Recomandarea săptămânii | Regizorul Bogdan Sărătean: “Apeirogon”

Recomandarea săptămânii | Regizorul Bogdan Sărătean: “Apeirogon”

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bogdan Sărătean răspunde invitației TRIBUNA și recomandă volumul “Apeirogon”, publicat în anul 2020. Regizorul și fondatorul BIS Teatru descrie cartea lui Colum McCann drept “o carte infinită”, construită din multă durere, dar și multă lumină.

“Faptele dureroase, dar și luminoase, se întâmplă în spațiul pe care îl numim oarecum aberant Orientul Mijlociu. Doi tați își pierd fetele în războiul nesfârșit pe care îl vedem azi multiplicat sub ochii noștri. Găsesc împreună puterea de a căuta și propovădui pacea. Cea simplă, umană, venită din interior, din vindecare, nu din dogme”, spune Bogdan Sărătean.

Pentru regizorul sibian, cartea devine cu atât mai importantă în contextul actual, marcat de conflicte și tensiuni internaționale: “În contextul actual, în care omenirea e măcinată de războaie care par de nevindecat, cartea asta poate da un licăr de speranță, cum că pacea nu e iremediabil pierdută. Și e atât de bine scrisă”, mai spune Bogdan Sărătean.

Titlul cărții are și o semnificație aparte. “Apeirogon” înseamnă o formă geometrică cu un număr infinit de laturi, iar această idee devine o metaforă pentru conflict, dar și pentru speranță.

“Infinit e conflictul. Nu vom vedea pace în Palestina/Gaza/Israel în timpul vieții noastre. Dar infinită e și puterea noastră de a spera și de a vindeca”, precizează Bogdan Sărătean.

Despre Apeirogon – Colum McCann

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rami Elhanan și Bassam Aramin trăiesc aproape unul de celălalt – și totuși sunt complet diferiți. Rami e israelian. Bassam e palestinian. Plăcuța de înmatriculare a lui Rami e galbenă. Plăcuța de înmatriculare a lui Bassam e verde. Rami face cincisprezece minute cu mașina până în Cisiordania. Același drum îi ia lui Bassam o oră și jumătate. Ambii bărbați și-au pierdut fiicele. Fata de treisprezece ani a lui Rami, Smadar, a fost ucisă într-un atentat sinucigaș în timp ce se ducea să-și cumpere cărți împreună cu prietenele ei. Fiica lui Bassam, Abir, în vârstă de zece ani, a fost ucisă cu un glonț de cauciuc de un membru al poliției de frontieră în fața școlii. În buzunar avea o brățară de dropsuri pe care nu apucase să le mănânce. Rami și Bassam au fost crescuți să se urască unul pe celălalt. Și totuși devin cei mai buni prieteni. În acest roman epic – numit după un poligon cu un număr de laturi infinit numărabil –, Colum McCann străbate secole și continente, realizând o țesătură în care timpul, arta, istoria, natura și politica alcătuiesc o tapiserie de prietenie, dragoste, pierdere și apartenență. Muzical, plin de forță, delicat și ambițios, Apeirogon este romanul vremurilor noastre.

 

Autor - Ștefania VESA
07 iunie 2026 la 12:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 53 minute
Darius Hulea, filigranul care respiră în sala Galeriei UAP
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 1 oră
Ziua Mondială a Pneumoniei | Spitalul TBC: Aproape 2.500 de pacienți tratați anul acesta
Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a transmis astăzi printr-un comunicat de presă detalii cu privire la numărul de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Din Italia, prin Liban și India, la Sibiu | Deborah Faoro a căutat un om și a găsit o țară
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 15 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.