a rezolvat problema prin concedierea în anul 2023 a fostului contracandidat.

Observăm cu stupoare faptul că domnul manager consideră că cei 70% din membrii orchestrei, care îi cer demisia, trebuie să plece pentru că dânsul are un contract de muncă (management). Domnule manager, salariații concediați nelegal nu aveau dreptul de a muncii într-un mediu normal? Ați ales să îi concediați pentru fapte închipuite, redactate de 2-3 salariați, fapte nedovedite decât de afirmațiile acestora. Când peste 30 de salariați reclamă hărțuirea domnului Luca Daniel, pe care între timp l-ați concediat, ne solicitați dovezi, deși statistica documentelor care reprezintă dovedita hărțuirii se află în posesia instituției? Doar membrii de sindicat trebuie să dovedească și să probeze reclamațiile, nu și cei veșnic 2-3 salariați care emit periodic referate care stau la baza sancționării doar a membrilor de sindicat? Avem o veste domnule manager: NICI NOI NU PLECĂM! Deși probabil urmează să ne concediați pe toți și o să fim nevoiți să ne căutăm dreptatea în instanță.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu privire la contractul colectiv de muncă, domnul manager denaturează fără rușine adevărul legal, menționând la nesfârșit o convocare la negociere din anul 2022. Nu știți domnule manager că în anul 2022 trebuia să convocați alte părți la negociere, pentru că sindicatul nu era reprezentativ? Nu știți că negocierea cu sindicatul a început în mai 2023 și că medierea, deși prevăzută ca opțională în legislație, nu se aplică în practică? Știți, dar ați ales să denaturați adevărul cu o abilitate care vă poate propulsa în sferele politicii la nivel înalt.

Contractul colectiv de muncă nu s-a semnat datorită opoziției managerului la tot ce înseamnă drepturi ale salariaților, drepturi prevăzute de legislația muncii, nu datorită unei persoane care în 2019 a depus un dosar de candidatură (pe care bineînțeles că a trebuit să o și concediați ca să nu cumva să mai îndrăznească cineva să-și exercite dreptul de a se înscrie la un concurs pentru o astfel de funcție). Contractul colectiv de muncă nu s-a semnat pentru că, din păcate, nu aveți capacitatea de dialog în relațiile de muncă și nici dorința de a reglementa relațiile de muncă.

Din cauza managementului s-a ajuns la situația de a ne afla într-un conflict colectiv de muncă prelungit și de a uza de posibilitatea legală a grevei de avertisment, acțiune care putea fi evitată dacă în calitate de manager ați fi depus o minimă diligență în cadrul procedurii de negociere a contractului colectiv de muncă. În loc să vă preocupe identificarea unor soluții de mijloc în vederea semnării contractului colectiv de muncă, ați procedat la acțiuni coercitive asupra membrilor de sindicat, materializate chiar prin concedierea cu încălcarea prevederilor Codului muncii, a unui membru al comisiei de negociere, avertizor de integritate, salariat care în repetate rânduri a solicitat implementarea la nivelul Filarmonicii de Stat Sibiu a procedurilor de transparență instituțională și a celor referitoare la strategia națională anticorupție.

Pentru toți cei implicați este clar că nu vă doriți semnarea unui contract colectiv de muncă și nu vă doriți clarificarea aspectelor legate de timpul de muncă și timpul de odihnă stabilit de Codul muncii și nici a activităților care se încadrează în timpul de muncă. Vă doriți în continuarea un vid de reglementare, un haos, în care în calitate de angajator dispuneți de salariați după bunul plac, în care cercetați, sancționați și concediați discreționar DOAR membrii de sindicat. Un haos în care nimeni să nu știe și nici să îndrăznească să știe care îi sunt drepturile ca salariat sau care îi sunt drepturile stabilite de legea privind drepturile de autor și drepturile conexe.

Deși protestăm de mai mult de 20 de zile în fața Consiliului Județean Sibiu, autoritățile au ales să nu asculte măcar plângerile și problemele cu care se confruntă salariații și să crediteze acțiunile managerului instituției, îndreptându-ne către soluționarea problemelor pe calea instanțelor de judecată.

În tot acest timp în care ne căutăm dreptatea în instanță, artiștii și familiile acestora sunt afectați de deciziile manageriale, sunt supuși stresului pierderii locului de muncă, dar și problemelor financiare urmare a concedierilor generate de haosul pe care cu mândrie managerul instituției îl administrează și îl întreține.

