Sibiul dă exemplu: lecții de prim ajutor pentru profesori, elevi și comunități

Sibiul dă exemplu: lecții de prim ajutor pentru profesori, elevi și comunități

Cu toții, cel puțin o dată în viață, am fost martori – sau chiar implicați – într-o situație în care cineva s-a înecat, fie cu mâncare, fie cu un obiect străin. Astfel de incidente pot afecta pe oricine: adulți, copii sau chiar bebeluși.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul devine reper național în ceea ce privește educația pentru prim ajutor. Am stat de vorbă cu Raluca Morar, directoarea Crucii Roșii Sibiu, despre cât de esențial este să știi să intervii în primele secunde ale unei urgențe, momente care pot face diferența între viață și moarte.

„Cursurile de prim ajutor pot face diferența dintre viață și moarte. Și asta se poate întâmpla oriunde – pe stradă, la școală, la locul de muncă. Vorbim de câteva secunde care pot schimba totul. Dacă în acele secunde ești instruit și știi ce ai de făcut, poți salva o viață. Dacă nu, o poți pierde. E vorba de prim-ajutor pre-medical, adică intervențiile pe care le putem face până ajunge ambulanța.

Sunt acele momente critice în care, dacă ești pregătit, poți fi salvatorul de care cineva are nevoie. Nu e vorba de a fi erou, ci de a ști ce trebuie făcut. Dacă cineva se îneacă, de exemplu, cu o bucată de mâncare, iar tu știi să aplici manevra Heimlich, îl poți salva. Dacă nu, persoana respectivă poate muri. E atât de simplu și, totodată, atât de serios”, transmite Raluca Morar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Crucea Roșie Sibiu organizează constant cursuri de prim ajutor, atât pentru firme, cât și pentru persoane fizice. Companiile sunt din ce în ce mai interesate să-și pregătească angajații, însă numărul celor care vin din proprie inițiativă rămâne scăzut.

„Sunt puțini cei care spun: vreau să știu prim ajutor pentru că am copii, părinți, colegi care pot păți ceva și trebuie să știu cum să reacționez. Și totuși, orice om ar trebui să aibă aceste cunoștințe de bază”, adaugă aceasta.

Sibiul, un model la nivel național

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un proiect special, început la Sibiu în 2022, este „Prim-ajutor în școli”, o inițiativă născută dintr-o tragedie petrecută la Cluj, unde o fetiță s-a înecat cu un jeleu și nimeni din jur nu a știut să intervină.

„Am spus atunci că nu se poate să nu existe, într-o comunitate, într-o școală, măcar o persoană care să știe cum să salveze o viață. Așa am pornit proiectul. La început timid, cu sprijinul autorităților locale și al Inspectoratului Școlar. Am primit finanțare de la Primăria Sibiu și Consiliul Județean, iar în 2023 am reușit să instruim peste 700 de cadre didactice din tot județul. Până la finalul acestui an vom avea încă 700 de persoane instruite – aproximativ 400 de profesori și peste 300 de liceeni. Și sunt bucuroasă să spun că, în județul Sibiu, în orice localitate, oricât de mică, există măcar un cadru didactic pregătit să acorde primul ajutor. E o realizare importantă, pentru că în puține locuri din țară se întâmplă asta. Noi, la Sibiu, am fost pionieri și alte filiale ale Crucii Roșii din țară au început să preia modelul nostru.

Un rol esențial în desfășurarea proiectului Prim-ajutor în școli îl are doamna Rodica Vîcă, sufletul acestui demers. Cu dedicare și profesionalism, dânsa a susținut cursuri de prim-ajutor pentru cadrele didactice din întreg județul, contribuind activ la creșterea siguranței în școli. La nivel de municipiu, cursurile de prim-ajutor sunt susținute de Andrei Corbeanu, instructorul nostru dedicat, care colaborează constant cu echipele școlare. În ceea ce privește campania recentă de promovare, colaborarea cu artistul Dan Perjovschi și lansarea tricourilor inscripționate cu simbolul realizat de el a fost o inițiativă născută din ideea Vioricăi Maier, colega noastră din echipa de marketing și coordonare de voluntari. Prin implicarea ei, proiectul a căpătat o identitate vizuală aparte, care a atras și mobilizat comunitate. Mulțumirile merg și către Sebastian Șebu și Novac Emilian-Marius, pentru că ne-au sprijinit și ne-au fost alaturi de la început”, mărturisește directorul.

