Sfântul cu Trup omenesc și Aripi de Arhanghel- Ioan Botezătorul

Sfântul cu Trup omenesc și Aripi de Arhanghel- Ioan Botezătorul

Suntem în ziua Botezului Domnului, trecând prin apele tulburi ale momentului istoric care rănește Țara Sfântă astăzi, spre Betania cea de dincolo de Iordan. Este locul prin care Iosua a trecut poporul lui Israel în chip minunat, încheind astfel robia egipteană și, în fapt, nașterea poporului liber al lui Israel. Multe secole mai apoi, profetul Ilie și ucenicul său, Elisei, își făcuseră tabără în preajma Iordanului și îl traversară. Ilie vindecă un lepros și face să plutească pe apa Iordanului o bucată de fier- fie ea și o așchie, era mult- și în mod tradițional o micuță colină de lângă această Betanie (casă de oaspeți, asemeni celei de lângă Ierusalim, cunoscută prin învierea lui Lazăr) a fost identificată drept locul unde s-a deschis cerul și o căruță de foc a ridicat la cer pe Ilie, profetul cel neînfricat. E locul în care Dumnezeu trecuse peste profeții Săi asemeni unui vârtej de vânt (2 Regi 2.1-11). Acolo, la aproape mii de ani după, Ioan Botezătorul își desfășura viața sa ascetică, pregătindu-se să întâmpine pe Mesia, Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii. Începe misiunea sa unde Ilie o încheia pe a sa. Cerul deschizându-se ca să putem înțelege, ca să putem cuprinde adevărul Împărăției lui Dumnezeu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Oare pentru că-i seamănă lui Ilie în propovăduire, Biserica a ales să-i dăruiască în loc de un car de foc aripile de Foc sângeriu ale unui Arhanghel? Mai cu seamă că Domnul Hristos Însuși îl amintește zicând: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși cel mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11.11) numindu-l direct: el este Ilie, cel ce va să vină” (Matei 11. 14). Cu alte cuvinte în Ioan e reflectarea totală a misiunii lui Ilie. Morțile nu seamănă, la prima vedere. Moise, de veșnică și binecuvântată amintire, moare înainte ca poporul pentru care a rupt apele Mării Roșii în două  să treacă Iordanul sub conducerea lui Iosua. Poporul care avea să cunoască Țara Promisă nu-i va uita. Ilie poartă la cer, pentru prima dată, trup omenesc neodihnit, ca o promisiune a Înălțării, dar Elisei trece apa Iordanului pe mantaua sa, ca o promisiune a călcării pe ape la vreme de furtună. Ioan surprinde în profilul său pe Moise, fără să poată privi zorile Învierii. Pe Iosua, trecând poporul prin Iordan, cerându-i pocăință pentru a primi iertare de păcate. Pe Ilie pentru că deschide cerurile și coboară cu rugăciunea peste apa Iordanului puterea de a rodi nădejdea Împărăției. Ba chiar îndrăznesc să spun că tot asemeni lui Ilie a mărturisit împotriva idolatrizării credinței și idolatrizării autorității câte vreunui lider trecător. Lui Elisei îi seamănă pentru că pune pe Iordan semnul prezenței sale, îl trece pe mantia unei tradiții care aștepta Venirea lui Mesia. Este așadar împlinirea gesturilor și așteptărilor profetice. Este acela care pregătește căile Domnului în pustie…

Locul Botezului – numit azi Tell al-Karrar sau Colina lui Ilie- și-a aflat identitatea ca atare abia în anii 1996-1997. O recunoaștere științifică, arheologică. Cercetătorii au început săpăturile în Wadi al-Karrar pe la 1881 prin descoperirea unui Izvor ce murmura în apropierea Văii Iordanului (R. Conder). Azi se vede că tradiția, atât de înjurată astăzi de vânzătorii de dulcegării, a avut dreptate. An după an s-au pus în valoare urme de basilici și locuri de pelerinaj, un loc cu grote care circumcid terasa colinară și în care viața monahală a pulsat vizibil veacuri. Îndrăznesc să spun că ochii tradiției au văzut cu mult înainte ca ochii științei să înțeleagă, să aducă argument.

Ioan Botezătorul este în acest sens dovada vie a mesianității Domnului Hristos și o împlinire a Scripturii. El vede pe Mântuitorul ca Miel al lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii, dar și smerenia, adâncul de smerenie prin care face astăzi să izvorască Iordanul din fiecare picior de Sfântă Masă a fiecărui Altar. Vede. Știe. Înțelege. Mărturisește. Moare. Pentru că știe că El Este Învierea. Că poate să se așeze liniștit în albia așteptării Împărăției pentru că ea este prezentă. Este El, Iisus Hristos, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat. Nu privește peste umăr cu mânie, nu caută să argumenteze, nu aduce dovezi. Mărturisește. Își pierde capul din ura celor care calcă Tradiția și o dezbracă de adevăr ca să-și hrănească orgoliile. Se lasă ucis cu seninătatea celui care știe că nu are nici o vină. Știe că îl  iubește pe Dumnezeu-Omul căruia nu-i este altceva decât vestitor. Om-Aripă pentru Dumnezeu-Înviere.

Priviți spre icoana lui și înțelegeți. Cel care asumă Vestirea Învierii nu o vede, dar o poartă cu sine în cele mai de jos ale pământului, în locuința morților. Lor le spune că vine Cel ce este Învierea. Cheia este pocăința, care apropie Împărăția. O împărăție în care viețile noastre poartă valoare mărturisirii. Și cer mărturisirea. Iar iertarea adusă de Hristos întoarce apele Iordanului către viețile fiecăruia dintre noi. Glasul Domnului peste ape…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
06 ianuarie 2024 la 09:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 6 ore
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 9 ore
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Atacantul care a retrogradat cu FC Hermannstadt e la un pas să joace în cupele europene
Marko Gjorgjievski este dorit de Sileks, echipa din Macedonia de Nord care va evolua în preliminariile UEFA Conference...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.