Dincolo de cifrele frumoase prezentate de domnul manager (like-uri, apariții în presă, etc) realitatea se prezintă dezastruos în ceea ce privește relațiile de muncă:

  • salariați concediați, procese în instanță, daune morale și cheltuieli de judecată ca urmare a actului managerial;

  • existența unei stări conflictuale generate și întreținute de lipsa totală a cunoștințelor de management al relațiilor de muncă;

  • existența unui conflict colectiv de muncă legal declanșat, care a dus la două greve de avertisment și probabilitatea de a se instaura o grevă cu întreruperea totală a activității pe termen nedeterminat;

  • o stare de stres nefavorabilă actului artistic generată de lipsa de empatie și de respect față de salariații membri de sindicat manifestată de domnul manager;

  • existența unei stări conflictuale datorată lipsei de cunoștințe a managerului sau lipsei de interes de a reglementa normarea muncii, manifestată prin lipsa unei evidențe concrete care să reflecte real activitatea prestată, orele lucrate, începutul și sfârșitul orelor de program și chiar baza prestației (în cadrul contractului individual de muncă, în timpul programului de muncă normal sau muncă suplimentare, drepturi conexe, etc).

Oricât de frumos se prezintă ambalajul actului managerial, realitatea este că relațiile de muncă sunt afectate în mod iremediabil de modul discreționar în care sunt exercitate atribuțiile manageriale, de lipsa de respect față de prevederile Codului Muncii și ale Legii dialogului social, exemplul cel mai recent fiind concedierea colegului nostru Luca Daniel, membru al comisiei de negociere, concediere făcută cu ignorarea totală a prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul muncii.

Pentru noi, salariații instituției, este clar faptul că nu va fi semnat contractul colectiv de muncă sau dacă acesta va fi semnat, prevederile acestuia vor fi ignorate de angajator, așa cum în prezent sunt ignorate prevederile legislației muncii referitoare la drepturile salariaților.

Noi, salariații Filarmonicii de Stat Sibiu, reprezentând peste 60% din membrii orchestrei, nu ne dorim decât un mediu de lucru normal în care respectarea legislației muncii să nu fie opțională, ci să reprezinte cadrul care stă la baza deciziilor manageriale în materie.

Până la instaurarea unui model de management care să reflecte importanța bunei gestionări a relațiilor de muncă (respectarea legislației muncii, transparență decizională, etc) pentru asigurarea cadrului necesar desfășurării în bune condiții a actului artistic, deși știm că vom fi hărțuiți prin diverse cercetări disciplinare și poate chiar concediați, fiind nevoiți să ne căutăm dreptatea în instanță, având în vedere și pasivitatea Consiliului Județean Sibiu cu privire la ascultarea sesizărilor salariaților și analiza obiectivă a managementului relațiilor de muncă (inclusiv a costurilor deciziilor manageriale în această materie), membrii Sindicatului Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu, salariați în cadrul orchestrei, au decis reluarea protestului prin purtarea unei banderole albe (inscripționată cu numele colegilor concediați) și urmează a decide asupra posibilității de organizare a grevei cu întreruperea totală a activității datorită lipsei contractului colectiv de muncă.

Monica Florescu
Președinte 
SAIFS
Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu
 

 

 

 

 

15 februarie 2024 la 11:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Aproape 300 de elevi au animat terenurile Bazei Sportive Obor
În după-amiaza zilei de vineri aproximativ 300 de elevi din clasele V–VIII de la Școala Gimnazială nr. 13...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Escală în literatură, istorie și artă la Aeroportul Internațional Sibiu
Spațiul „Readeron Board” din Aeroportul Internațional Sibiu s-a îmbogățit cu noi volume de carte, datorită unei inițiative susținute...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: Studentul la actorie Adrian Nicodin a emoționat publicul din Șura Mare: „Dacă oamenii nu pot ajunge la teatru, atunci să vină teatrul la ei”
Spectacolul „Ce-o fi și cu lumea asta”, inspirat din capodopera lui John Steinbeck, „Șoareci și oameni”, a strâns...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
11 urși „dintr-o lovitură”, pe Transfăgărășan
În ultimii ani, urșii au devenit o prezență obișnuită pe Transfăgărășan, sesiunile foto cu animalele sălbatice fiind sancționate...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Încă o destinație de plajă, accesibilă direct de la Sibiu. O Palma binemeritată
O premieră pentru Sibiu s-a consumat sâmbătă dimineața: primul zbor către Palma de Mallorca a decolat la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Un mureșean de 49 de ani, dispărut de două luni de acasă, căutat de polițiștii sibieni
Poliţiştii sibieni au fost sesizați, vineri, 13 iunie, de către o femeie cu privire la faptul că numitul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibianca Delia Velculescu, posibil premier tehnocrat al României. L-a avut profesor de fizică la ”Lazăr” pe Klaus Iohannis și a fost șefa misiunii FMI în Grecia afectată de criza financiară
Numele sibiencei Delia Velculescu se numără printre cele vehiculate în discuțiile liderilor PSD, PNL, USR și UDMR ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Weekend “puternic” pentru poliţie: percheziţii la Iaşi, urmărit prins la Porumbacu şi un acuzat de furt prins la Cisnădie
Vineri, polițiștii din Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat două...
Actualitate
2 min de citit