Se redeschide Casa Artelor

Se redeschide Casa Artelor

Muzeul ASTRA anunţă inaugurarea, pe 25 aprilie, a Centrului de Activități și Resurse Regionale (Casa Artelor). Derulat în parteneriat cu Museene i Sør Trøndelag A/S – MiST (Norvegia) și Future Capital (România) în cadrul programului Ro-Cultura, finanțat prin Granturile SEE și implementat de Unitatea de Management al Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, proiectul a avut ca obiectiv principal restaurarea, refuncționalizarea și punerea în valoare a Casei Artelor în vederea îmbunătățirii managementului patrimoniului cultural, consolidării antreprenoriatului cultural și funcționării C.A.R.R.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, joi, se vor deschide către public spațiile educaționale și creative şi se va putea vizita expoziția "Făurind Transilvania. Oameni și meșteșuguri" care oferă o perspectivă nouă asupra modului în care meșteșugarii au susținut economic și au influențat atât evoluția comunităților, cât și peisajul cultural urban și rural. 

"De altfel modelele de bune practici în prezervarea și în restaurarea peisajului construit reprezintă unul din principalele obiective ale proiectului, în acest scop Muzeul ASTRA devenind centru de formare și certificare a meșterilor populari. Casa Artelor reprezintă și o excelentă resursă educațională pentru copii și adulți, găzduind spații de învățare și de lucru, un hub creativ care să-i ajute pe cei interesați să înțeleagă prin experiență directă patrimoniul și să găsească modelele și metodele optime de lucru pentru a restaura și a duce mai departe valorile comunității. Totodată, evenimentul marchează și Închiderea oficială proiectului derulat de Muzeul ASTRA la Casa Artelor, prilej pentru un bilanț al acțiunilor și rezultatelor obținute", transmite comunicatul Muzeului ASTRA

Inaugurarea Centrului de Activități și Resurse Regionale va avea loc de la ora 10, iar d ela ora 13, închiderea oficială a proiectului.

22 aprilie 2024 la 10:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 43 minute
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
FC Hermannstadt mai pierde un jucător. Cristi Neguţ, la Chindia Târgovişte
Aflat la final de contract cu FC Hermannstadt, atacantul Cristi Neguţ ar putea fi adversarul sibienilor în viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 20 ore
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 23 ore
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 23 ore
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Atacantul care a retrogradat cu FC Hermannstadt e la un pas să joace în cupele europene
Marko Gjorgjievski este dorit de Sileks, echipa din Macedonia de Nord care va evolua în preliminariile UEFA Conference...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
De ce te-ai plimba pe strada Gării care nu ajunge, teoretic, la gară
Cred că majoritatea orașelor din România au câte o stradă numită a Gării. Strada care, cumva, pe diverse...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) AFC Agnita pierde pe teren propriu primul meci din barajul pentru promovarea în Liga 3
Campioana judeţeană a Sibiului a cedat cu 1-0, sâmbătă seara, la Agnita, în faţa câştigătarei Ligii a IV-a...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.