Sibiul, tare-n BAC. Doar 29,8% de promovaţi înainte de contestaţii

Sibiul, tare-n BAC. Doar 29,8% de promovaţi înainte de contestaţii

Doar 29,8% este, la nivelul judeţului, rata de promovare, înainte de contestații, de la examenul de Bacalaureat – sesiunea august 2025, după cum transmite Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu. Rezultatul este inferior în comparaţie cu cel din sesiunea august-septembrie a anului trecut 30,33%. La fel, rezultatele anilor trecuţi au fost mai ridicate decât cele de anul acesta în 2023 rata de promovare era de 33%, în 2022 de 38,8% iar în 2021 de 32,9%

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În sesiunea august 2025, au promovat 140 de candidați, dintr-un total de 470, 330 de candidați fiind respinși (din care 83 candidați au media probelor între 5 și 5,98). Alţi 100 de candidați au absentat.

Cea mai mare medie a fost 9,26 obținută de un absolvent de la Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu – frecvență redusă. La nivelul județului Sibiu există trei unități de învățământ cu rata de promovare de 100%: colegiile naționale „Gheorghe Lazăr”, „Samuel von Brukenthal” şi „Andrei Șaguna”, toate din Sibiu

Cu or atăd e promovabilitate Zero au fost patru licee: Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște, Liceul Tehnologic „Mediensis” din Mediaș, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copșa Mică și Liceul Tehnologic „Automecanica” din Mediaș.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Topul liceelor din județ, după rata de promovare înainte de contestații, este: Locul 1: Colegiul Național Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”şi Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” toate din sibiu, fircare cu o promovabilitate de 100%.

Locul 2 este ocupat de Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – 70,00%. Este urmat de Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu – 66,66% pe locul 3, Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului – 60%, Liceul de Artă Sibiu – 60% şi Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita – 60% toate pe locul 4 iar pe locul 5, Colegiul Economic „George Barițiu” Sibiu – 55,55%.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți.

La nivel național, rata de promovare este de 28,4% (7.375 de candidați promovați din 25.710 candidați prezenți).

Rezultatele finale vor fi anunțate pe 26 august.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
18 august 2025 la 16:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. sibianul realist

    Vai de cozonacul lor!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 23 minute
ȘURA MARE: Ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie – sezonul rece 2026–2027
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Două volume de Radu Vancu, lansate în Statele Unite. Poetul sibian, invitat la universități americane
Scriitorul sibian Radu Vancu a participat, în ultima perioadă, la o serie de evenimente literare în Statele Unite,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Ziua Jandarmeriei Montane, marcată în 5 octombrie. Jandarmii sibieni, prezenți pe trasee și în zone greu accesibile
Ziua Jandarmeriei Montane este marcată anual în 5 octombrie, ocazie de a evidenția activitatea jandarmilor care acționează în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Poiana Sibiului: A murit fostul primar Ilie Dăncilă
Fostul primar al comunei Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, a încetat din viață. Ilie Dăncilă a condus comuna Poiana...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 4 ore
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.