Elevii Școlii din Ruja, localitate aflată lângă Agnita, vor avea condiții de învățare moderne datorită unui proiect de reabilitare finanțat din fonduri europene prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027. UAT Agnita a semnat contractul de finanțare cu ADR Centru pentru un proiect în valoare de 4,48 milioane lei, peste un milion fiind fonduri nerambursabile. Lucrările vor avea loc între noiembrie 2025 și septembrie 2027.
Potrivit directorului ADR Centru, Simion Crețu, acesta este al doilea proiect recent dedicat elevilor arondați Liceului „August Treboniu Laurian”, investițiile totale depășind 25 de milioane de lei.

Clădirile școlii, construite în 1934, vor fi consolidate și modernizate: acoperiș nou, instalații electrice și sanitare refăcute, termoizolare și un sistem de panouri fotovoltaice de 10 kW. Infrastructura va fi adaptată și pentru elevii cu dizabilități, cu rampă de acces, grup sanitar dedicat și săli dotate corespunzător.
Proiectul include și formare pentru profesori, campanii pentru părinți, consiliere pentru elevii vulnerabili și activități menite să reducă abandonul școlar.
De investiție vor beneficia direct cei 56 de elevi ai școlii, dintre care 10 cu CES, precum și cadrele didactice și întreaga comunitate.
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Teodora NAN
Ștefania VESA