Remiză albă pentru ”călăreții roșii” în primul amical al verii. Meci fără goluri cu o echipă retrogradată din Superligă. Nume noi sub comanda lui Neluțu Luca

Remiză albă pentru ”călăreții roșii” în primul amical al verii. Meci fără goluri cu o echipă retrogradată din Superligă. Nume noi sub comanda lui Neluțu Luca

CSC Șelimbăr a început seria amicalelor la mai puțin de o săptămână de la reluarea pregătirilor. La Sf. Gheorghe, antrenorul Neluțu Luca a testat mai mulți juniori, precum și doi jucători veniți în probe de la echipe din Liga 3. În schimb, nu mai fac parte din lot, fiul antrenorului, Alexandru Luca, Baba Ayine, moldoveanul Dijinari, Gogor și golgeterul Matko Babic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Ovidiu BOICA

Echipa din Șelimbăr a terminat la egalitate primul test al verii, susținut sâmbătă, la Sf. Gheorghe, cu Sepsi OSK. Cele două echipe au avut mai multe oportunități de a deschide scorul, însă în cele din urmă jocul s-a terminat cu scor alb.

”A fost un prim test util. S-a văzut diferența dintre cele două echipe. Ei au terminat mai târziu campionatul. Fizic, stau bine, au calitate. Au păstrat în lot destui jucători de anul trecut. Noi, am început pregătirea de câteva zile numai, dar cu toate astea am avut șansele noastre de a marca. În prima repriză, am rata prin Petrescu și Bucuroiu, iar în partea a doua, pe la jumătatea reprizei, Dinu, un mijlocaș aflat în probe, de la Găești, a scăpat singur de la mijlocul terenului, dar a fost ajuns și faultat de un adversar care a și fost eliminat. Una peste alta, un prim test bun”, a declarat, pentru TRIBUNA, antrenorul principal al ”călăreților roșii”, Neluțu Luca.

Față de anul trecut competițional, Șelimbărul i-a pierdut pe golgeterul Ligii 2, Matko Babic, care se pregătește cu FC Voluntari, Cătălin Gogor, moldoveanul Vadim Dijinari, Alexandru Luca și Emmanuel Baba Ayine. Ultimilor doi le-au expirat împrumuturile de la FC Hermannstadt, însă doar fiul antrenorului de la CSC Șelimbăr a mers în cantonament cu echipa din Superliga, în Turcia, la Bolu, ghanezul rămânând acasă.

Antrenorul Neluțu Luca a început meciul cu Sepsi OSK cu ”unsprezecele” Rareș Măluțan – Lucian Buzan, Ciprian Natea, Deniz Giafer, Sorin Șerban, Cosmin Bucuroiu, Emanuel Bîrză, Robert Boboc, Petrișor Petrescu, Sergiu Jurj.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Noutățile din lotul șelimbărenilor

 

Sub comanda lui Neluțu Luca se află mai mulți jucători tineri care încearcă să-l convingă că pot prinde un loc în lotul pentru anul viitor. Unul dintre ei este Mario Raica, cel care, în sezonul precedent, a făcut parte din lotul divizionarei ”C” ACS Mediaș.

Dacă juniorii Emanuel Bîrză, Alexandru Cismaș și Ștefan Veștemean au făcut parte și din lotul de anul trecut, li s-au alăturat Patrick Florea și Alexandru Olariu, de la propria academie, juniori ai Interstarului.

În pregătiri cu CSC Șelimbăr mai sunt Tudor Ivan (18 ani), un fundaș central sibian care vine de la ”U” Cluj, Antonio Herciu, un mijlocaș central în vârstă de 20 de ani, ultima dată la Viitorul Cluj, precum și doi jucători de la Liga 3.

Bogdan Minteuan este fiul lui Alin Minteuan, fostul jucător al Rapidului, Gloriei Bistrița și al celor două echipe din Cluj, CFR și ”U”. În vârstă de 22 de ani, Bogdan Minteuan este atacant de meserie, dar poate juca și în spatele vârfului împins sau aripă dreapta. El a fost în sezonul precedent la CS Universitar Alba Iulia.