Pentru înscrieri în Sibiu, accesează www.crucearosiesibiu.ro, unde vei găsi o secțiune dedicată cursurilor. De asemenea, poți trimite un e-mail la [email protected], ne poți scrie pe Facebook – Crucea Roșie – Filiala Sibiu, sau ne poți contacta direct la 0741 111 8975

Cum a luat naștere colaborarea cu artistul Dan Perjovschi

Recent, Crucea Roșie Sibiu a lansat o serie de tricouri cu un design semnat de artistul local Dan Perjovschi.

„Colaborarea noastră cu Dan Perjovschi este mai veche și a început în 2021, când ne-am renovat sediul Crucii Roșii Sibiu. Atunci, Dan a fost invitat să deseneze un perete întreg pentru noi. Era perioada pandemiei, iar mesajele lui au transmis ideea de solidaritate și ajutor umanitar — să fim uniți și să ne sprijinim unii pe alții. Tricourile au fost lansate cu ocazia Zilei Crucii Roșii, pe 4 iulie, când am sărbătorit 149 de ani de umanitate”, povestește directorul.

Fondurile obținute din vânzarea tricourilor vor sprijini programul „Banca de Alimente” al Crucii Roșii Sibiu, destinat familiilor vulnerabile. Astfel, prin achiziționarea unui tricou, susținătorii contribuie direct la acțiunile umanitare ale organizației.

Autor - Ștefania VESA
29 iulie 2025 la 16:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
100 de vârstnici din județul Sibiu au primit consultații oftalmologice gratuite. Vor primi și ochelari
O sută de vârstnici din județul Sibiu au beneficiat gratuit de consultații oftalmologice, în cadrul campaniei „Ajută un...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
Sibiul, în top 3 județe la numărul de ONG-uri. Ce a favorizat dezvoltarea asociațiilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Club de lectură pentru seniori, deschis în centrul Sibiului. Peste 800 de cărți pot fi împrumutate
Seniorii care beneficiază de serviciile Centrului Catedral Social „Sfânta Treime” din Sibiu au, de acum, și un club...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 săptămâni
Crucea Roșie Sibiu a oferit ghiozdane și rechizite pentru 30 de copii vulnerabili
Crucea Roșie Sibiu a oferit 30 de ghiozdane echipate cu rechizite copiilor care provin din medii defavorizate, din...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 săptămâni
Teodor are nevoie de noi. Sibianul de 51 de ani trebuie să ajungă la investigații în străinătate
La doar 51 de ani, sibianul Teodor Drăgoiu trece printr-o nouă luptă cu o boală gravă. Operat în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 săptămâni
Sprijin pentru copiii vulnerabili din Sibiu. Masa caldă îi ajută să rămână aproape de școală
Pentru copiii din familii vulnerabile, începutul școlii vine și cu grija mesei de zi cu zi. În județul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 3 săptămâni
Victorie pentru bicicliști: un stâlp pus de Primăria Sibiu le-a redat 10 locuri de parcare
Urban Bike Revolution, asociația sibiană care promovează mersul pe bicicletă, a salutat recenta decizie a Primăriei Municipiului Sibiu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 săptămâni
Apel pentru George, un student al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu. Are nevoie de sprijin pentru a-și continua tratamentul
George-Ciprian Melinte, student al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, trece de șase luni prin cea mai...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 lună
Bazar caritabil la Cisnădioara pentru copiii de la Hospice Carl Wolff. Toți banii strânși vor fi donați centrului
Un bazar caritabil pentru sprijinirea copiilor de la Hospice Carl Wolff din Sibiu va avea loc sâmbătă, 29...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 lună
Un centru de zi pentru adulții cu dizabilități va fi înființat în centrul Sibiului
Persoanele adulte cu dizabilități din Sibiu ar putea beneficia de un nou centru de zi, care va funcționa...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 lună
Dacă vrei să stai chill o perioadă la cafea: Shiro, față-n față cu Altemberger
În spatele fiecărei cafenele există un espressor, câteva râșnițe și o selecție atentă de origini. În spatele Shiro...
Economie
• 19 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.