Ședința ordinară a Consiliului Local al orașului Avrig

Bugetul local al orașului Avrig pentru anul 2023 va fi supus unei noi rectificări bugetare în cadrul ședinței ordinarea orașului Avrig, ce se va desfășura marți, 31 octombrie, începând cu ora 14. În sala de ședințe a Primăriei orașului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe lângă această propunere legislativă locală, ordinea de zi propusă pentru această întâlnire prin Dispoziția primarului nr. 457 din. 26.10.2023 mai cuprinde încă 19 proiecte de hotărâre, cele mai interesante fiind referitoare la actualizarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al orașului Avrig, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Avrig nr. 31/2021, aprobarea casării unor mijloace fixe aparținând SC Gospodărire Orășenească Avrig SRL, mandatarea primarului Orașului Avrig ca reprezentant al Orașului Avrig în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ECO” Sibiu să voteze aprobarea modificării tarifului pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor reziduale din deșeurile menajere și similare (inclusiv deșeuri abandonate, evenimente speciale, voluminoase și periculoase colectate în campanii) a S.C. SOMA S.R.L. în Zona 2 Avrig – Județul Sibiu, urmare a eliminării cheltuielilor cu depozitarea și contribuția pentru economia circulară, aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico-economici pentru investițiile „Amenajare Alei bl.12-13-14-15, oraș Avrig”, „Reabilitare strada Crișan – oraș Avrig” și „Rețea de distribuție apă potabilă Valea Avrigului – orașul Avrig”, aprobarea întocmirii documentației, proiect tehnic, aferentă obiectivului de investiții „Amenajare Alei bl.12-13-14-15, oraș Avrig” etc.

Pe agenda propusă pentru această ședință ordinară se află și punctul „Diverse”, în cadrul căruia se va prezenta și soluționa o solicitare a mai multor cetățeni ai localității Mârșa.

Autor
30 octombrie 2023 la 20:51
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 ore
LEGĂTURA DINTRE SIBIU ȘI SORA LUI HITLER. O ISTORIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ
Deși nu este numele cel mai vehiculat în scrierile care leagă Sibiul de vârful nazismului, Erwin Jekelius este...
Cultură
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Erro Cristian, calificată la turneul regional U17 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Campionatului Județean. ”Merită toate aprecierile…”
Echipa pregătită de Bogdan Alecu și Andrei Benedek nu mai poate fi ajunsă de Arsenal Sibiu, diferența dintre...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Accident rutier pe DN 1, în zona Hula Bradului. Trafic blocat total
Un accident rutier s-a produs miercuri după-masa pe DN 1, km. 293+850m, zona Hula Bradului, unde două mașini...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Marius Măldărășanu, încă doi ani la FC Hermannstadt. Salariu de 15.000 euro/lună și primă de instalare de 50.000 de euro. Urmează anunțul oficial!
”Telenovela” Măldărășanu este pe cale de a lua sfârșit, antrenorul urmând să continue încă (cel puțin) doi ani...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 21 ore
O fotografie, o provocare: ce titlu i s-ar potrivi?
Am primit pe adresa redacției o fotografie înfățișând un bărbat așezat pe o bancă, alături de câinele său,...
Cultură
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 23.05.2025 SEICA MICA, str. PRINCIPALA...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Zeci de specialiști în montanologie s-au reunit la Cristian. Mariana Rusu: „Tinerii trebuie să revigoreze activitățile din zona montană”
Zeci de experți în montanologie și științe agricole s-au reunit miercuri în localitatea Cristian, din județul Sibiu, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
ULBS încetează colaborarea cu actorul Mihai Mălaimare
Conducerea ULBS a transmis, miercuri, un comunicat prin care a luat decizia de a înceta colaborarea cu actorul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu: o femeie a ajuns la spital
Polițiștii rutieri au intervenit, miercuri, la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu. O femeie...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă detașat Trofeul ”Fair Play”. Sibienii, cele mai puține ”galbene” încasate în Superligă
Echipa sibiană a primit cele mai puține cartonașe galbene în cele 39 de meciuri disputate în actualul sezon...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Aproape 40 de medalii și locul al treilea pentru medieșenii de la CS Ippon la ”Cupa Hara”, la Sighișoara
Ippon s-a prezentat la ediția din acest an a ”Cupei Hara” de karate WUKF cu 43 de sportivi...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Alexandru Oroian, încă două sezoane la FC Hermannstadt
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a sosit la echipa sibiană în februarie 2021. În sezonul recent...
Actualitate
1 min de citit