Răzvan Dinu este un mijlocaș central de 24 de ani, iar în sezonul precedent al Ligii 3 a evoluat pentru Viitorul Dăești.

 

Ce urmează pentru ”călăreții roșii”

 

Neluțu Luca spune că următorul meci de verificare al Șelimbărenilor va fi cel de peste două săptămâni, cu Gloria Bistrița-Năsăud, nou-promovată în eșalonul secund, echipă care-l are pe bancă pe medieșeanul Cristi Pustai.

Cum echipa sibiană nu va mai pleca, în această vară, într-un stagiu de pregătire în Turcia, ca în anii precedenți, zilele acestea s-ar putea decide intrarea ”călăreților roșii” într-un cantonament centralizat în orașul Victoria din județul Brașov.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
29 iunie 2025 la 13:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Trei echipe sibiene în Campionatul Naţional U19. Şelimbărul ocupă locul secund. Alma, victorie la scor
Echipa CSC 1599 Şelimbăr ocupă locul secund după două etape scurse din noul sezon al Campionatului Naţional U19....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
CSU Sibiu debutează cu stângul în amicale. Înfrângere la 25 de puncte diferenţă, la Oradea. Cum s-au descurcat noii jucători ai galben-albaştrilor
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această seară, cu 113-88 meciul de verificare disputant la Oradea cu vicecampioana CSM...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Fotbalul judeţean porneşte la drum. În weekend sunt programate meciurile primei etape din SuperLigă şi Liga a IV-a
După o pauză de mai bine de două luni, fotbalul judeţean se pune din nou în mişcare. La...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari la vicecampioana ACS Bradu pentru noul sezon. Transferuri de la FC Hermannstadt, Şelimbăr şi Inter
Ocupanta locului secund în sezonul precedent al SuperLigii Sibiu, ACS Bradu, are planuri mari pentru noua ediţie de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Fetele de la Interstar s-au întors victorioase de la Braşov. “O experienţă frumoasă şi multă motivaţie”
Tinerele fotbaliste de la AS FC Interstar au participat, zilele trecute, la un turneu de pregătire în localitatea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Panterele” au câștigat “Muscel ARO Cup”. ACS Champions pregăteşte în cele mai mici detalii noul sezon al Campionatului Naţional
Voleibalistele de la ACS Champions continuă pregătirea noului sezon al Campionatului Naţional, participând, zilele trecute, la turneul “Muscel...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Patrick Florea, felicitat de clubul care l-a format pentru debutul la seniori, în tricoul Interului. “O nouă oportunitate”
Unul dintre under-ii echipei sibiene FC Inter, Patrick Florea, a debutat în tricoul “bleu-albaştrilor” la seniori în meciul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Jucătorul care a plecat cu scandal de la FC Hermannstadt se întoarce în Superliga. Va fi coleg cu un fost mijlocaş al sibienilor
UTA Arad este a şaptea echipă din România la care va juca în acest sezon fostul mijlocaş al...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul Poli Timişoara – Rapid de pe „Municipalul” sibian: între 30 şi 60 lei
Stadionul “Municipal” din Sibiu va găzdui, joi seara, 3 septembrie, meciul dinte divizionara secundă Ştiinţa Poli Timişoara şi...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 zile
Interul împarte cu echipa a doua a lui Sepsi primele două locuri după prima etapă. Victorie la scor, la Breaza
Echipa sibiană s-a impus, în această seară, cu 4-0 pe terenul prahovenilor de la Tricolorul Breaza, în prima...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Gură de “Oxigen” pentru “călăreţii roşii”, care obţin prima victorie în campionat. Cocoş îşi răpune fosta echipă
CSC Şelimbăr a câştigat cu 1-0 pe terenul “Oxigen” din cartierul bucureştean Colentina meciul susţinut în faza echipei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.