Șase clădiri ale Universității „Lucian Blaga” au fost iluminate în albastru, aseară, de Ziua Mondială a Diabetului

Șase clădiri ale Universității „Lucian Blaga” au fost iluminate în albastru, aseară, de Ziua Mondială a Diabetului

Culoarea albastră a învăluit, aseară, șase dintre clădirile Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), de Ziua Mondială a Diabetului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În fiecare an, pe 14 noiembrie, clădiri reprezentative din marile orase ale lumii sunt iluminate în culoarea albastră, de Ziua Mondială a Diabetului. Inițiativa este parte a mișcării internaționale de creștere a gradului de constientizare asupra riscurilor privind diabetul zaharat, dar și a sprijinului comun față de persoanele afectate de diabet.

ULBS s-a aliniat acestei tradiții, cu scopul de a atrage atenția asupra impactului pe care diabetul zaharat necontrolat îl are asupra sănătății noastre.

Pe lângă iluminarea clădirilor Rectoratului, Facultății de Drept, Facultății de Științe Economice, Facultății de Inginerie, Facultății de Litere și Arte/ Facultății de Științe Socio-Umane și a Facultății de Medicină, Ziua Mondială a Diabetului a  fost marcată și prin testarea gratuită a glicemiei, o acțiune susținută de studenți și cadre didactice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Colaborarea cu Organizația Studenților Mediciniști, sub egida Facultății de Medicină din ULBS, a consolidat, și de această dată, parteneriatul între specialiști și viitorii medici.

Autor - Mihai POPA
15 noiembrie 2025 la 17:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 14 ore
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 22 ore
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Ce facem în primul weekend din octombrie, la Sibiu: operă, teatru, ateliere pentru copii și întâlniri creative
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Specialiști în drept și fiscalitate, reuniți la Sibiu pentru o conferință despre mobilitatea internațională a angajaților
Companiile care gestionează detașări internaționale, proiecte transfrontaliere sau personal din afara Uniunii Europene sunt invitate, în 13 octombrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Gata cu amicalele. CSU Sibiu debutează la Piteşti în noul sezon al LNMB
Baschetbaliştii sibieni joacă, în prima etapă a sezonului 2026/27 al LNMB, cu FC Argeş, la Piteşti. Meciul este...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.